Etapa | 25 |
Data | 19 februarie 2018 |
Ora | 20:45 |
Oraş | Ovidiu |
Stadion | "Central" |
TV | Telekom Sport, Digi Sport & Look |
FC Viitorul
FC Viitorul a obţinut o victorie muncită în meciul disputat pe stadionul "Ilie Oană" din Ploiești, unde a bătut-o cu scorul de 1-0 pe Juventus București, în etapa a 24-a a Ligii 1 Betano. Unicul gol al partidei a fost marcat de Ianis Hagi, în minutul 78, în urma unui penalty acordat pentru henţ în careu. În tur, la Ovidiu, FC Viitorul a învins-o mult mai uşor pe Juventus București, cu 3-0.
După 24 de etape disputate, echipa antrenată de Gheorghe Hagi se află pe locul 5 în clasament, având 38 de puncte, fiind la egalitate cu Dinamo București. Campionii au 2 puncte avans față de CSM Politehnica Iași şi FC Botoșani, echipe care se află pe locurile 7 și 8, cu 36 de puncte. În ultimele două etape ale sezonului regular, gruparea din Ovidiu va mai juca cu FC Botoșani (acasă) și CSM Politehnica Iași (deplasare).
Va urma un meci foarte important, acasă cu FC Botoșani, care trebuie neapărat câștigat, pentru a-i scoate pe moldoveni din lupta pentru un loc de play-off. Dacă va reuși să câștige, FC Viitorul va face 41 de puncte și ar avea și varianta egalului în ultima partidă din sezonul regular, care va avea loc în Copou cu CSM Politehnica Iași (dacă echipa lui Flavius Stoican va câştiga la Timişoara, aşa cum se aşteaptă constănţenii).
În acest an, "alb-albaștrii" nu au pierdut nici un meci, având un rezultat de egalitate, acasă, cu Astra Giurgiu (1-1) şi o victorie în deplasare cu Juventus București (1-0). Jucătorii au un moral bun și vor face tot posibilul să câștige partida de luni cu FC Botoșani, pentru a se califica în play-off. În cele 4 meciuri disputate acasă cu FC Botoșani, dobrogenii au avut 2 victorii cu 3-1, o remiză albă și o înfrângere cu 1-2. Gazdele nu au jucători accidentaţi sau suspendaţi pentru meciul cu FC Botoșani.
Gheorghe Hagi: "Ne dorim foarte mult să câştigăm. Va fi un meci foarte greu din toate punctele de vedere. FC Botoşani are experienţă şi s-a întărit în iarnă. Trebuie să facem un meci complet, cu un singur gând: victoria. E o partidă la fel de importantă ca aceea cu CFR Cluj, atunci când am câştigat campionatul".
► Următorul adversar: CSM Politehnica Iași (deplasare)
Echipa probabilă |
Cojocaru Căpușă, Ţâru, Mladen, Cr. Ganea Cicâldău, T. Băluţă, Vână A. Chițu, I. Hagi, Lima |
Manager tehnic: Gheorghe Hagi |
Accidentaţi: nu există |
Suspendaţi: nu există |
Rezerve: Tordai, Hodorogea, De Nooijer, A. Ciobanu, Măţan, Gavra, Voduţ |
Jucătorii care vor fi suspendaţi în etapa a 25-a a Ligii 1 Betano
FC Botoșani
FC Botoșani a jucat slab în meciul disputat în deplasare cu CSM Politehnica Iași, pe care l-a pierdut cu scorul de 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Cristia, în minutul 53. Echipa botoșăneană a fost dominată de ieșeni, care şi-au dorit mai mult victoria. În tur, pe "Municipalul" botoșănean, scorul a fost egal 3-3, partida fiind foarte spectacoloasă. În sezonul regular, botoşănenii au obţinut un singur punct în "dubla" cu ieşenii.
După 24 de etape disputate, echipa antrenată de Costel Enache se află pe locul 8 în clasament, având 36 de puncte, fiind la 2 puncte de FC Viitorul și Dinamo București, care au 38 de puncte şi se află pe poţiţiile 5 şi 6. Moldovenii au început excelent sezonul regular, având un egal şi 4 victorii consecutive și au fost în majoritatea etapelor pe un loc de play-off. În ultimele 5 etape ei au intrat într-o criză acută de rezultate, având un egal și 4 înfrângeri. Ultimul succes al "roş-alb-albaștrilor" a avut loc pe 24 noiembrie 2017, când au câștigat acasă cu CS Universitatea Craiova (2-1).
În ultimele două etape ale sezonului regular, FC Botoșani va juca cu FC Viitorul (deplasare) și Gaz Metan Mediaș (acasă), însă nu este totul pierdut, pentru că și Dinamo va avea un meci foarte greu cu FCSB. Pentru a mai avea o șansă la play-off, FC Botoșani este obligată să câștige meciul de la Ovidiu cu FC Viitorul. Un egal sau o înfrângere în faţa campioanei, ar însemna practic o nouă participare în play-out, care ar fi a 3-a consecutivă de când s-a trecut la acest sistem în Liga 1 Betano.
Oaspeții nu pot conta în meciul de la Ovidiu pe mijlocașul dreapta Tiberiu Serediuc, care este în continuarea accident şi pe atacantul Lóránd Fülöp, care se află în perioada de recuperare după o accidentare mai gravă. Mijlocașul defensiv Răzvan Tincu este recuperat sută la sută după accidentare și va fi în lotul de 18 jucători. Nu există jucători suspendați în lotul moldovenilor.
Costel Enache: "E un meci direct, e un meci decisiv şi pentru noi, şi pentru cei de la Viitorul. Văd un meci echilibrat, un meci în care ambele echipe vor fi foarte atente. Sper să fim noi cei care vom fi eficienţi, pentru că ne-am cam pierdut eficienţa şi lucrurile astea ne-au cam ţinut pe loc în ultima perioadă. Am marcat foarte puţin deşi am reuşit să ajungem destul de consistent în zona de finalizare. Sper ca în jocul de la Constanţa să ne regăsim eficienţa. Suntem condamnaţi să facem asta. Suntem două echipe echilibrate, două echipe care am avut cam acelaşi traseu în campionat. Suntem două echipe care am fost constant acolo în zona play-off-ului".
► Următorul adversar: Gaz Metan Mediaș (acasă)
Echipa probabilă |
Cobrea Unguruşan, G. Miron, A. Burcă, Muşat V. Achim, Tincu M. Roman, Moruţan, Golofca Axente |
Antrenor: Costel Enache |
Accidentaţi: Serediuc, L. Fülöp |
Suspendaţi: nu există |
Rezerve: E. Pap, Dumitraş, Cucu, Oaidă, J. Rodríguez, Chitoșcă, Golubović |
Meciurile all-time din Liga 1 Betano disputate pe terenul Viitorului:
16.09.2013: FC Viitorul - FC Botoşani 0 - 0 (etapa 7)
Au marcat: -
05.12.2014: FC Viitorul - FC Botoşani 1 - 2 (Etapa 17)
Au marcat: 0-1 Attila Hadnagy (8), 1-1 Florin Tănase (18), 1-2 Paul Batin (80)
26.10.2015: FC Viitorul - FC Botoşani 3 - 1 (Etapa 15)
Au marcat: 1-0 Romário Benzar (45), 2-0 Aurelian Chiţu (47), 2-1 Dan Roman (87), 3-1 Florin Cernat (89)
19.12.2016: FC Viitorul - FC Botoșani 3 - 1 (Etapa 21)
Au marcat: 0-1 Mihai Roman (1), 1-1 Gabriel Iancu (16 penalty), 2-1 Aurelian Chițu (50), 3-1 Răzvan Marin (62)
PRONOSTIC: FC Viitorul - FC Botoșani | peste 1,5 goluri | Cota: 1.47