Vasile Ciobanu propune un pont pentru meciul de Euroligă dintre Efes și Olympiakos.
Etapa a 24-a din Euroligă începe în Turcia, unde Efes primește vizita lui Olympiakos. Oaspeții trag tare să urce pe locul al treilea, poziție pentru care le mai lipsește o singură victorie – și vor încerca să o obțină acum, pe terenul unei echipe mai slabe.
Efes
Efes a început această dublă rundă de Euroligă în deplasare, la Hapoel, unde a pierdut în ultimele minute, 66-71. Impresia generală a fost că acela a fost aproape maximul actualei echipe a lui Pablo Laso, dacă nu chiar peste.
Turcii au rămas în joc datorită evoluțiilor excelente ale lui Lee și Dozier, care au înscris împreună 35 de puncte, dar au ratat toate aruncările importante pe final. În rest, Efes nu prea mai are cu ce să surprindă adversarii: rotație scurtă, puține soluții ofensive, motivație limitată într-un sezon deja ratat.
Olympiakos
Olympiakos, în schimb, a început săptămâna acasă, cu un succes spectaculos împotriva lui Maccabi, 100-93. A fost a cincea victorie la rând și al patrulea meci consecutiv în care grecii au trecut de 100 de puncte marcate.
Pe acest segment, Vezenkov este în mare formă, cu o medie de 22 de puncte pe meci, iar Milutinov domină la recuperare: 8,4 recuperări și 12,4 puncte în ultimele cinci etape de Euroligă.
Efes — Olympiakos - pronostic
Olympiakos pare să fi intrat în sfârșit pe vârf de formă și, în momentul de față, e extrem de greu de oprit. Efes nu are nici resursele, nici motivația necesară pentru a-i ține piept unei echipe atât de în formă.
Mă aștept la o victorie clară a oaspeților.
