Expertul Legalbet, Maraz, vă recomandă Cota 2 de marţi,13 iulie, aceasta fiind alcătuită din meciurile SJK Akatemia – KaPa şi Helsingborg - Degerfors. Puteţi paria pe aceste partide la casele de pariuri online licenţiate din România.
Ponturi pariuri sportive SJK Akatemia - KaPa
Runda cu numărul 19 din liga secundă finlandeză le aduce faţă în faţă pe SJK Akatemia şi KaPa.
Gazdele sunt pe locul 6, au 21 de puncte şi vin după un succes cu Mikkeli, scor 2-1.
Oaspeţii ocupă poziţia a noua, au 12 puncte, iar în runda precedentă au cedat în faţa celor de la KTP cu scorul de 1-5.
Akatemia vine după 3 victorii şi două eşecuri în ultimele cinci runde.
KaPa are o victorie, un egal şi 3 înfrângeri, de asemenea în 5 partide.
În partidele dintre ele am consemnat 2 succese pentru gazde, iar trei meciuri s-au încheiat la egalitate.
Armah e principalul marcator pentru SJK Akatemia, cu 4 goluri.
Tot 4 reuşite are şi Wahlman pentru oaspeţi.
SJK Akatemia parcurge o formă competiţională mult mai bună şi are avantaj în meciurile directe, ar trebui să se impună în faţa unui adversar cu evoluţii sub aşteptări în acest campionat.
Predicţii Helsingborg - Degerfors
Tot în eşalonul secund, dar cel al Suediei, în etapa a 18, ultima confruntare e cea dintre Helsingborg şi Degerfors.
Echipa gazdă ocupă locul al cincilea, cu 29 de puncte, iar în runda anterioară a dispus cu 3-0 de Varberg.
Oaspeţii sunt pe locul 3, au 30 de puncte şi vin după o remiză, 2-2 cu Oddevold.
Helsingborg are 4 victorii şi un singur eşec în ultimele cinci meciuri.
Degerfors vine după 2 succese, două remize şi un eşec.
Meciurile lor directe, în primele două eşaloane sunt favorabile oaspeţilor, care au 3 victorii, gazdele una singură, iar un meci s-a încheiat la egalitate.
Loeper şi Silverholt au câte 5 reuşite pentru gazde în actualul sezon.
Golgheterul celei de-a treia clasate este Vukojevic, cu 9 goluri.
În ultimele cinci runde cea mai bună formă o are echipa gazdă, însă meciurile cu Degerfors sunt extrem de echilibrate. E o diferenţă de un singur punct în clasament, ca atare o confruntare cu goluri în ambele porţi nu ar trebui să fie surprinzătoare.
Pronosticuri
► SJK Akatemia - KaPa, gazdele câştigă , cota 1.39
► Helsingborg - Degerfors, ambele marchează(GG), cota 1.69
► Cota 2 finală: 2.35