Expertul Legalbet, Karbacher, vă recomandă Cota 2 de sâmbătă, 8 ianuarie 2022, care vine de la meciurile SpVgg Greuther Fürth - VfB Stuttgart şi Real Madrid - Valencia CF.
Ponturi pariuri sportive SpVgg Greuther Fürth - VfB Stuttgart
SpVgg Greuther Fürth şi VfB Stuttgart vor juca pe "Sportpark Ronhof Thomas Sommer", în etapa a 18-a din Bundesliga. Meciul va începe de la ora 16:30, urmând a fi faţă în faţă două echipe care sunt clasate în zona retrogradării. Echipa antrenată de Stefan Leitl va reveni în Zweite Bundesliga, pentru că a câştigat doar 5 puncte în tur, 3 puncte cu FC Union Berlin şi câte 1 punct cu Arminia Bielefeld şi FC Augsburg. În rest "Kleeblätter" au avut 14 înfrângeri, cel mai slab atac şi cea mai slabă apărare. Echipa antrenată de Pellegrino Matarazzo a încheiat anul 2021 cu două eşecuri, 0-5 cu Bayern München şi 0-1 cu FC Köln. "Die Schwaben" au terminat turul de campionat pe locul 16, care este de baraj, însă sunt doar la 1 punct de poziţia a 15-a salvatoare. "Die Roten" vor juca în etapele următoare cu RB Leipzig, SC Freiburg, Eintracht Frankfurt şi Bayer Leverkusen, echipe care luptă pentru un loc în Liga Campionilor, astfel că au nevoie de victorie la Fürth. În tur, pe "Mercedes-Benz Arena", VfB Stuttgart a surclasat-o pe SpVgg Greuther Fürth cu 5-1.
Predicţii sportive Real Madrid - Valencia CF
Real Madrid şi Valencia CF se vor confrunta pe stadionul "Santiago Bernabéu", în etapa a 20-a din La Liga. Meciul va începe de la ora 22:00 şi va fi foarte interesant, ţinând cont că echipa antrenată de Carlo Ancelotti a început anul cu o înfrângere, fiind bătută în deplasare cu 1-0 de Getafe CF şi că echipa antrenată de José Bordalás, deşi a pierdut ultima partidă din 2021, 1-2 cu RCD Espanyol, este totuşi la 4 puncte de locul 4, ultimul de Liga Campionilor. În tur, pe "Mestalla", Real Madrid a bătut-o cu scorul de 2-1 pe Valencia. Aceasta nu a mai câştigat pe terenul Realului de pe 19 septembrie 2021, când s-a impus cu 2-1. Ambele echipe au jucat la mijlocul săptămânii în turul al treilea al Cupei Spaniei, "Los Blancos" câştigând cu 3-1 pe terenul lui CD Alcoyano iar "Los murciélagos" cu 2-1 tot în deplasare cu FC Cartagena. Liderul Real Madrid are 5 puncte avans faţă de ocupanta locului 2 FC Sevilla, însa aceasta are un meci mai puţin disputat. La casele de pariuri recomandate Valencia are şanse mici de a pleca cu punct sau puncte de la Madrid.
► Pronosticuri
► SpVgg Greuther Fürth - VfB Stuttgart: X2, cota 1.31
► Real Madrid - Valencia CF: 1 & peste 1,5 goluri, cota 1.55
► Cota 2 finală: 2.03