Expertul Legalbet, Maraz, vă recomandă Cota 2 de marţi, 7 septembrie, aceasta fiind alcătuită din meciurile Irlanda - Serbia (ora 21:45) şi Austria - Scoţia (21:45).
Irlanda - Serbia
La Dublin se vor întâlni ocupantele locurilor 4, respectiv 1, din grupa A, ce sunt despărţite de 9 puncte. Oaspeţii au avut un parcurs foarte bun şi speră să ajungă la turneul final al Cupei Mondiale din Qatar. Irlandezii abia au obţinut un punct în meciul anterior, cu Azerbaijan, pe teren propriu.În cel mai recent meci dintre ele, jucat în primăvară, tot în cadrul grupei de calificare, la Belgrad, scorul a fost 3-2.Oaspeţii au de altfel avantaj şi în meciurile directe, cu 3 succese, iar două partide s-au încheiat la egalitate.Gazdele vor încerca cu siguranţă să dea o replică cât mai bună liderului, în vreme ce sârbii au un lot valoros şi ca atare vă recomand să mizaţi pe cel puţin 2 goluri în meciul de marţi seara.
Austria - Scoţia
Austria vine după o înfrângere usturătoare, scor 2-5 în deplasare cu Israel, în vreme ce Scoţia a dispus cu 1-0 de Moldova.Cele două echipe sunt pe locurile 4, respectiv 3 într-o grupă F în care primele clasate sunt Danemarca şi Israel.Oaspeţii au 2 succese în ultimele cinci confruntări cu echipa Austriei, gazdele s-au impus şi ele o dată, iar alte două partide s-au încheiat la egalitate. În meciul tur, jucat în primăvară pe Hampden Park din Glasgow, scorul a fost 2-2. Sunt premise pentru un nou joc disputat, mai ales că reprezentativa austriacă va dori să se revanşeze după ultimul eşec.Austria e favorită şi tocmai pentru că are nevoie de o victorie o va determina să abordeze cu determinare acest joc şi sunt şanse să marcheze încă din primele 45 de minute.
Pronosticuri
► Irlanda - Serbia, se înscriu cel puţin 2 goluri (peste 1,5) cota 1.42
► Austria - Scoţia, se înscrie cel puţin 1 gol în prima repriză (peste 0,5) cota 1.52
► Cota 2 finală: 2.15