Expertul Legalbet, Maraz, vă recomandă Cota 2 de joi, 7 ianuarie, aceasta fiind alcătuită din meciurile Pontevedra - Cadiz (20.00) şi Yeclano - Valencia(20.00), puteţi paria pe aceste partide la casele de pariuri online licenţiate din România.
Pontevedra - Cadiz
Pontevedra, echipă aflată pe locul al treilea în Segunda Division B - Grupa 1, primeşte vizita celor de la Cadiz,aflaţi pe locul al zecelea în prima ligă din Spania, cu 20 de puncte.Gazdele vin după un succes în campionat, 2-1 cu Cartagena, iar Cadiz a remizat la Valencia, scor 1-1.Pontevedra are 2 succese în ultimele 5 confruntări din toate competiţiile, în vreme ce gruparea din prima divizie doar unul.Cele două teamuri s-au mai întâlnit oficial în urmă cu 16 ani, oaspeţii având un succes, iar un meci s-a incheiat la egalitate, însă cu siguranţă nu putem spune că aceste meciuri ar fi relevante, mai ales că ele vor juca de această dată în Cupa Regelui, considerată a fi una a surprizelor.Cel puţin două goluri sunt destul de probabile în confruntarea de la Pontevedra, mai ales ales dacă luăm în calcul şi confruntările echipelor din ultima perioadă.
Yeclano - Valencia
Yeclano joacă în Segunda Division B - Grupa 4, seria B, unde ocupă ultimul loc, cu doar 3 puncte acumulate şi va primi vizita Valenciei, aflată pe 17 în LaLiga 1, cu 16 puncte acumulate.
Ultimul meci oficial al gazdelor a fost pe 16 decembrie, tot în Cupa Regelui, când s-au impus cu 2-1, după prelungiri în faţa echipei Rayo Majadahonda, în vreme ce oaspeţii au remizat acasă, scor 1-1 cu Cadiz, în prima ligă a Spaniei.Pentru gazde victoria de care am menţionat e singura de până acum în toate competiţiile, în cele 9 jocuri disputate.Nici Valencia nu a rupt gura târgului în actualul sezon din LaLiga, obţinând doar 3 victorii până acum,ultima fiind una surprinzătoare, 4-1 cu Real Madrid, pe 8 noiembrie, dar şi un egal cu Barcelona, scor 2-2.Oaspeţii au mai jucat de atunci nouă confruntări, obţinând doar o victorie cu Terrassa, tot în Cupa Regelui.Consider că diferenţa dintre echipe e destul de mare şi chiar dacă nu sunt excluse surprizele în Cupa Regelui, Valencia poate puncta în primele 45 de minute, aşa cum a făcut-o în meciurile disputate cu echipe mult mai puternice.
Pronosticuri
► Pontevedra - Cadiz, se înscriu cel puţin 2 goluri, cota 1.43
► Yeclano - Valencia, oaspeţii înscriu cel puţin 1 gol în prima repriză, cota 1,53
► Cota 2 finală: 2.18