Expertul Legalbet, Maraz, vă recomandă Cota 2 de duminică 25 octombrie, aceasta fiind alcătuită din meciurile Malaga-Mirandes (21.30) şi Cremonese-Brescia (22.00), puteţi paria pe aceste partide la casele de pariuri online licenţiate din România.
Malaga - Mirandes
Malaga este pe 5 cu 13 puncte si primeste vizita celor de la Mirandes, echipă aflată pe 12, cu 9 puncte, intr-o partidă din etapa cu numărul 8 a ligii secunde spaniole.Malaga are două victorii la rând obţinute şi se află la numai trei puncte de liderul Espanyol Barcelona, în vreme ce oaspeţii vin după un egal acasă şi o infrângere în faţa primei clasate.În cea mai recentă dispută directă, din 2020, scorul a fost egal, 2-2, iar într-un alt joc disputat acum un an, scorul a fost tot egal.Având în vedere faptul că echipa gazdă se află în apropierea podiumului şi ca atare e motivată să obţină un nou rezultat pozitiv, un meci cu cel puţin două reuşite e probabil.
Cremonese - Brescia
Cremonese are doar 3 puncte după cele patru runde jucate şi se află pe locul 16, iar Brescia este pe locul 12, cu doar un punct mai mult.Gazdele nu au niciun succes in actualul sezon, in vreme ce oaspetii au unul singur.In 3 din cele patru meciuri disputate de cele două grupări s-au înscris cel puţin 2 goluri . Dacă menţionam faptul că în 3 din cele mai recente intalniri directe Cremonese-Brescia au fost cel puţin 2 reuşite, cred că şi în meciul de sâmbătă seara se va întâmpla la fel.
Pronosticuri
► Malaga-Mirandes, se vor înscrie cel puţin 2 goluri (peste 1,5) cota 1.61
► Cremonese-Brescia, se vor înscrie cel puţin 2 goluri (peste 1,5) cota 1.40
► Cota 2 finală: 2.25