Expertul Legalbet, Maraz, vă recomandă Cota 2 de miercuri,19 iulie, aceasta fiind alcătuită din meciurile Jaro – Gnistan şi Slovenia vs Danemarca. Puteţi paria pe aceste partide la casele de pariuri online licenţiate din România.
Ponturi pariuri sportive Jaro - Gnistan
În runda a 15 din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului finlandez, Jaro primeşte acasă vizita primei clasate, Gnistan.
Gazdele sunt pe locul al nouălea, cu 13 puncte şi vin după un eşec, 0-4 cu TPS Turku.
Oaspeţii au acumulat 33 de puncte, sunt la egalitate cu Mikkeli, iar în runda precedentă au cedat în faţa celor de la Ekenas, scor 0-1.
Jaro are o victorie, o remiză şi 3 eşecuri.
Gnistan vine după 4 succese şi o înfrângere.
În meciurile directe avantajul e de partea gazdelor, cu 2 succese, oaspeţii au şi ei unul, iar două partide s-au încheiat la egalitate.
Cel mai recent meci s-a jucat în august 2022, pe terenul lui Gnistan, când scorul a fost 2-2.
Carty e principalul marcator al lui Jaro, cu 4 reuşite.
Golgheterul lui Gnistan e Markkanen, cu 7 goluri.
Gazdele vor evolua mai mult ca sigur în play-out, în vreme ce Gnistan se luptă pentru primul loc şi implicit calificare în play-off. Jaro are un meci dificil, mai ales că va juca cu o echipa aflată pe prima poziţie în clasamentul meciurilor din deplasare.Va fi însă un meci în care posibilitatea de a se înscrie goluri în ambele porţi e una destul de mare, conform statisticii, dar şi luînd în calcul parcursul din actualul sezon.
Predicţii Al Ahly - Haras El Hodood
În prima ligă din Egipt, Al Ahly, deja campioană, joacă o confruntare restantă din runda a 33-a, cu cei de la Haras El Hodood.
Gazdele au 81 de puncte, iar în cel mai recent meci au dispus cu 4-1 de Arab Contractors.
Oaspeţii au ocupat ultimul loc(18) , cu 24 de puncte şi au retrogradat deja în liga secundă. Haras El Hodood a dispus de Ghazl El Mahallah, în cel mai recent meci, cu 2-1.
Al Ahly are 4 victorii si un egal în ultimele 5 dispute.
Haras El Hoodod a obţinut 2 victorii, 2 remize şi a pierdut o partidă.
Diferenţa de valoare e vibilă şi în meciurile directe, în care gazdele s-au impus de fiecare dată, în 5 dispute.
Ultimul meci direct s-a jucat în iunie, a contat pentru runda a 16-a şi s-a impus Al Ahly cu 3-0.
Sherif e golgheterul campioanei, cu 11 reuşite.
Pentru oaspeţi cele mai multe goluri le-a dat Zico, 6.
E o partidă care se dispută pe finalul unui sezon diametral opus pentru cele două teamuri, gazdele au cucerit titlul de campioană, în vreme ce oaspeţii vor evolua în liga secundă.Ar trebui ca echipa gazdă să se impună fără probleme, în faţa unui adversar care probabil nu va evolua neapărat cu cel mai bun 11, mai ales după retrogradare. Mai mult, putem lua în calcul un meci fără gol pentru Haras El Hoodod, care nu a mai punctat nici măcar o dată în ultimele 5 partide directe!
Pronosticuri
► Jaro - Gnistan, marchează ambele (GG) , cota 1.62
► Al Ahly - Haras El Hodood, nu marchează ambele, cota 1.34
► Cota 2 finală: 2.17
