Vasile Ciobanu își prezintă pronosticul pentru meciul de la Australian Open dintre Aryna Sabalenka și Zhuoxuan Bai.
Dubla campioană de la Australian Open, Aryna Sabalenka, intră în turul al doilea cu statutul de principală favorită la titlu. Liderul mondial a trecut lejer de primul obstacol, 6-4, 6-1 cu Rakotomananga Rajaonah, și impresia generală a fost că nici măcar nu a forțat.
Aryna Sabalenka
Sabalenka a început sezonul în forță, foarte concentrată și cu un joc care pune accent clar pe agresivitate. După finala de la Turneul Campioanelor, a luat trofeul la Brisbane fără să piardă set, trecând de trei jucătoare din top 20 (Kostyuk, Muchova, Keys).
Serviciul este la cote excelente: peste 70% la primul serviciu, confirmat și în primul meci de la Melbourne (71% primul serviciu în teren și 76% puncte câștigate după el). Când își ține atât de bine serviciul, puține adversare reușesc să o scoată din ritm.
Zhuoxuan Bai
Zhuoxuan Bai revine după un sezon foarte complicat, cu multe probleme medicale. Cândva, chinezoaica era considerată una dintre speranțele circuitului pe hard și urcase până pe locul 83 WTA. Din 2025 încoace, însă, a jucat doar 11 meciuri.
Prezența pe tabloul principal la Australian Open a venit prin calificări, unde Bai a reușit, printre altele, să o elimine pe Pavlyuchenkova (6-4, 2-6, 7-6). Mai degrabă un vârf de formă punctual decât o revenire solidă la nivelul de top 100. Ritmul meciurilor tari și intensitatea schimburilor cu jucătoare de top îi lipsesc.
Aryna Sabalenka — Zhuoxuan Bai - pronostic
Diferența dintre cele două este enormă în acest moment, atât ca ritm de joc, cât și ca forță la lovituri. Sabalenka are toate armele pentru a închide meciul rapid, fără să ofere vreun break-point.
Nu exclud un scor de tip 6-2, 6-1 sau chiar mai sever.


