Sergiu Rotaru își prezintă pronosticul pentru meciul de calificare la Euro U19.
Anglia și Serbia au trecut fără emoții de prima fază, dar în Runda Elită, într-un mini-turneu, miza și presiunea cresc imediat.
Anglia U19
Anglia U19 a terminat prima în Grupa 8, cu trei victorii din trei. Pe hârtie, singura echipă care putea ține pasul era Scoția, dar aceasta a încheiat pe ultimul loc, iar englezii au trecut fără probleme (4-0). Chiar dacă au câștigat Euro în 2022, următoarele două ediții le-au ratat. În 2025 au revenit la turneul final, însă au ieșit din grupă.
Serbia U19
În ultimii 10 ani, Serbia U19 a ajuns o singură dată la turneul final, în 2022, când a terminat pe ultimul loc în grupă. Cel mai aproape de calificare au fost în 2023: le-a lipsit un singur punct, deși au încheiat pe locul trei în grupa din Runda Elită. În toamna trecută, echipa lui Gordan Petrić a terminat pe locul doi în Grupa 6, în spatele Croației, după un 1-4 în deplasare în meciul decisiv.
Anglia U19 — Serbia U19: Pronostic
Dacă Serbia a pierdut atât de clar cu o echipă care nu mai prinsese turneul final din 2016, e greu să te aștepți la un scenariu fericit în deplasare contra Angliei. Ultima întâlnire directă a fost la Euro 2022, iar englezii au câștigat 4-0. Merg pe o diferență ceva mai mică, dar tot una clară.
