Tipster-ul Legalbet oferă predicţia sa din tenis pentru meciul Todoni vs. Zheng, din cadrul Grand Slam-ului de la Australian Open 2025
Duminică dimineaţă, românca Anca Alexia Todoni şi chinezoaica Qinwen Zheng vor juca în primul tur de simplu feminin din cadrul Grand Slam-ului de la Australian Open (Australia, hard outdoor). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – Player.ro – ne oferă următoarele cote la victorie pentru cele două jucătoare: 6.00 @ Anca Alexia Todoni vs. 1.12 @ Qinwen Zheng!
ANCA ALEXIA TODONI (#110 WTA)
Anca Alexia Todoni (douăzeci de ani) se află în premieră pe tabloul principal al Grand Slam-ului de la Australian Open şi ce onoare mai mare putea să primească – decât să “deschidă balul” duminică noapte tocmai pe “Rod Laver Arena” (cea mai importantă arenă de la acest turneu major) în compania unei campioane olimpice! După ce pe parcursul sezonului anterior debuta pe iarba de la Wimbledon, trecea de faza calificărilor şi obţinea şi prima victorie din carieră pe tabloul principal al unui Grand Slam (fiind eliminată în turul al doilea) – o vedem acum pe timişoreancă “recidivând” şi pe hardul outdoor din Antipozi; ambele performanţe pot fi catalogate a fi oarecum surprinzătoare, deoarece românca este o aşa-zisă “zguristă” la bază, care a demonstrat totuşi că e capabilă să se adapteze şi la suprafeţe rapide.
● VICTORII Todoni vs. Zheng: nu au jucat
QINWEN ZHENG (#5 WTA)
Qinwen Zheng (douăzeci şi doi de ani) s-a născut la Shiyan, Hubei (China) şi are reşedinţa la Barcelona (Spania), este jucătoare de mână dreaptă care execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,78m şi a mai fost prezentă la Australian Open şi-n anii 2022 (turul al doilea), 2023 (turul al doilea) şi mai ales 2024 – disputa finala competiţiei în compania bielorusei Aryna Sabalenka (3-6 2-6). Pe lângă această finală de turneu major, chinezoaica a mai disputat anul trecut şi finala de la “Turneul Campioanelor” contra americancei Cori Coco Gauff (6-3 4-6 6-7), a cucerit titlurile de la Palermo Open (Italia, zgură) şi Tokyo Open (Japonia, hard outdoor) – dar cel mai “de suflet” rezultat l-a obţinut pe zgura pariziană de la Jocurile Olimpice: medaliată cu aur acolo, după finala cu Donna Vekic (6-2 6-3).
● VICTORII Zheng vs. Todoni: nu au jucat
Anca Alexia Todoni – Qinwen Zheng: Cote la pariuri şi predicţii pariuri
În urma unei analize detaliate a ambelor combatante, tipsterii noştri de la Legalbet au ajuns la concluzia că ne putem aştepta la o partidă (în general) controlată şi câştigată (cel mai probabil) în minim de seturi de finalista en-titre de la Australian Open – dar nu putem omite faptul că românca vine după evoluţii apreciate în cele trei meciuri disputate-n faza calificărilor, nici detaliul care ne spune că pentru chinezoaică acesta va fi primul meci oficial pe care-l va juca la distanţă de două luni de la precedentul! Anca Alexia Todoni le-a eliminat în faza calificărilor de la Melbourne pe andorreza Victoria Jimenez Kasintseva (6-1 4-6 6-4), iberica Leyra Romero Gormaz (6-3 6-2 / şase aşi expediaţi, două duble greşeli comise, şi-a cedat serviciul o singură dată, realizând un total de patru break-uri pe parte de retur) şi-n fine veterana americană Varvara Lepchenko (6-3 6-2 / cinci aşi expediaţi, două duble greşeli comise, nu şi-a cedat deloc serviciul, realizând un total de trei break-uri pe parte de retur).
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România!