Tipsterul Karbacher vă recomandă un meci din Ligue 1, la o cotă de 1.40
Amiens Sporting Club
Amiens trece printr-o perioadă bună în campionatul Franței, fiind neînvinsă în ultimele trei etape, în care a bătut-o pe Girondins Bordeaux (1-0, acasă) și a terminat la egalitate cu EA Guingamp (1-1, deplasare) și Montpellier HSC (1-1, acasă). Echipa antrenată de Christophe Pélissier a mai reușit o victorie și în turul 3 al Cupei Ligii Franței, unde a eliminat-o pe Troyes AC (2-1, deplasare).
Bilanțul nou promovate din Ligue 1 este de 3 victorii, 2 rezultate de egalitate și 6 înfrângeri, golaverajul fiind de 7 goluri marcate și 13 primite. Până acum, "Les Licornes" au reușit să câștige doar cu OGC Nice (3-0, acasă), Strasbourg (1-0, deplasare) și Girondins Bordeaux (1-0, acasă). Pe teren propriu, Amiens a jucat 4 meciuri, câștigând două și fiind învinsă de două ori, golaverajul fiind de 4 goluri marcate și 4 goluri primite. Trebuie de reținut faptul că "alb-negrii" au un atac foarte slab, înscriind 7 goluri în 11 etape. Doar ultima clasată FC Metz o întrece la acest capitol, având 5 goluri înscrise.
Va urma un meci foarte greu, acasă pe "Stade de la Licorne", cu campioana Franței, AS Monaco, în care obiectivul este de a nu pierde. După această partidă, Amiens SC va întâlni trei adversare mai accesibile, Lille OSC (acasă), FC Metz (deplasare) și Dijon FCO (acasă), cu care are şanse mult mai mari de a câștiga. Cele două formaţii au jucat ultima dată în sezonul 2011-2012, când se aflau Ligue 2. Atunci, în tur, pe stadionul "Louis II" a fost 1-1, iar în retur la Amiens, AS Monaco s-a impus cu 2-1.
Gazdele nu au jucători accidentaţi sau suspendaţi pentru meciul cu AS Monaco. Față de meciul precedent cu Montpellier, va reveni stoperul Prince Gouano, care a fost suspendat o etapă în urmă cartonașul roșu primit în minutul 58 al partidei de la Guingamp.
Conform transfermarkt, lotul lui Amiens SC valorează 25,65 milioane €
Association Sportive de Monaco Football Club
După ce a pierdut la Lyon cu scorul de 3-2 în fața lui Olimpique, campioana Franţei și-a revenit în campionat, unde a reușit 3 victorii consecutive cu SM Caen (2-0, acasă), Girondins Bordeaux (2-0, deplasare) şi EA Guingamp (6-0, acasă). Așadar, în ultimele 3 meciuri, AS Monaco a reușit tot atâtea victorii, înscriind 10 goluri fără a primi nici unul.
După 12 etape disputate, "Les Rouges et Blancs" se află pe locul 2 în clasament, având 28 de puncte, fiind la 4 puncte de lidera Paris Saint-Germain. În etapa următoare vor juca pe teren propriu, pe "Stade Louis II" cu PSG, astfel că au posibilitatea de a se apropia la un singur punct de aceasta. De aceea, ASM are nevoie de victorie în partida pe care o va disputa vineri seară cu Amiens SC, în care nu are voie să greşească.
Formația antrenată de Leonardo Jardim va juca marți în Liga Campionilor cu RB Leipzig, însă în această competiție a avut un parcurs foarte slab, fiind pe cale să rateze calificarea în optimile de finală. După patru etape disputate, "Les Monégasques" au doar 2 puncte, însă nu este chiar totul pierdut, pentru că în cazul unui succes pe teren propriu cu germanii, ar face 5 puncte și ar mai putea spera, însă au nevoie ca FC Porto să nu câştige la İstanbul cu Beșiktaș...
Oaspeții au probleme de lot pentru meciul de vineri seară, avândui accidentaţi pe fundașul dreapta Djibril Sidibé, extrema stângă Thomas Lemar și atacantul Radamel Falcao, însă chiar și așa, au obiectiv să obțină cele 3 puncte cu nou promovata Amiens SC.
Conform transfermarkt, lotul lui AS Monaco valorează 267,40 milioane €
PRONOSTIC: Amiens SC - AS Monaco | sub 3,5 goluri | Cota: 1.40
Clasament Ligue 1: