Tipsterul LegalBet Nica mizează pe un succes al ”lăncierilor” în această confruntare și ne propune un pariu cu o cotă de 1.57.
Ajax Amsterdam și Standard Liege se vor întâlni marți, 14 august, de la ora 21.30, în manșa a doua a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. În tur, scorul a fost egal, 2-2.
Olandezii au intrat în competiție încă din turului al doilea, când au trecut de la austriecii de la Sturm Graz, grație unei duble victorii, cu 2-0 pe teren propriu și 3-1 în deplasare.
În campionatul intern, Ajax începe competiția sâmbătă seară, u un meci acasă, împotriva celor de la Heracles. ”Lăncierii” au mai jucat două partide amicale între ”dubla” cu Sturm și turul cu Standard: 1-0 cu Konyaspor și 0-3 cu Wolfsburg. În acest ultim meci, fie el și de verificare, Ajax ne-a arătat că, atunci când întâlnește o echipă bună, poate claca dacă prinde o zi proastă.
Standard a intrat în preliminariile Champions League direct în turul al treilea și merge la Amsterdam cu șansa a doua la obținerea calificării. În prima manșă, belgienii au fost conduși cu 2-0 la pauză și și-au revenit abia în repriza secundă. Raportul șuturilor pe poartă a fost 3-6, iar Ajax a dominat și la posesia balonului (44%-55%).
Standard a jucat deja două meciuri în campionat, 3-2 acasă cu Gent și 0-0 în deplasare la Beveren. În niciun meci Standard nu a impresionat în acest sezon.
Poate doar în repriza secundă a meciului cu Ajax, dar scorul era deja 0-2, iar olandezii reduseseră turația motoarelor.
Diferența de valoare dintre loturile lui Ajax și Standard este una evidentă. Toți jucătorii lui Ajax sunt cotați la suma totală de 290 de milioane de euro de site-ul transfermarkt.com, în timp ce Standard este cotată la 59 milioane de euro.
În istoria lor, Ajax și Standard s-au întâlnit de 3 ori, iar belgienii nu au câștigat niciodată.
Nu cred că Ajax va risca să facă un joc de așteptare și să se mulțumească să remizeze pentru că este avantajată de acel 2-2 din tur, ci va ataca și va încerca să o obțină. Cred că va reuși, iar totalul golurilor înscrise va fi peste 1,5.