FCSB - Anderlecht: cote la pariuri si statistici

Fotbal Club FCSB va juca joi, 15 septembrie 2022, cu RSC Anderlecht Bruxelles, pe "Arena Naţională" din Bucureşti, în Grupa B din Europa Conference League. Meciul va începe la ora 22:00, va fi în direct la Pro TV şi va fi arbitrat de Sebastian Gishamer din Austria.

FCSB a pierdut cu 3-1 în faţa lui West Ham United

FCSB a debutat cu o înfrângere în Grupa B din Europa Conference League, fiind bătută cu scorul de 3-1 de West Ham United, pe "London Stadium". Românii au deschis scorul prin Andrei Cordea (34), însă englezii au întors rezultatul şi au câştigat cu 3-1 prin golurile marcate de Jarrod Bowen (6 penalty), Emerson (75) şi Michail Antonio (90).

"Fecesebiştii" au fost furaţi de arbitrul francez Benoît Bastien, care a acordat gazdelor o lovitură de la 11 metri după ce atacantul ivorian Maxwel Cornet s-a izbit în portarul Ştefan Târnovanu, la o minge aeriană. După ce au fost egalaţi, jucătorii români nu s-au mai concentrat iar WHU a mai înscris de două ori, câştigând 3 puncte.

Echipa antrenată de Nicolae Dică are rezultate slabe şi în Liga 1, unde ocupă locul 13 cu 8 puncte, fiind la 13 puncte de Farul Constanţa şi Rapid Bucureşti. În 8 etape FCSB a învins-o doar pe Chindia Târgovişte, cu 3-2, iar în ultima rundă a remizat acasă cu FC Voluntari, scor 1-1 (Valentin Miculescu 82 - Adam Nemec 90+7 penalty).

Gazdele nu pot conta pe Iulian Cristea, Ionuț Panțâru, Ovidiu Popescu, Adrian Șut şi Andrei Dumiter, care sunt accidentaţi. Lotul a fost întărit cu atacantul francez Billel Omrani, în vârstă de 29 ani, care era liber de contract după ce s-a despărţit de CFR Cluj, însă va fi folosit doar în Liga 1, pentru că nu mai poate fi trecut pe lista UEFA.

Echipa probabilă FCSB (4-2-3-1): Târnovanu - Boboc, Dawa, Tamm, Radunović - Olaru, Edjouma - Cordea, Oct. Popescu, Fl. Coman - Compagno. Antrenor: Nicolae Dică.

Anderlecht a învins-o cu 1-0 pe Silkeborg IF

RSC Anderlecht a trecut fără probleme în turul al treilea din Europa Conference League cu 2-0 şi 3-0 de estonienii de la Paide Linnameeskond iar în play-off a eliminat-o cu 1-0, 0-1 şi 3-1 după executarea loviturilor de departajare pe elveţienii de la Young Boys Berna.

"Purple & White" au debutat cu o victorie în Grupa B din Europa Conference League, câştigând cu scorul de 1-0 meciul disputat cu Silkeborg IF, acasă pe stadionul "Constant Vanden Stock". Unicul gol al partidei a fost înscris în minutul 81 de atacantul portughez Fábio Silva, care a transformat un penalty.

Echipa antrenată de Felice Mazzu are rezultate slabe în Jupiler Pro League, unde este după 8 etape disputate pe un dezamăgitor loc 9, cu 10 puncte, la 14 puncte distanţă de liderul FC Royal Antwerp. În ultima etapă Anderlecht a jucat în deplasare cu KVC Westerlo, fiind bătută cu scorul de 2-1.

Oaspeţii îi au accidentaţi pe mijlocaşul francez Adrien Trébel şi atacantul Benito Raman. Cel mai bine cotat jucător al belgienilor este atacantul ofensiv Yari Verschaeren, care este evaluat la 13 milioane de euro. Acesta este urmat de extrema dreaptă Francis Amuzu, 8 milioane de euro şi de închizătorul senegalez Amadou Diawara, 6 milioane de euro.

Echipa probabilă Anderlecht (3-5-2): Van Crombrugge - Debast, Vertonghen, Hoedt - Murillo, Ashimeru, Verschaeren, Diawara, Amuzu - Refaelov, Fábio Silva. Antrenor: Felice Mazzu.

FCSB - Anderlecht - informaţii şi statistici

  • Echipa antrenată de Nicolae Dică este după 8 etape jucate în Liga 1 pe locul 13, cu 8p
  • "Roş-albaştrii" au cota 5.00 pe Betano că vor termina pe primele 2 locuri în Grupa B
  • Românii au jucat în acest sezon 15 partide oficiale în Liga 1 şi Europa Conference League
  • "Fecesebiştii" au cota 71.00 la casa de pariuri 888 Sport că vor câştiga Europa Conference League
  • Bucureştenii vor juca pe 6 octombrie în deplasare cu Silkeborg IF în Europa Conference League
  • Echipa lui Felice Mazzu este după 8 etape jucate în Jupiler Pro League pe locul 9, cu 10p
  • "Purple & White" au cota 1.25 la casa de pariuri Betano că se vor clasa pe primele 2 locuri în Grupa B
  • Belgienii au avut în toate meciurile jucate în Europa Conference League doar rezultate NG
  • RSCA are cota 26.00 la casa de pariuri Unibet că va câştiga Europa Conference League
  • Gruparea din Bruxelles vor juca pe 6 octombrie acasă cu WHU în Europa Conference League

Nicolae Dică: "Întâlnim un adversar foarte bun, o echipă care face un presing foarte sus, o echipă organizată, cu jucători ofensivi de calitate, de viteză. Sunt și jucători cu experiență. Ne așteaptă o partidă foarte grea, dar e normal, jucăm în Europa și ne așteptăm la acest lucru. Anderlecht joacă un 3-5-2 pe care-l cunoaștem. Cei de la Voluntari au jucat în același sistem. Și Lazio, atunci când am înfruntat-o, juca tot în acel siste. Cum vom juca? Dacă ați analizat meciul nostru cu Voluntari, veți vedea că același lucru se va întâmpla și la meciul din Europa".

Meciurile din cupele europene dintre FCSB şi Anderlecht

1985-1986: RSC Anderlecht Bruxelles - Steaua București 1-0 (Liga Campionilor, semifinale, tur)
1985-1986: Steaua București - RSC Anderlecht Bruxelles 3-0 (Liga Campionilor, semifinale, retur)
1986-1987: RSC Anderlecht Bruxelles - Steaua București 3-0 (Liga Campionilor, optimi, tur)
1986-1987: Steaua București - RSC Anderlecht Bruxelles 1-0 (Liga Campionilor, optimi, tur)
1994-1995: RSC Anderlecht Bruxelles - Steaua București 0-0 (Liga Campionilor, Grupa C)
1994-1995: Steaua București - RSC Anderlecht Bruxelles 1-1 (Liga Campionilor, Grupa C)

FCSB - Anderlecht - ponturi pariuri

FCSB şi Anderlecht erau la mijlocul anilor '80 echipe de top în lume. Acum sunt foarte departe de a fi cineva în Europa, pentru că nu mai sunt în stare de ani buni să câştige titlul în Liga 1 sau Jupiler Pro League. FCSB a fost ultima dată campioană în sezonul 2014-2015 iar Anderlecht în 2016-2017. Totuşi, ambele echipe sunt cele mai iubite în România şi Belgia, având milioane de suporteri. După cum merg lucrurile în Grupa B, West Ham United va termina pe primul loc, astfel că FCSB şi Anderlecht se vor lupta pentru locul 2. Arena Naţională va fi plină de suporteri ai "roş-albaştrilor", astfel că partida va avea loc într-o atmosferă incendiară. La casele de pariuri licenţiate belgienii sunt uşor favoriţi, deşi în campionatul lor au 4 înfrângeri în 8 etape. Ei nu au câştigat niciodată în cupele europene la Bucureşti cu Steaua. În urmă cu 7 zile v-am recomandat aici pe blog să pariaţi că FCSB va marca un gol cu WHU şi a ieşit verde. Acum pontul meu este că FCSB va fi echipa care va deschide scorul.