Pariu profesionist din campionatul Arabiei Saudite
În această perioadă pariorii nu o duc prea bine, pentru că cele mai importante campionate de fotbal sunt în vacanţa de vară. Unii mai pariază pe meciuri din China, Japonia, Coreea de Sud, Suedia, Norvegia, Finlanda, Irlanda, Belarus etc sau mai joacă la păcănele, ruletă, external linkLink-uri externe interzise sau table online.
Acum e vacanţa de vară, dar ce pariem?
Marile campionate ale Europei - Premier League, La Liga, Serie A, Bundesliga şi Ligue 1 - vor începe în luna august, însă la începutul lunii iulie vor fi meciurile din preliminariile cupelor europene, unde România are 4 echipe - CFR Cluj, FCSB, Sepsi Sfântu Gheorghe şi Universitatea Craiova, apoi Liga 1.
Suntem în cel mai frumos anotimp, e cald, e soare, e frumos şi e timpul pentru o vacanţă la mare sau la munte. Din păcate COVID-19 şi războiul dintre Ucraina şi Rusia au făcut să crească preţurile şi mulţi dintre noi nu prea ne permitem o vacanţă. În plus, nu putem paria ca lumea, pentru că încă nu sunt meciurile adevărate cu care eram obişnuiţi.
În aceste condiţii ce e de făcut? Din fericire am găsit un meci care ne poate duce la RETRAGERE, cuvânt pe care casele de pariuri online ar cam vrea să-l scoată din meniu. Pariul pe care vi-l propun este unul profesionist, astfel că cei care joacă cu 2-3 lei un bilet cu o sumedenie de meciuri, pot să închidă acest articol.
Al-Hilal Riyadh are 4 titluri în ultimele 5 sezoane
Vă recomand cu mare încredere un meci din Saudi Professional League. Nu este un campionat pe care să-l urmărim, însă e putred de bogat şi fiind ultima etapă, se va decide titlul de campioană. După 29 de etape disputate Al-Hilal Riyadh şi Al-Ittihad Jeddah sunt clasate pe primele două locuri cu 64 de puncte. Al-Nassr Riyadh este pe poziţia a 3-a, cu 58 de puncte, fără nicio şansă la titlu.
În ultima etapă echipa antrenată de argentinianul Ramon Diaz va juca acasă pe stadionul "Prince Faisal bin Fahd" cu Al-Faisaly Harmah (locul 12), în timp ce echipa antrenată de românul Cosmin Contra o va întâlni acasă pe stadionul "King Abdullah Sports City" pe Al-Batin Hafar al-Batin (locul 13). Ambele partide vor începe la ora 21:00.
Cu o etapă înainte de finalul sezonului, Al-Hilal Riyadh are 64 de puncte şi un golaveraj de 61-27 (+34), în timp ce Al-Ittihad Jeddah are tot 64 de puncte şi un golaveraj de 62-29 (+33). În campionatul Arabiei Saudite primul criteriu de departajare la finalul sezonului, potrivit regulamentului, este cel al meciurilor directe.
Rezultatele din meciurile directe
08.03.2022, Stadion: "Prince Faisal bin Fahd", Riyadh
Arbitru: Raphael Claus (Brazilia), Ora: 19:45, Etapa 12
Al-Hilal Riyadh - Al-Ittihad Jeddah 2-1 (1-0)
Au marcat: 1-0 Salem Al-Dawsari (16), 1-1 Haroune Camara (59), Ighalo (68)
23.05.2022, Stadion: "King Abdullah Sports City", Jeddah
Arbitru: Mohammed Al Hoaish, Ora: 21:00, Etapa 27
Al-Ittihad Jeddah - Al-Hilal Riyadh 1-3 (1-1)
Au marcat: 1-0 Romarinho (32), 1-1 Michael (42), 1-2 Salem Al-Dawsari (66), 1-3 Michael (69)
Aşadar Al-Hilal Riyadh are avantajul meciurilor directe cu Al-Ittihad Jeddah. "The Boss" are 5 victorii consecutive în Saudi Professional League şi va juca acasă cu titlul pe masă. O echipă mare nu poate pierde campionatul în ultima etapă, mai ales că o va întâlni pe Al-Faisaly Harmah, o formaţie modestă.
Cosmin Contra pe făraş
În ultima etapă Al-Ittihad Jeddah a câştigat cu 3-1 la Dammam cu Al Ettifaq, însă înainte de acest meci a avut o perioadă surprinzător de slabă în care a remizat acasă, 4-4 cu Al-Fateh Al-Mubarraz, şi a pierdut acasă 1-3 cu Al-Hilal Riyadh şi în deplasare 0-1 cu Al-Tai Ha'il. Este inexplicabil cum de a avut Al-Ittihad Jeddah o perioadă atât de slabă, câştigând doar 1 punct din 9 posibile. "The Tigers" nu mai depind de ei pentru a câştiga titlul iar conducerea este decisă să renunţe la "Guriţă" dacă se vor clasa pe locul 2.
Voi miza 5.000 lei pe victoria lui Al-Hilal Riyadh
Preşedintele Anmar al-Ha'ili încă mai speră la un pas greșit al rivalei Al-Hilal Riyadh în ultima rundă. În schimb, eu sunt sigur că Al-Hilal Riyadh va câştiga luni seară titlul şi va sărbători cu suporterii toată noaptea. De aceea vă propun un pariu mai neobişnuit, profesionist, care cu siguranţă va ieşi. Mai exact 1.000 de euro pe succesul lui Al-Hilal Riyadh în meciul de acasă cu Al-Faisaly Harmah. Majoritatea avem cont în lei şi, rotund, ar fi de pariat 5.000 lei.Succes!