Manchester City - Arsenal, ponturi la pariuri Premier League

Manchester City - Arsenal, din etapa a 33-a a Premier League (miercuri, ora 22:00), este finala campionatului. "Cetăţenii" sunt protagoniştii unei reveniri fantastice şi, dacă vor obţine victoria la mijlocul acestei săptămâni, se transformă în marii favoriţi la titlu.

Duel de 5 stele pe Etihad, între primele două clasate din Premier League. Arsenal mai are doar 5 puncte avans, dar o victorie a formaţiei lui Guardiola poate răsturna clasamentul, în condiţiile în care campioana are şi un meci restant pe care urmează să îl joace.

Manchester City - Arsenal - Absenţe şi formaţii probabile

Guardiola are lotul aproape complet înainte de meciul care poate decide titlul în Premier League. Phil Foden a revenit după operaţia de apendicită suferită în pauza internaţională, dar probabil nu va fi aruncat în luptă din primul minut. Guardiola va avea de luat o decizie grea în privinţa atacantului dreapta, în contextul în care, pe lângă tânărul englez, în luptă pentru un loc de titular s-a înscris şi Mahrez, autor a 3 goluri în weekend, în FA Cup. Totuşi, e de aşteptat ca Bernardo Silva să fie folosit pe acea poziţie din primul minut, Foden şi Mahrez urmând a fi, probabil, soluţii pentru repriza a doua.

Singura problemă a lui Pep înainte de duelul cu Arteta (fostul său secund de la City) e legată de Nathan Ake. Fundaşul olandez a devenit senator de drept în primul "11" în ultimele luni, dar a suferit o accidentare în returul cu Bayern, din UCL. În aceste condiţii, presa engleză susţine că sunt şanse mici ca batavul să fie recupert în timp util, locul său în formula de start urmând a fi luat de Laporte.

Arsenal se confruntă cu mult mai multe bătăi de cap înainte de duelul de miercuri. William Saliba, stâlpul defensivei în acest sezon, nu va fi recuperat pentru confruntarea de pe Etihad, iar stafful medical nu ştie încă dacă acesta va mai putea juca până la finalul sezonului. Francezul are o problemă la spate, care s-ar putea agrava serios, dacă jucătorul va fi forţat. În absenţa sa, Holding a jucat lângă Gabriel, în centrul defensivei, iar echipa a primit 7 goluri în 3 meciuri, semn că pierderea lui Saliba e una cu un impact major.

Takehiro Tomiyasu şi Mohamed Elneny sunt şi ei absenţi pentru returul contra lui City, dar în mod normal aceştia nu aveau cum să fie titulari, astfel că stafful tehnic nu e atât de afectat de aceste pierderi. În schimb, Granit Xhaka, care a absentat cu Southampton, s-a recuperat total şi e de aşteptat să îi ia locul în primul "11" lui Vieira, fotbalistul pe care Arteta a mizat în confruntarea nefericită contra "sfinţilor".

Echipe probabile în Manchester City - Arsenal

  • Manchester City: Ederson - Akanji, Ruben Dias, Laporte - Stones, Rodri - Bernardo Silva, De Bruyne, Gundogan, Grealish - Haaland
  • Arsenal: Ramsdale - White, Holding, Gabriel, Zinchenko - Odegaard, Partey, Xhaka - Saka, Jesus, Martinelli

Manchester City - Arsenal, date statistice şi ponturi la pariuri

A sosit momentul adevărului pentru ambele formații care visează la titlul în Premier League. Echipa care va învinge miercuri seară va lua o opțiune serioasă pentru câștigarea campionatului. City pleacă din postura de favorită, fiind într-o formă de vis: are 10 victorii şi un egal în ultimele 11 partide în toate competiţiile şi tocmai a subordonat-o pe Bayern, în Champions League (scor general 4-1). Înaintea duelului cu "tunarii", băieţii lui Guardiola au avut o repetiţie generală reuşită în semifinalele FA Cup, trecând de Sheffield United la scor de neprezentare, 3-0.

Cu 5 puncte în spatele lui Arsenal, campioana are marele avantaj al faptului că returul cu liderul e pe Etihad, dar are şi atu-ul unui meci în minus (o restanţă cu West Ham, care, în mod normal, nu ar trebui să îi ridice probleme).

City e într-o formă de vis, iar pe Etihad s-a descurcat excepţional în acest sezon. În ultimele 6 partide jucate în campionat, Haaland&Co nu doar că s-au impus, dar au făcut-o de fiecare dată la handicap. Au fost totuşi şi mici probleme, în sensul în care în această serie doar de două ori Ederson a reuşit să menţină poarta intactă. Trebuie spus că pe teren propriu, deşi are 13 victorii în 15 meciuri, echipa lui Guardiola a încasat 15 goluri în acest sezon, adică o medie de un gol/partidă.

În ciuda unor probleme în defensivă, City nu ar trebui să se sperie prea mult de Arsenal, dacă ne uităm peste statistică. Astfel, "cetăţenii" au reuşit 7 victorii la rând în toate competiţiile contra adversarei de miercuri, în ultimele 4 meciuri de pe teren propriu reuşind să nu primească gol. Tocmai în 2020, într-un meci din FA Cup, formaţia lui Arteta s-a impus ultima oară în duelul cu gruparea din Manchester.

Cu 32 de goluri în 28 de meciuri jucate în acest sezon de Premier League, Erling Haaland va fi evident principalul pericol pentru poarta lui Ramsdale. Norvegianul a reuşit deja să egaleze recordul de reuşite al lui Salah în campionat şi aproape sigur va doborî şi bornele setate anterior schimbării formatului în Premier League. Alan Shearer şi Andy Cole au marcat câte 34 de goluri pentru Blackburn, respectiv Newcastle, iar vikingul mai are 7 partide la dispoziţie pentru a-i întrece. O formalitate, având în vedere rata de goluri incredibilă.

Arsenal mizează pe forma excelentă din deplasare

Arsenal părea la un moment dat scăpată în campioană, dar trei egaluri la rând au făcut ca moralul trupei lui Arteta să fie zdruncinat. "Tunarii" au condus la două goluri pe Liverpool şi West Ham, dar de fiecare dată adversarele au revenit, smulgând un punct (2-2). În ultima rundă, cu Southampton, londonezii au fost cei care au revenit de la un deficit de două goluri, dar remiza 3-3 cu greu poate însemna un boost de moral. Asta pentru că "sfinţii" sunt ultimii în clasament, cu şanse minime să mai rămână în prima ligă. În concluzie, deşi a fost salvat dramatic un punct, remiza de vinerea trecută e fără îndoială un mare eşec pentru Arsenal în ecuaţia campionatului.

În urmă cu o lună Arsenal avea 8 puncte avans în fruntea clasamentului, dar presiunea a fost una enormă în contextul în care "tunarii" nu au mai obţinut titlul de două decenii (stagiunea 2003-2004). Lipsa de exeperienţă s-a văzut încă o dată, exact ca anul trecut, când Saka&Co au fost întrecuţi pe ultima sută de metri de Tottenham, pentru un loc de Champions League.

Arteta a încercat să înlăture presiunea, explicând că nu e vorba de o lipsă de încredere sau de experienţă la nivel de lot, însă e clar că Arsenal e în faţa momentului adevărului: o înfrângere cu City ar compromite în bună măsură şansele la titlu, mai ales că echipa din capitala Angliei are un program mai greu decât City până la finalul stagiunii.

Marele atu al lui Arsenal poate sta în forma din deplasare, în măsura în care liderul din Premier League vine după o serie de 5 meciuri la rând fără înfrângere (3 victorii şi 2 egaluri). Oaspeţii de miercuri sunt pe primul loc detaşat într-un clasament al partidelor jucate "afară", cu 6 puncte peste City (11 victorii şi 3 egaluri, în 16 meciuri).

Arsenal mizează pe explozia lui Saka, în bnadă, împotriva unui adversar care se apără cu trei fundaşi centrali, dar Martinelli şi Gabriel Jesus sunt şi ei opţiuni excelente pentru a marca pe Etihad. Unul dintre ultimii doi a marcat de fiecare dată în ultimele 3 partide de campionat în prima jumătate de oră.

City e într-o formă superioară şi dispune de o echipă mult mai solidă şi robustă, astfel că o victorie a "cetăţenilor" pare extrem de probabilă. Totuşi, cota de doar 1,5 pare incredibil de mică într-un duel atât de tensionat, în care se joacă titlul, şi o vom ocoli.

Trebuie spus că meciurile jucate de City pe teren propriu în acest sezon au produs o medie de 2,2 goluri/partidă până în pauză, astfel că am putea să asistăm la o primă repriză extrem de animată, cu destule reuşite. 

Statistica ar putea fi totuşi contrazisă de o posibilă partitură foarte defensivă propusă de Arteta, dar rămâne de văzut dacă apărarea nesigură a "tunarilor" va rezista tăvălugului condus de Haaland. Cel mai probabil, dacă City va reuşi să deblocheze tabela - şi sunt toate şansele să o facă având în vedere forma şi problemele mari din defensiva "tunarilor" -, vom asista la un meci pe contre. S-ar crea astfel toate ingredientele pentru un meci deschis, între două formaţii care au ofensive explozive.

În concluzie, mizăm pe o dispută spectaculoasă pe Etihad, în care se vor marca măcar trei goluri.

Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.