Liverpool - Chelsea, super-derby pentru Liga Campionilor, în Premier League
Liverpool - Chelsea (joi, ora 22:15, Eurosport 1), partidă jucată în avans, din etapa a 29-a din Premier League, are o miză enormă în perspectiva obținerii unui loc de Champions League, la finalul stagiunii. Se anunță o partidă extrem de echilibrată, fără o favorită certă. Cele două formații sunt despărțite de un singur punct, campioana aflându-se pe 6, iar trupa lui Tuchel pe 5.
Liverpool, prima victorie după 4 eșecuri la rând în Premier League
"Cormoranii" se aflau la mijlocul lui decembrie într-o situație ideală, mulți specialiști creditând-o cu prima șansă la titlu în cel mai puternic campionat din lume, mai ales după victoria impresionantă de la Palace, scor 7-0.
De atunci, jocul campioanei Angliei s-a rupt. Au urmat 3 egaluri și 7 înfrângeri în toate competițiile, în mai puțin de două luni. În acest moment, formația lui Klopp e în afara locurilor de Liga Campionilor, fiind abia pe 6, însă premisele sunt favorabile.
Liverpool a învins duminică la Sheffield United, scor 2-0, iar marele avantaj pentru finalul de sezon e reprezentat de faptul că a scăpat de disputele foarte grele. După confruntarea cu Chelsea, de acasă, Salah&Co mai au o singură întâlnire cu formații care au ambiții de Champions League. În plus, Diogo Jota, care a fost mereu decisiv în toamnă, când atacul nu funcționa, și-a revenit și va fi aproape sigur în lot cu Chelsea. De altfel, portughezul adus de la Wolves s-a antrenat toată săptămâna trecută, iar Klopp a mărturisit în conferința de presă că a arătat impecabil. Era de așteptat ca lusitanul să prindă lotul pentru disputa cu Sheffield (prima victorie a lui Liverpool după 4 eșecuri la rând în Premier League), însă acesta a răcit. Nu este vorba de COVID-19, astfel că, în condiții normale, ar trebui să îl vedem pe Stamford Bridge, măcar pentru finalul de joc.
O altă veste bună e legată de revenirile lui Fabinho și Van Dijk. Brazilianul ar putea chiar să fie inclus pe foaie pentru derby-ul cu Chelsea, în timp ce olandezul și-a început de două săptămâni pregătirea după operație și mai mult ca sigur că în aproximativ o lună - o lună și jumătate va fi gata să joace.
Liverpool - Chelsea | Revine Alisson?
Multe în perspectiva siguranței defensivei la meciul de joi vor depinde de revenirea lui Alisson între buturi. Chiar dacă în acest început de an brazilianul a comis câteva gafe, prezența lui în poarta lui Liverpool cu siguranță dă mult mai multă încredere unei apărări decimate de accidentări (Van Dijk, Joe Gomez și Joel Matip, fundașii centrali pe care Klopp se baza la începutul sezonului sunt toți indisponibili).
Alisson a suferit o pierdere teribilă săptămâna trecută, când tatăl său a fost găsit înecat într-un lac din Brazilia. Goalkeeperul nu a putut participa la funeralii, din cauza coronavirus fiind izolat în Anglia. Totuși, Klopp a discutat cu el și s-a decis de comun acord ca sud-americanul să nu facă parte din lotul deplasat duminică la Sheffield United, trauma suferită fiind prea puternică.
În absența lui Alisson, Adrian - cel care a luat 7 goluri în toamnă de la Aston Villa - nu s-a descurcat tocmai rău, echipa reușind să țină poarta intactă. Chiar și așa, e limpede că împotriva unei formații puternice, care are o mulțime de soluții ofensive, precum Chelsea, e nevoie de un portar de valoarea lui Alisson, pentru ca șansele lui Liverpool să crească. De altfel, Klopp a lăsat de înțeles că sunt șanse mari ca brazilianul să își reia locul în primul "11" în partida de pe Anfield.
Probleme pentru trioul Salah-Mane-Firmino
Dacă în ultimele luni s-a vorbit enorm despre problemele defensive avute de Liverpool, în precedentele săptămâni a ieșit la lumină un alt detaliu îngrijorător: echipa nu mai marchează.
Salah - Mane - Firmino au cifre foarte slabe în actuala stagiune, dacă e să comparăm cu ce s-a întâmplat în precedentele două sezoane. Mai mult, în ultimele 3 partide de Premier League niciunul dintre ei nu a marcat, brazilianul trecându-și în cont, totuși, două assisturi (contra lui Sheffield, deși Firmino a tras spre poarta lui Ramsdale la golul de 2-0, arbitrul a considerat că șutul său a fost deviat decisiv de un fundaș al "săbiilor", astfel că reușita i-a fost "furată" brazilianului).
Trei sunt, probabil, explicațiile pentru sterilitatea lui Liverpool în ultima perioadă. Prima ar fi legată de lipsa de opțiuni în atac. Dacă Guardiola sau Tuchel își permit să schimbe de la un meci la altul fotbaliștii, asigurându-se că aceștia rămân "proaspeți", accidentarea lui Jota l-a obligat pe Klopp să meargă meci de meci cu cei trei titulari din față. Oboseala și-a spus cuvântul și randamentul acestora a scăzut. În al doilea rând, e vorba de absențele lui Fabinho și Henderson, de la mijlocul terenului. Cei doi se retrăgeau excelent sezonul trecut și acopereau zonele lăsate libere de fundașii laterali, permițându-le lui Alexander Arnold și Robertson să ajute atacul. Din pasele celor doi jucători de bandă, tripleta "SFM" a marcat o mulțime de goluri. Nu în ultimul rând, știind cât de utili sunt din punct de vedere ofensiv Robbo și TAA, echipele adverse și-au luat măsuri în plus pentru a-i bloca. În consecință, tot mai puține baloane utile au ajuns la cei trei atacanți ai "cormoranilor".
Echipa probabilă a lui Liverpool
- Alisson - Alexander Arnold, Kabak, Fabinho, Robertson - Wijnaldum, Thiago Alcantara, Curtis Jones - Salah, Firmino, Mane
Chelsea, în mare formă înainte de duelul cu Liverpool
Roman Abramovich a investit enorm în vară, aducându-i pe Stamford Bridge printre alții pe Werner, Havertz, Ben Chilwell, Ziyech sau Thiago Silva. După un start lansat, în care Lampard a gestionat excelent situația, a venit reculul. Tânărul tehnician nu a știut să facă față presiunii și nici nemulțumirilor din vestiar, unde tot mai mulți jucători au devenit supărați că joacă rar.
În cele din urmă, conducerea clubului a decis să renunțe la fostul mare mijlocaș englez și l-a înlocuit cu Tomas Tuchel, tehnicianul care a dus-o pe PSG în finala Champions League, anul trecut. Iar venirea germanului de 47 de ani a fost cartea câștigătoare, cel puțin până acum. Chelsea e neînvinsă de când Tuchel se află pe bancă, neluând niciodată mai mult de un gol. Mai mult, în primele 3 partide cu el la timonă, "albaștrii" nu au primit gol, egalând un record care îi aparținea lui Mourinho.
În ultimele două confruntări - cu Atletico Madrid, 1-0 la București - și cu Manchester United (0-0 în weekend), "albaștrii" de asemenea nu au primit gol, chiar dacă nu s-au putut baza în defensivă pe omul lor numărul unu, Thiago Silva. Brazilianul e de altfel singurul absent important în perspectiva confruntării de pe Anfield, în condițiile în care Hudson-Odoi, accidentat cu United, a fost recuperat.
"Am avut rezultate bune, dar nu ne putem culca pe o ureche, nu trebuie să slăbim ritmul. Meciurile următoare ne vor întinde la maximum, e o perioadă grea, însă am încredere în jucători că vom obține maximum", spunea Tuchel înainte de confruntarea cu Manchester United.
În cele 7 meciuri în care Tuchel s-a aflat pe banca tehnică a lui Chelsea în Premier League (4 victorii, 3 egaluri), echipa a avut de fiecare dată superioritate din punct de vedere al posesiei. Acest detaliu poate fi o armă importantă în contextul în care oaspeții de joi nu s-au mai impus pe Anfield din 2014.
De notat și faptul că prima repriză are o importanță aparte pentru londonezi, care în toate meciurile din acest sezon în care au condus la pauză s-au impus și la final.
În privița rezultatelor din ultimul timp, un rol esențial pentru defensiva de fier a lui Chelsea l-a jucat N'Golo Kante. Francezul a fost accidentat, reprezentând o mare pierdere pentru Lampard, dar acum nu doar că a revenit, dar e și într-o formă impresionantă. Cu United, duminică, închizătorul campion mondial a reușit 7 recuperări, cu 4 mai mult decât orice jucător al lui Chelsea.
Echipa probabilă a lui Chelsea
- Mendy - Azpilicueta, Christensen, Rudiger - James, Kante, Jorginho, Alonso - Mount, Werner, Pulisic
Liverpool - Chelsea - ponturi la pariuri
Ultimul meci pe Anfield dintre cele două formații ne-a oferit un spectacol fantastic, cu 8 goluri. S-a terminat 5-3 pentru "cormorani", în penultima etapă a stagiunii precedente. Confruntarea însă nu a avut mare miză: gruparea lui Klopp era deja campioană, în timp ce formația antrenată de Frank Lampard avea garantată, în proporție mare, prezența în Champions League. S-a jucat așadar cu garda jos, pentru spectacol, presiunea fiind aproape inexistentă.
În turul campionatului, pe Stamford Bridge, Liverpool s-a impus cu 2-0, dar și povestea acelei dispute a fost una aparte. Christensen a fost eliminat în prima repriză, astfel că defensivei londonezilor i-a fost greu să reziste. Mane a reușit o dublă, după pauză, dar chiar și așa Chelsea a avut șansa să revină în joc: Jorginho a ratat, însă, primul său penalty de când e la Chelsea și Liverpool și-a trecut în palmares o victorie mare.Acum, coordonatele sunt cu totul altele, formația care pierde joi urmând să aibă șanse tot mai mici să prindă un loc de Champions League. Sub Tuchel, Chelsea se apără aproape perfect, astfel că oricărei ofensive îi va fi complicat să marcheze. Cu 25 de goluri primite, "albaștrii" au a doua cea mai bună apărare din Premier League, doar City primind mai puține goluri.
Chelsea - Liverpool, detalii statistice
- Au fost sub 2,5 goluri în 8 din ultimele 9 meciuri ale lui Chelsea, în Premier League.
- Liverpool a pierdut ultimele 4 partide jucate pe Anfield în campionat.
- Chelsea a ținut poarta intactă în 5 din ultimele 7 partide desfășurate în campionatul Angliei.
- Au fost sub 2,5 goluri în 5 din ultimele 6 partide disputate de Liverpool pe Anfield, în Premier League.
- Chelsea e neînvinsă în ultimele 7 partide de campionat.
- În ultimele 10 partide directe dintre Liverpool și Chelsea, 74,51% dintre șuturile pe poartă au fost reușite de "cormorani".
Cum miza e enormă, cei doi antrenori nu își vor asuma vreun risc și cu siguranță vor fi în primul rând interesați să nu piardă. Un egal nu ar fi dramatic nici pentru Chelsea și nici pentru Liverpool, în contextul situației de la Leicester. Trupa lui Brendan Rodgers e pe trei în acest moment, dar are nu mai puțin de 5 titulari accidentați: Evans, Justin, Fofana, Maddison și Harvey Barnes. În contextul în care "vulpile" întâlnesc până la finalul stagiunii 5 din primele 7 echipe din Premier League, mulți specialiști estimează că aceștia nu vor putea rămâne pe un loc de Champions League. Ca atare, o remiză între Liverpool și Chelsea i-ar mulțumi, dacă ne raportăm strict la momentul prezent, pe ambii antrenori. Formațiile lor ar rămâne cu șanse pentru un loc de Champions League și nu ar avea moralul alterat de un eșec contra unei rivale.
Ca atare, pontul pe care îl alegem - judecând și după echilibrul evident dintre cele două formați - are legătură cu un rezultat de egalitate la pauză sau final.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.