Wolfsburg - Lyon, finala Ligii Campionilor la feminin

Wolfsburg și Lyon se vor confrunta duminică seara, de la ora 21:00, la San Sebastian (Spania) în finala Ligii Campionilor sezonul 2019-2020, pe stadionul Anoeta. Va fi a patra finală dintre cele două grupări, după cele din 2013, 2016 și 2018! Scorul este 1-2 în favoarea franțuzoaicelor.

VfL Wolfsburg

Wolfsburg și-a adjudecat Liga de două ori în istorie, în 2013 și 2014, în prima dintre finale dispunând chiar de adversara de duminică, Olympique Lyon. 2013 a fost certificatul de naștere al clubului, fiindcă în același an a obținut și primul titlu în Bundesliga. După ce anul următor echipa a repetat performanța, Wolfsburg a devenit primul club german care a reușit să își apere cu succes cupa. 

Formația germană a acces în a cincea finală de Liga Campionilor din opt încercări. În fața Lyonului, însă, Wolfsburg nu a mai câștigat în ultimele patru confruntări, dintre care două au fost în ultimul act al Ligii Campionilor. Nemțoaicele sunt neînvinse în toate competițiile de 40 de meciuri, de la un 2-4 acasă în fața lui Olympique Lyon, în martie 2019.

Sezonul trecut s-au oprit devreme în competiție, în sferturi de finală, fiind eliminată de Lyon cu 6-3 la general. În ediția de față, Wolfsburg a revenit în forță și s-a calificat în finală după 6 victorii consecutive și un golaveraj de 32-1. Singura echipă care a reușit să puncteze în poarta apărată de Friederike Abt a fost Glasgow Rangers, dar scoțiencele au plătit scump prețul, pierzând cu 9-1! În semifinale, “lupoaicele” au trecut greu de FC Barcelona, cu 1-0, cu un gol marcat în repriza secundă de suedeza Fridolina Rolfo. Golghetera din acest sezon de Champions League este daneza Pernille Harder, cu 9 reușite.

Antrenorul Stephan Lerch are tot lotul la dispoziție și va juca în același sistem folosit până acum cu succes, 1-4-2-3-1.

Echipa probabilă:

Abt - Doorsoun-Khajeh, Hendrich, Janssen, Wedemeyer - Popp, Engen - Rolfo, Harder, Huth - Pajor.

Ultimele 5 rezultate:

Wolfsburg - FC Barcelona 1-0: Rolfo / LIGA CAMPIONILOR
Wolfsburg - Glasgow Rangers 9-1: Harder (4), Engen (2), Rauch, Ross (2 autogoluri) / LIGA CAMPIONILOR
Wolfsburg - Eintracht Frankfurt 5-2: Rolfo (2), Pajor (2), Dickenmann / AMICAL
Wolfsburg - Essen 3-3: Harder, Blasse, Janssen / FINALA CUPEI GERMANIEI
Wolfsburg - Leverkusen 5-0: Jakabfi, Popp, Rolfo, Engen, Harder / BUNDESLIGA

Olympique Lyon

Lyon este deținătoarea celor mai multe recorduri în fotbalul feminin, fiind echipa care a dominat categoric ultimul deceniu în competiția regină. Franțuzoaicele au 9 finale în ultimii 11 ani, iar aceasta este a cincea consecutivă! 6 dintre ele au fost câștigate, ultimele 4 consecutiv (2016, 2017, 2018 și 2019)!  

Din 2007 și până acum, Lyon și-a câștigat renumele de cea mai puternică echipă de fotbal feminin din lume și a fost dat ca model de dezvoltare a fotbalului feminin. În afară de cele șase Ligi ale Campionilor, Lyon are 14 titluri în Franța consecutive! Echipa nu a mai cunoscut înfrângerea din data de 31 mai 2018, atunci când pierdea finala Cupei Franței în fața lui PSG, cu 1-0. 

Ca și adversara de duminică, Lyon are șase victorii în Champions League în acest sezon, 30 de goluri marcate și doar unul primit. Ada Hegerberg este golghetera echipei, cu 9 goluri înscrise, prin urmare mai este un duel de urmărit în finală, acela dintre Hegerberg și Harder pentru titlul de cea mai bună marcatoare în sezonul 2019-2020 de Liga Campionilor. În semifinală, Lyon a trecut greu, cu 1-0, de echipa ce va deveni principala amenințare pentru supremație, PSG. Golul a fost marcat în repriza secundă de căpitanul Wendy Renard.

Spre deosebire de omologul său, antrenorul Jean-Luc Vasseur are o mulțime de probleme apărute în această vară. Mbock Bathy și Silva sunt accidentate și nu vor evolua sigur, iar Parris este suspendată. Mijlocașul ofensiv Henry este accidentată, s-a sperat recuperarea ei până la semifinala cu PSG dar nu s-a reușit, iar cel mai grav este că Ada Hegerberg acuză dureri la genunchi.

Echipa probabilă:

Bouhaddi - Bronze, Buchanan, Renard, Bacha - Gunnarsdottir, Kumagai - Cascarino, Maroszan, Majri - Taylor

Ultimele 5 rezultate:

Lyon - PSG 1-0: Renard / LIGA CAMPIONILOR
Lyon - Bayern 2-1: Paris, Majri / LIGA CAMPIONILOR
Lyon - Juventus 3-0: Renard, Buchanan, Malard / AMICAL
Lyon - PSV 4-0: Taylor (2), Parris (2) / AMICAL
Lyon - PSG 0-0, 4-3 după penalty-uri / FINALA CUPEI FRANȚEI

Statistici

- Căpitanul Wendy Renard și portarul Sarah Bouhaddi, de la Lyon, vor apărea în a 9-a lor finală de Liga Campionilor. Cele două sunt singurele care au jucat în toate cele șase finale câștigate de franțuzoaice
- În finala câștigată de Wolfsburg în 2013 cu 1-0 pe Stamford Bridge, a fost primul insucces pentru Lyon în 120 de partide!
- În ultimele 7 meciuri directe, Lyon a câștigat de 4 ori, Wolfsburg de 2 ori, iar un meci s-a încheiat la egalitate. Golaverajul este în favoarea franțuzoaicelor, 13-7
- În meciurile directe, Pernille Harder are 3 goluri marcate pentru Wolfsburg, în timp ce de la Lyon, cele mai multe goluri înscrise în poarta neamțoaicelor le are Eugenie Le Sommer (4)
- În ultimele patru sezoane de Liga Campionilor, Wolfsburg a fost eliminată de fiecare dată de Lyon, în diferite stagii ale competiției
- Wolfsburg nu este încă cea mai bună echipă din Germania în Liga Campionilor la feminin, ea fiind depășită la performanțe de Frankfurt, care are 4 finale câștigate din 6 jucate
- Ambele au învins în semifinale cu scorul de 1-0, cu un gol marcat după pauză: Wolfsburg pe FC Barcelona, iar Lyon pe PSG.

Curiozități

- Pauline Bremer și Lara Dickenmann, jucătoarele lui Wolfsburg, au venit la echipa germană de la Olympique Lyon
- Sara Bjork Gunnasdottir a făcut drumul invers, Wolfsburg - Lyon chiar în luna iulie a acestui an
- Cea mai în vârstă jucătoare din cele două loturi este nemțoaica Lena Goessling (mijlocaș, 34 de ani). în timp ce cea mai tânără este colega ei Lisanne Grawe (mijlocaș, 17 ani)
- În 2018, în finala Ligii Campionilor disputată la Kiev între cele două, scorul după 90 de minute a fost 0-0, dar în prelungiri s-au marcat nu mai puțin de 5 goluri! Harder a deschis scorul pentru Wolfsburg în minutul 93, după care Lyon a marcat de 4 ori prin Henry (98), Le Sommer (99), Hergerberg (103) și Abily (116)! 
- În lotul lui Lyon se află o jucătoare din Germania, Dzsenifer Maroszan, născută însă în Ungaria. La vârsta de 4 ani s-a mutat cu familia în Germania, iar la 14 ani și 7 luni a devenit cea mai tânără debutantă în Bundesliga, jucând pentru FC Saarbrucken
- Începând cu anul 2018 se acordă Balonul de Aur și pentru fotbalul feminin, așa cum se întâmplă de mulți ani la feminin. Prima câștigătoare a fost Ada Hegerberg (Lyon), iar pe locul secund în 2018 a fost aleasă Pernille Harder, de la Wolfsburg. Anul trecut, Lucy Bronze (Lyon) a luat Balonul de Argint, câștigătoare fiind aleasă americanca Megan Rapinoe.

Pronostic

A patra finală de Liga Campionilor dintre Wolfsburg și Lyon! Cine va câștiga? Cele două au dominat competiția regină la fotbal feminin, câștigând șase din ultimele șapte finale! Scorul este de 2-1 în favoarea franțuzoaicelor, pe care multă lume le vede favorite, dar noi alegem un pariu Underdog și credem că “lupoaicele” au capacitatea de a egala situația în disputa directă. Să nu uităm de problemele pe care le are antrenorul Vasseur, care o are trei jucătoare din formula de bază cu probleme: Parris este suspendată, Hederberg și Henry sunt cu reale probleme de sănătate și, deci, incerte.