FCSB - Universitatea Craiova: cote la pariuri şi statistici
Cel mai atractiv meci al etapei a 29-a din sezonul regular al Ligii 1 nu poate fi altul decât cel de pe stadionul "Marin Anastasovici" din Giurgiu unde se vor întâlni Fotbal Club FCSB şi Universitatea Craiova. Partida va avea loc duminică, 4 aprilie 2021, de la ora 20:30, va putea fi urmărită în direct pe Telekom Sport 1, Digi Sport 1 şi Look Sport şi va fi arbitrată de Adrian Cojocaru din Galaţi.
FCSB este aproape de a câştiga în premieră sezonul regular
Fotbal Club FCSB s-a impus cu scorul de 3-0 acasă în meciul disputat cu campioana CFR Cluj (Darius Olaru 49, Florin Tănase 62 şi Olimpiu Moruţan 78) şi este foarte aproape de a termina sezonul regular pe primul loc. De când a fost introdus în Liga 1 sistemul cu play-off şi play-out, din ediţia 2015-2016, fosta Steaua nu s-a clasat niciodată prima în sezonul regular. După 28 etape disputate, echipa antrenată de Anton Petrea se află pe locul 1 în clasament, cu 63 puncte, fiind urmată de CFR Cluj 60 puncte şi Universitatea Craiova 56 puncte. Golgheterii "roş-albaştrilor" sunt Florin Tănase (18 goluri), Olimpiu Moruţan (6 goluri) şi Darius Olaru (6 goluri).
Echipa probabilă FCSB (4-3-3): A. Vlad - Creţu, I. Cristea, G. Miron, Radunović - Oaidă, Şut, Olaru - Moruţan, Fl. Tănase, Oct. Popescu. Antrenor: Anton Petrea.
U Craiova este la 7 puncte de liderul FCSB
Universitatea Craiova a obţinut al 3-lea succes la rând în Liga 1, învingând-o acasă cu scorul de 2-0 pe FC UTA Arad (Dan Nistor 69, Alexandru Tudorie 90+3 penalty). Echipa antrenată de Marinos Ouzounidis se află în continuare pe locul 3 în clasament, cu 56 puncte, după Fotbal Club FCSB 63 puncte şi CFR Cluj 60 puncte. Craiovenii sunt la 7 puncte de lider şi ar avea mare nevoie de o victorie la Giurgiu, pentru a se apropia la 4 puncte. În play-off se vor înjumătăţi punctele câştigate în sezonul regular. Golgheterii "alb-albaştrilor" sunt Alexandru Cicâldău (9 goluri), Elvir Koljić (6 goluri), Andrei Ivan (5 goluri)
Echipa probabilă Universitatea Craiova (4-2-3-1): Pigliacelli - Vlădoiu, Papp, M. Constantin, Vătăjelu - Mateiu, Nistor - Câmpanu, Cicâldău, Baiaram - A. Ivan. Antrenor: Marinos Ouzounidis.
FCSB - Universitatea Craiova - informaţii şi statistici
- Echipa antrenată de Anton Petrea are cel mai bun atac din Liga 1, înscriind 56 goluri în 28 etape
- "Roş-albaştrii" au 5 victorii consecutive în Liga 1 în care nu au încasat niciun gol
- Bucureștenii au în ultimele 8 etape jucate în sezonul regular al Ligii 1 doar rezultate NG
- "Fecesebiştii" vor juca în runda următoare în deplasare cu Sepsi Sfântu Gheorghe
- FCSB are în meciurile jucate acasă în sezonul regular 12 victorii, 1 egal şi 1 înfrângere
- Echipa lui Marinos Ouzounidis are cea mai bună apărare din Liga 1, încasând 14 goluri în 28 etape
- "Alb-albaştrii" au 3 victorii consecutive în Liga 1 în care nu au încasat niciun gol
- Craiovenii au un palmares execrabil pe terenul lui FCSB, un egal şi nu mai puţin de 9 înfrângeri
- Oltenii vor juca în runda următoare pe teren propriu cu campioana CFR Cluj
- U Craiova are în meciurile jucate "afară" în sezonul regular 8 victorii, 5 egaluri şi 1 înfrângere
Meciurile all-time din Liga 1 jucate pe terenul lui FCSB
02.08.2014: Fotbal Club FCSB - Universitatea Craiova 3-1
06.12.2015: Fotbal Club FCSB - Universitatea Craiova 2-0
02.10.2016: Fotbal Club FCSB - Universitatea Craiova 2-1
13.05.2017: Fotbal Club FCSB - Universitatea Craiova 3-0
30.07.2017: Fotbal Club FCSB - Universitatea Craiova 1-1
09.04.2018: Fotbal Club FCSB - Universitatea Craiova 2-0
24.02.2019: Fotbal Club FCSB - Universitatea Craiova 3-2
31.03.2019: Fotbal Club FCSB - Universitatea Craiova 3-2
22.12.2019: Fotbal Club FCSB - Universitatea Craiova 2-0
08.03.2020: Fotbal Club FCSB - Universitatea Craiova 4-1
FCSB - Universitatea Craiova - ponturi pariuri
Casele de pariuri serioase au o mulţime de oferte pentru meciul dintre FCSB şi Universitatea Craiova, care este capul de afiş al etapei a 29-a a Ligii 1, penultima din sezonul regular. Vor fi faţă în faţă, cel mai bun atac (FCSB) vs cea mai bună apărare (Universitatea Craiova). De la gazde va lipsi Florinel Coman, care s-a accidentat în meciul cu Macedonia de Nord din preliminariile CM 2022 iar de la oaspeţi Nicuşor Bancu, care este suspendat având 4 cartonaşe galbene. E de aşteptat ca la olteni să revină după o accidentare foarte gravă Elvir Koljić, care a jucat ultima dată pe 2 octombrie 2020. Ambele echipe stau foarte bine în defensivă, însă au un stil de joc ofensiv şi e de aşteptat ca să avem spectacol duminică seară. Pronosticul meu pentru meciul dintre FCSB şi U Craiova este că oltenii nu vor câştiga şi că se vor marca cel puţin 2 goluri.