EURO 2020: Surprize placute si dezamagiri in Italia vs Spania
Prima semifinala de la EURO 2020, disputata intre Italia si Spania, se anunta a fi una spectaculoasa si, intr-adevar, nu a dezamagit. In timpul regulamentar, cele doua formatii incheiau la egalitate, scor 1-1. Federico Chiesa deschidea scorul pentru italieni in minutul 60, pentru ca Alvaro Morata sa egaleze in minutul 80.
In extra-time nu se marca, astfel ca s-a trecut la loteria loviturilor de departajare. Acolo, Italia incepea prost, Locatelli ratand primul penalty. Din fericire pentru formatia antrenata de Roberto Mancini, Olmo facea acelasi lucru pentru spanioli. Apoi se transforma tot, pana la executia lui Alvaro Morata. Ibericul a ratat al doilea penalty in aceasta editie, producand eliminarea formatiei sale.
A fost a sasea partida din fazele eliminatorii la EURO 2020 care s-a incheiat la egalitate in timp regulamentar. De asemenea, a fost a treia care se decidea dupa executarea loviturilor de departajare. Interesant este ca restul de doua intalniri aveau loc intre Franta si Elvetia, respectiv Elvetia si Spania. In optimi Elvetia o elimina pe Franta, pentru ca in sferturi sa fie eliminata de Spania. In semifinale, Spania era eliminata de Italia. Oare finala se va decide tot la lovituri de departajare? Daca da, atunci Anglia ar “trebui” sa castige, daca ar fi sa respectam algoritmul. Finala EURO 2020 (2021) este analizata intr-o sectiune de pe site destinata exclusiv turneului final. La sfarsitul acelei analize vei gasi si cateva ponturi.
Ambele formatii au preferat un joc ofensiv, ambii antrenori trimitand in teren o formula tip 4-3-3. Atitudinea italienilor era insa, mai degraba, una cu un caracter defensiv. De altfel, ibericii au avut o posesie de 65%. Atat Italia, cat si Spania, expediau 4 suturi pe poarta. De punctat ca italienii aveau si o bara. Spania executa sase cornere in aceasta partida, iar Italia unul singur. Toate cele 7 lovituri de colt se executau in timpul regulamentar. De la spanioli primea cartonas galben Busquets, de la italieni fiind avertizati Toloi si Bonucci, ambii in extra-time.
Statistici Italia vs Spania semifinale EURO 2020 - Cifre jucatori
Chiesa si Berardi erau italienii ce expediau doua suturi pe poarta. Din tabara Spaniei faceau asta Alvaro Morata si Daniel Olmo, ultimul tragand nu mai putin de 5 suturi la poarta. Spania completa 838 pase, in vreme ce Italia completa doar 328. Procentajul de reusita al paselor a fost 90% pentru spanioli, iar pentru italieni 76%. Ibericii reuseau 20 driblinguri, iar italienii doar 9.
Din tabara italienilor doar Jorginho, Verratti si Emerson aveau procentaje de reusita a paselor de peste 80%. Chiesa, Barella, Berardi si Immobile dezamageau, cu un procentaj sub 70%. De cealalta parte, Pedri, Eric Garcia si Rodri aveau un procentaj de reusita a paselor de peste 95%. Dani Olmo, Morata si Gerard Moreno, in schimb, aveau procentaj sub 75%. Spaniolii castigau 13 dueluri aeriene, iar italienii 10. “Squadra Azzurra” pierdea de 8 ori balonul in propria jumatate, iar Spania o singura data.