Elche - Real Madrid, ponturi La Liga
Elche - Real Madrid (miercuri, ora 22:30, Digi Sport 1, Telekomsport și LookSport+) reprezintă ultima partidă pe care formația lui Zidane o joacă în 2020. După un decembrie senzațional, "galacticii" vor să termine anul în forță.
Formația lui Zidane vine după 6 victorii la rând în toate competițiile și este într-o formă de zile mari. De partea cealaltă, Elche nu a mai învins pe nimeni în La Liga din octombrie.
Elche - Real Madrid | Gazdele, în cădere liberă
Elche se anunța, după startul sezonului, o posibilă revelație în campionatul Spaniei. Trei victorii în primele 5 partide anticipau o stagiune în care evitarea retrogradării putea fi un obiectiv care să fie atins ușor, în ciuda scepticismului specialiștilor.
Au urmat apoi nu mai puțin de 8 partide în care nou-promovata nu a mai învins pe nimeni, bifând în această perioadă 5 egaluri. Ca atare, în acest moment gazda de miercuri cochetează cu zona fierbinte a "nisipurilor mișcătoare", iar confruntarea cu Real Madrid vine într-un moment cum nu se poate mai nefericit.
Acasă, în ultimele 4 confruntări, Elche nu a reușit vreo victorie, remizând totuși în trei dintre partide. Apărarea pe teren propriu își face datoria, în doar două din ultimele șapte partide echipa primind mai mult de un gol. Un lucru care îi dă speranțe formației lui Jesus Munoz Calonge e legat de anterioarele două confruntări cu Real Madrid, pe Estadio Manuel Martinez Valero. În ambele a reușit să țină de rezultat până la pauză, fără a primi gol. Real și-a făcut o tradiție în acest sezon din a marca devreme, astfel că dacă Elche va rezista și de această dată preț de 45 de minute, ar putea începe să spere la un rezultat pozitiv.
Din fericire, staff-ul tehnic nu are probleme de lot, astfel că nou-promovata poate alinia un prim "11" ideal împotriva grupării blanco. Cu 12 goluri înscrise în actuala stagiune, Elche are a treia cea mai slabă ofensivă (după Eibar și Cadiz, cu câte 11 reușite), dar speranțele în atac se leagă de Fidel, golgheterul echipei din actuala stagiune. Acesta are o viteză excelentă, operând în flancul stâng, și e gata să ducă la bun sfârșit contra-atacurile fulger ale echipei sale.
Real Madrid, în mare formă pe final de 2020
Real Madrid și-a găsit ritmul în ultima lună a anului și preconizata criză nu și-a mai făcut apariția. "Galacticii" au 6 victorii la rând în toate competițiile (5 în La Liga), iar premisele sunt favorabile. După ce și-a câștigat grupa de Champions League, formația lui Zidane a urcat pe locul întâi în clasamentul din La Liga, la egalitate cu Ateltico Madrid (care, e adevărat, are două meciuri mai puțin disputate).
În ultimele 4 dispute, "los blancos" s-au impus de fiecare dată la handicap, marcând mereu cel puțin două goluri. Cu un singur eșec în deplasare în acest sezon de La Liga, Real e mare favorită și are un atu important, dincolo de formă: a deschis scorul în fiecare din ultimele 7 deplasări jucate în Spania. Ca atare, intrând atât de bine în meciuri, e complicat să întorci o formație atât de valoroasă și de matură.
Kroos, omul din spatele revirimentului Realului
Deși Benzema este într-o formă deosebită, redevenind golgheterul din sezonul trecut, jurnaliștii de la Marca susțin că în spatele seriei fantastice a Realului stă în primul rând Toni Kroos. În urmă cu o lună, după eșecurile cu Alaves și Șahtior, s-a purtat o discuție extrem de serioasă în vestiarul albilor, în care germanul a fost principalul protagonist.
Prin discursul său, mijlocașul a câștigat respectul tuturor celor de la Real Madrid. El a cerut unitate în vestiar și pe teren și a fost mereu un exemplu când a călcat pe gazon: întotdeauna cu o atitudine pozitivă, altruist, neamțul pare să aibă în orice moment soluția potrivită când mingea ajunge în raza sa de acțiune. El face imposibilul ușor și știe să stabilească ritmul jocului cum puțini alții reușesc. El s-a adaptat excelent la ceea ce înseamnă Real Madrid și se identifică perfect cu filosofia clubului. Datorită implicării sale totale, a creat în vestiar o adevărată familie și a dat semnalul revirimentului: doar uniți, jucătorii blanco pot repeta performanțele incredibile din ultimii ani.
Potrivit Marca, Kroos a fost cel cu ideea unei întâlniri între Zidane și greii vestiarului, în urmă cu o lună, după cele două eșecuri mai sus menționate. I-a cerut tehnicianului francez să formeze un "11" compact, fără prea multe rotații, bazându-se pe fotbaliștii cu experiență: Ramos, Modric, Benzema și Casemiro. Reacția echipei a fost imediată și din acel moment echipa nu a știut să facă altceva decât să câștige.
Elche - Real Madrid | Mini-vacanță scurtă pentru "galactici"
Trei zile libere le-a acordat Zinedine Zidane jucătorilor, care duminică după-amiază s-au întors să lucreze la baza din Valdebebas. Albii, care se bucurau de odihna de după victoria împotriva Granadei, din 23 decembrie, au revenit la pregătiri cu o singură absență: brazilianul Rodrygo, accidentat în prima jumătate a meciului împotriva echipei andaluze. O leziune musculară la nivelul bicepsului femural cu afectarea tendonului îl va ține departe de teren timp de aproximativ trei luni.
Luka Modric nu a participat la ultimul meci din cauza suprasolicitării musculare. Cu toate acestea, croatul a fost recuperat și a lucrat în același ritm ca și colegii săi, așa că totul indică faptul că va reveni în echipă miercuri. Restul grupului este în stare perfectă pentru a face față ultimului joc al anului, astfel că se așteaptă și întoarcerea lui Eden Hazard după ultima lui accidentare. Belgianul a luat loc pe bancă în ultimul joc al Realului, iar acum are o șansă bună să fie titular, mai ales că Rodrygo e indisponibil.
Casemiro, un metronom
În acest sezon, lista celor accidentați de la Real Madrid a ajuns la 19 jucători. Din fericire, formația din capitala Spaniei nu a avut parte de foarte multe indisponibilități de lungă durată. Pe această listă, însă, Casemiro nu se află. În ciuda faptului că Zidane continuă să apeleze la el meci de meci, brazilianul prezintă o putere fizică impresionantă. El a jucat 17 din cele 21 de meciuri bifate de Real Madrid în La Liga și Liga Campionilor, petrecând în total 81% din timp pe teren.
Jurnaliștii spanioli sunt impresionați de travaliul lui și de faptul că reprezintă o adevărată forță a naturii, un jucător care nu se accidentează aproape niciodată. Ca atare, au căutat în statistici și au observat că tocmai în 11 noiembrie 2018 a avut loc ultima accidentare a lui Casemiro. Aceea este, de altfel, și singura din ultimele patru sezoane. Atunci, sud-americanul a suferit o entorsă la glezna dreaptă și a lipsit 37 de zile. Chiar și așa, în acel sezon a avut timp să joace 75% din jocurile Real Madrid: 43 din 57 meciuri în toate competițiile.
Elche - Real Madrid | Ponturi la pariuri
Cele două formații sunt în puncte total diferite în acest sezon, dincolo de diferența de valoare evidentă în favoarea Realului. Elche a învins ultima oară în campionat acum mai bine de două luni, pe Valencia, de atunci formația lui Jesus Munoz Calonge cunoscând un regres evident. De partea cealaltă, Real e într-o formă excelentă și toate problemele la nivel de vestiar și de joc par să se fi rezolvat în cel mai fericit mod cu putință.
În puținele întâlniri directe din ultimul deceniu (Elche a evoluat în majoritatea timpului în liga secundă), Real s-a impus pe linie în confruntările directe. La ultima vizită pe Estadio Manuel Martinez Valero, acum 5 ani, "galacticii" se impuneau cu 2-0, grație reușitelor lui Ronaldo și Benzema. De altfel, CR7 devenise un adevărat "naș" al lui Elche, în precedentele 3 partide directe marcând de 6 ori.
Acum, portughezul nu mai joacă pentru Real Madrid, dar suntem tentați să anticipăm un nou joc în care formația din capitala Spaniei nu va avea mari emoții să își apropie victoria.
Predicție: Victorie Real Madrid și peste 1,5 goluri în meci, la o cotă de 1,44 la Betano.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.