Diego Maradona – grandoarea si decadenta unui zeu al fotbalului

Toate site-urile, ziarele online, mass media s-au grabit sa anunte ca Diego Maradona s-a stins. E firesc, e lupta apriga, nebuna pentru intaietate, pentru cine da primul stirea, pentru cine ia fata celorlalti, pentru cine face click-uri mai multe decat concurenta.

Asta e lumea in care traim si in care a trait si Diego, una devoratoare de vieti si de exclusivitatea anuntarii mortii celebritatilor.

Da, Diego Maradona a murit, nu pot s-o spun mai poetic. A fost ca o lumanare care a ars prea repede, parca aprinsa la ambele capete. Cinic e ca el insusi a pus focul, alegand sa traiasca intens, famelic de faima, de recunoastere, macinat mereu de orgoliul de a fi sa a nu fi recunoscut drept numarul 1 al fotbalului.

Diego Maradona a fost un artist si a trait o viata boema de fotbalist magic, alegand de multe ori, de prea multe ori, sa refuze realitatea gri, anosta, placida a vietii de zi cu zi, si sa o substituie cu un curcubeu de culori oferite de parsiva cocaina.

“ Despre morti numai de bine” este o sintagma pe care o voi refuza aici. Pentru ca Diego a fost un fotbalist al intregii lumi si era obligat sa mai ofere mostre in direct din geniul sau mult mai mult timp, mult mai multor fani.

Din geniul, dar si din rautatea lui fotbalistica si din lipsa sa de fair-play pe care el insusi a numit-o, “mana lui Dumnezeu”, la golul marcat impotriva Angliei la Campionatul Mondial din 1986. 

Dar langa pacatul acelei “maini” stau, pe un piedestal vrajit, al doilea gol din pomenitul meci cu Anglia si golurile din meciul cu Belgia de la Campionatul Mondial din 1986.

Au fost si anii de poveste de la Napoli, cu cele doua titluri de Serie A cucerite de Sudul sarac in fata Nordului bogat intruchipat de aristocratica Juventus.

Maradona a devenit erou la Napoli, a fost un simbol victorios al luptei mocnite de zeci de ani pe care Napoli o duce si acum, fara succes, pentru a-si adjudeca “Scudetto”. 

Diego, “butoiasul atomic” a adus soarele in inimile “tifosilor” napoletani, care au uitat, timp de cateva sezoane de umilintele indurate in fata gigantilor din Nord.

“Inger si demon” e un cliseu prea des uzitat, nu il voi folosi aici. Se spune ca geniile sunt, inevitabil, lovite si de cate o patima care le duce catre pierzanie.

Diego a ales sa isi savureze, asa cum a crezut de cuviinta, marirea, si sa isi accepte, cu inima mahnita, decadenta.

Este aceeasi inima care a palpitat pentru fotbal si pentru maretia sa, si care a incetat sa bata la varsta de doar 60 de ani.

Zeul Diego a murit, dar va dainui pentru totdeauna in memoria fanilor fotbalului!

Pariorii au decis!

Acestea sunt cele mai bune case de pariuri online la ora actuala.

Uită-te