Chelsea - Tottenham, ponturi la pariuri Premier League

Chelsea - Tottenham (duminică, ora 18:30) este primul mare derby din Premier League în stagiunea 2022-2023. Ambele formații vin după succese în prima etapă.

În contextul în care lupta la titlu în ultimul sezon s-a dat între Manchester City și Liverpool, bătălia cea mare pentru ceilalți granzi ai Angliei a fost pentru locurile 3-4, care duc în Champions League. Chelsea și Tottenham au avut câștig de cauză, în duelul de la distanță cu Arsenal, dar rămâne de văzut dacă în noua stagiune istoria se va repeta. Atât "tunarii", cât și Spurs s-au întărit serios, în timp ce formația lui Tuchel pare să fi făcut un pas în spate. Duelul din acest weekend ne va arăta mai bine la ce nivel sunt cele două rivale londoneze, în startul noului sezon.

Chelsea vs Tottenham pe piața transferurilor

Această vară a adus o schimbare de paradigmă neașteptată, în sensul în care formația din nordul Londrei s-a mișcat - pentru prima oară după mult timp - mai bine decât rivala de pe Stamford Bridge pe piața de mercato.

Astfel, Chelsea a lăsat epoca "Abramovich" în spate, dar plecarea rusului a dus la o mulţime de incertitudini care s-au transformat în câteva plecări importante. Astfel, Rudiger şi Christensen au refuzat să prelungească înţelegerile cu gruparea de pe Stamford Bridge, optând pentru La Liga (Real Madrid, respectiv Barcelona). În plus, Tuchel l-a pierdut în această vară şi pe Romelu Lukaku, fotbalist adus sezonul trecut pentru aproximativ 100 de milioane de euro. După o stagiune îngrozioare, în care nu a reuşit să se impună ca titular, belgianul a fost trimis sub formă de împrumut la Inter, Chelsea dorind să scape de salariul său uriaş. Ultimul pe lista plecărilor a fost Timo Werner, fotbalist care acum trei sezoane rupea plasele în Bundesliga și îi făcea concurență lui Lewandowski la titlul de golgheter. Adus pentru 53 de milioane de euro la Londra, "Turbo Timo" fusese dorit și de Klopp, la Liverpool. Acesta nu s-a adaptat la ceea ce înseamnă Premier League, iar acum "albaștrii" au considerat că e momentul să se despartă de el: s-a întos la Leipzig, pentru doar 20 de milioane de euro, plus bonusuri legate de performanță. O nouă gafă managerială de proporții pentru Chelsea, care a cedat un fotbalist la mai mult de jumătate din prețul cheltuit pentru semnătura lui.

În ciuda faptului că Chelsea a trecut prin momente grele în ultimele luni, noul patron, Todd Boehly, a demonstrat că e dispus să investească. Sterling e marele câştig al echipei în ofensivă, în timp ce apărarea a fost întărită cu Kalidou Koulibaly, fostul fundaş al lui Napoli dorit de toţi granzii Europei acum 2-3 sezoane. Tot în defensivă, gruparea de pe Stamford Bridge a mai parafat o mutare: Marc Cucurella, de la Brighton. Fundaşul stânga a fost dorit intens de Guardiola, la City, dar "cetăţenii" nu au dorit să plătească mai mult de 40 de milioane de euro. Chelsea, în schimb, a supralicitat, aducându-l pe spaniol pe Stamford Bridge pentru 62 de milioane, bonusuri incluse. O sumă enormă având în vedere cât de puţine a arătat jucătorul la nivel înalt, dar acesta are 24 de ani şi cu siguranţă că Tuchel a văzut că are calitate. În plus, această mutare poate fi văzută şi ca o declaraţie de intenţie, după ce Chelsea a pierdut duelurile cu Barcelona pentru Raphinha şi Lewandowski. "Albaştrii" au arătat că au o forţă financiară de temut şi că pot să îi ia faţa chiar şi lui City, o formaţie care părea la un moment dat să aibă buget "nelimitat". De notat că ibericul ar putea juca și "lwb", în sistemul cu 3 fundași centrali în linie, în această variantă Chilwell păstrându-și locul în primul "11".

Trebuie spus că în aceste zile oficialii de pe Stamford Bridge negociază și pentru un alt fundaș de mare viitor: Wesley Fofana. În vârstă de 21 de ani, acesta poate aduce multă calitate, chiar dacă la Leicester, o echipă măcinată de probleme defensive, nu a reușit să facă meciuri mari. Totuși, mulți tehnicieni din Premier League îl apreciază enorm pe francez, care are o poziționare excelentă și viteză bună. Ca și în cazul lui Cucurella, vorbim de o sumă care pare să nu aibă legătură cu realitatea: lui Chelsea i s-a refuzat deja o ofertă de 70 de milioane de euro, iar oficialii londonezi par dispuși să vină cu o sumă și mai mare, imposibil de refuzat de Leicester.

A fost o vară a schimbărilor, aşadar, la Londra, şi e foarte interesant de văzut în ce măsură Chelsea va arăta că e la un nivel optim în acest start de sezon. De când a preluat echipa, Tuchel a adus o disciplină fantastică în defensivă, aceasta fiind principalul atu în cucerirea Ligii Campionilor, în 2021. Acum, Rudiger şi Christensen au dispărut, astfel că e interesant să aflăm în ce măsură "albaştrii" vor fi la fel de siguri pe "spate".

Chelsea are în continuare jucători de calitate de la mijloc în sus - Mount şi Havertz speră la sezoane excelente, după ce au impresionat în stagiunea anterioară -, dar cheia ofensivei pare a sta în modul în care Sterling se adaptează. Nemulţumit că nu juca titular meci de meci la City, atacantul de bandă englez are acum toate atu-urile să arate ce fel de jucător e. 

Tottenham, mutări impresionante

În urmă cu un an, când Son marca în prima etapă, pentru un succes mare contra lui City, nimeni nu se gândea că Nuno Espirito Santo nu va rezista pe banca echipei din nordul Londrei. Pe repede înainte, un an mai târziu, Tottenham e antrenată de Antonio Conte, iar lucrurile s-au schimbat fundamental la Spurs.

Spurs a impresionat pe final de sezon și acum, după o perioadă de pregătire de vară sub comanda lui Conte, așteptările sunt foarte mari. Italianul a avut timp să își pună în practică toate ideile și, mai important, a fost sprijinit total de conducere în campania impresionantă de achiziții.

După un final de stagiune fantastică, Tottenham a depășit-o pe Arsenal în clasament și a obținut biletele pentru Champions League. Ca atare, am asistat la o vară extrem de agitată la Spurs, Daniel Levy fiind nevoit să își respecte toate angajamentele luate față de reputatul tehnician italian. Conte i-a adus la Londra în această vară pe Perisic, Bissouma sau Richarlison, după ce în prealabil rezolvase transferurile definitive ale lui Romero și Kulusevski. În plus, Lenglet a fost împrumutat de la Barcelona, astfel că Tottenham se anunță o formație greu de învins în noua stagiune.

Chelsea - Tottenham - absențe și echipele probabile

Ambii antrenori au câte două absențe certe înainte de duelul din acest weekend. Alonso a fost confirmat de Tuchel accidentat, dar el probabil oricum ar fi fost lăsat în afara lotului, pentru că fundașul stânga este pe cale să se transfere la Barcelona. Kovacic este cealaltă absență pentru gazde, dar lipsa croatului nu ar trebui să cântărească decisiv, în contextul în care Kante și Kovacic sunt apți.

Stafful tehnic va miza pe același sistem testat în acest start de stagiune, 3-4-3, Koulibaly fiind recuperat, după ce le-a dat emoții fanilor weekendul trecut. El a fost schimbat pe finalul partidei cu Everton, dar s-a dovedit că a avut doar crampe.

Broja va spera și el la mai multe șanse din partea lui Tuchel, dar cel mai probabil trioul ofensiv va fi și în acest meci format din Mount, Havertz și Sterling.

Echipa probabilă a lui Chelsea

  • Mendy - Azpilicueta, Thiago Silva, Koulibaly - James, Kante, Jorginho, Chilwell - Mount, Havertz, Sterling

În ceea ce îl privește pe Conte, acesta nu se va putea baza pe Lenglet și Skipp, însă Richarlison va putea juca, după ce în prima rundă a fost suspendat. Rămâne de văzut în ce măsură brazilianul va fi o soluție pentru primul "11" în viitorul apropiat, în condițiile în care Kulusevski a făcut un meci mare contra lui Southampton, etapa trecută. Suedezul a avut ultima parte a stagiunii trecute fantastică, iar forma fabuloasă pare să continue. 

În egală măsură, fanii se întreabă în ce măsură Perisic va avea loc în primul "11". Croatul venit liber de contract de la Inter e unul dintre favoriții lui Conte, dar nu e încă la 100% din punct de vedere fizic. În plus, Sessegnon a făcut un meci mare cu "sfinții", în runda de debut, astfel că va fi greu de scos din echipă, cel puțin pentru moment.

Echipa probabilă a lui Tottenham

  • Lloris - Dier, Romero, Ben Davies - Emerson Royal, Hojbjerg, Bentancur, Sessegnon - Kulusevski, Kane, Son

Chelsea vs Tottenham, date statistice și ponturi la pariuri

Chelsea a pornit la drum în nou sezon cu un succes, pe terenul lui Everton, scor 1-0, chiar dacă Goodison Park fusese un "teren blestemat" pentru albaștri, în ultimele sezoane. Tuchel caută în continuare întăriri la nivel de lot, dar Tottenham reprezintă un test foarte puternic, care e posibil să vină prea repede pentru ceea ce își dorea tehnicianul german al echipei de pe Stamford Bridge. 

Tradiția ultimelor partide directe e de partea "albaștrilor", care sunt neînvinși în ultimele 7 partide (6 victorii!). Această serie a venit și în contextul în care Tuchel a avut o apărare de netrecut, primind un singur gol de la Spurs de-a lungul seriei amintite. Trebuie spus, însă, că în ultima parte a sezonului trecut Chelsea nu a mai avut aceeași defesnivă de fier, lucru care s-a reflectat și în rezultate: în fiecare din ultimele 3 meciuri de pe Stamford Bridge echipa gazdă a primit gol. Acum, și fără Rudiger și Christensen, lucrurile ar putea să ducă la un succes al lui Spurs.

Tottenham a plecat excelent în noul sezon, cu un 4-1 contra lui Southampton. În ciuda faptului că au impresionat ofensiv, golgheterul Kane nu a reușit vreun gol sau vreo pasă decsisivă, astfel că va dori cu siguranță să își ia revanșa contra lui Chelsea.

Oaspeții de duminică vor căuta al 5-lea succes la rând în Premier League, după finalul fantastic din stagiunea trecută, când le-au suflat locul 4 pe final celor de la Arsenal. Ar fi cea mai bună serie a lui Son&Co din ultimii 4 ani, tocmai în 2018 londonezii legând 5 succese la rând în campionatul Angliei.

Fără a înscrie în ultimele 3 vizite pe Stamford Bridge (un egal și două înfrângeri), Tottenham nu a reușit să câștige vreun derby londonez anul trecut (1 egal și 4 înfrângeri).

În consecință, ne așteaptă o partidă extrem de echilibrată, între doi manageri care sunt extrem de preocupați în primul rând de faza defensivă. Cum momentan Chelsea nu are "gloanțe" pentru a face spectacol în atac, Tuchel s-a axat în primul rând de siguranța în apărare. Având în vedere că joacă în deplasare, Conte va ceda posesia, dorind să puncteze pe contre, prin letalii Kulusevski (3 goluri și 1 assist în ultimele două meciuri în Premier League), Son și Kane.

Un "x pauză sau final" e o opțiune excelentă de pariere, dar noi vom miza, totuși, pe conservatorismul celor doi antrenori. Un astfel de derby contează enorm pentru moralul ambelor echipe, astfel că ambii tehnicieni vor căuta să se apere cât mai exact și să își asume foarte puține riscuri. În concluzie, vom merge pe o partidă fără multe reușite, varianta de sub 2,5 goluri primind o cotă excelentă la 888sport.ro: 1,83.

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.