Champions League: cum se va juca in noul format
UEFA Champions League, acolo unde toate echipele din Europa visează să ajungă și unde jucătorii din întreaga lume visează să evolueze. Un trofeu pe care toți ne-am imaginat că îl câștigăm când băteam mingea pe maidan, în copilărie, transformând colțul străzii în „Santiago Bernabeu” sau „San Siro”. Trofeul pentru care atât cei mai tineri cât și cei mai mici se luptă în competițiile de e-sports, fie ele oficiale sau amicale, între prieteni.
Un nou sezon de Champions League stă să înceapă dar de data aceasta, cu un nou format. După mai bine de 20 de ani, cea mai tare competiție intercluburi își schimbă din nou fața.
Champions League - istoricul formatului competiției
Începută ca o competiție strict între campioanele țărilor participante, aceasta s-a adaptat mereu cerințelor pentru a adăuga constant o notă de competitivitate și pentru a menține permanent interesul fanilor fotbalului. Per total, incluzând noul format, Liga Campionilor și-a schimbat structura de 8 ori:
- Ediția inaugurală a avut loc în 1955 și a debutat cu un format în care se jucau doar fazele eliminatorii și participau doar campioanele țărilor. Era acceptată și vicecampioana în cazul în care campioana națională era și campioana europeană în același sezon;
- În 1991 a venit prima schimbare a formatului, care a durat până în 1993, existând 3 runde eliminatorii de calificare în grupe, iar câștigătoarele celor două grupe se întâlneau în finală;
- Un format similar a existat și în sezonul 1993-1994, când au fost adăugate și semifinalele după faza grupelor;
- Între 1994 și 1997 a rămas o singură fază eliminatorie și s-au creat astfel patru grupe, din care se calificau câte 2, făcându-și astfel apariția și faza sferturilor de finală.
- În perioada 1997-1999 au început să apară până la 2 echipe pe țară în competiție; existau două runde de calificare pentru cele 6 grupe din care se calificau locurile 1 și două cele mai bune locuri 2;
- Numărul de echipe per țară a crescut în perioada 1999-2003 când se puteau califica până la 4 cluburi din fiecare țară. După trei runde de calificare, urmau 8 grupe din care primele două echipe se calificau în următoarea fază a grupelor. De aici mergeau mai departe primele 2 echipe din fiecare grupă în faza sferturilor de finală;
- În perioada 2003-2024 au existat tot câte 3 runde de calificare eliminatorii, urmate de 8 grupe din care mergeau mai departe primele 2. Au apărut astfel și fazele optimilor de finală.
Noul format începând cu sezonul 2024-2025
Liga Campionilor trece, practic, la un format de ligă propriu-zisă. Dacă până acum din principala fază a competiției, faza grupelor, făceau parte 32 de echipe acum nu mai puțin de 36 de echipe vor face parte din faza ligii, ceea ce în opinia multora se vrea a fi un răspuns pentru Superliga Europei, proiectul ce a creat atâtea valuri în ultimii ani.
Cum se vor aloca cele 4 noi locuri în Liga Campionilor?
- Dacă până acum existau patru locuri în calificări pentru ruta campioanelor, acum vor fi 5, ceea ce va duce la ocuparea primului din cele 4 locuri
- Al doilea loc se va acorda clubului care se clasează în sezonul precedent pe locul 3 în campionatul aflat pe poziția a cincea în ierarhia coeficienților UEFA din ultimele 5 sezoane
- Două locuri în plus pentru țările cu cel mai bun coeficient UEFA în precedentul sezon
Cum se vor juca meciurile în noul format?
Chiar dacă formatul este sub forma unei ligi, cu 3 puncte la victorie și un punct la egal, fiind important de asemenea și golaverajul, nu toate echipele vor juca între ele.
- Cele 36 de echipe vor fi împărțite pentru început în 4 categorii, în funcție de coeficient
- Fiecare echipă din cele 36 va juca 8 meciuri, cu câte 2 echipe din fiecare categorie
- Nu vor exista manșe retur, însă numărul de meciuri acasă vs meciuri în deplasare va fi egal
Etapele se vor desfășura după cum urmează:
Etapa 1: 17-19 septembrie
Etapa 2: 1-2 octombrie
Etapa 3: 22-23 octombrie
Etapa 4: 5-6 noiembrie
Etapa 5: 26-27 noiembrie
Etapa 6: 10-11 decembrie
Etapa 7: 21-22 ianuarie 2025
Etapa 8: 29 ianuarie 2025
Câte echipe merg mai departe din faza ligii?
După disputarea celor 8 etape, primele 8 clasate sunt calificate direct în optimile competiției. Pentru a se stabili următoarele 8 calificate în optimi, următoarele 16 echipe după primele 8 vor juca un play-off, 2 câte 2.
Spre deosebire de anii precedenți, pentru echipele din faza ligii nu există opțiunea de a continua în Europa League în cazul eliminării, astfel că motivația este mai mare pentru a prinde unul dintre primele 24 de locuri.
Play-off pentru optimi: 11-12 februarie (turul) / 18-19 februarie (returul)
Optimile de finală: 4-5 martie (turul) / 11-12 martie (returul)
Sferturile de finală: 8-9 aprilie (turul) / 15-16 aprilie (returul)
Semifinale: 29-30 aprilie (turul) / 6-7 mai (returul)
Finala: 31 mai (Munchen, Allianz Arena)
UEFA Champions League 2024-2025: Favoritele competiției și cote la pariuri
Chiar dacă preliminariile încă sunt în desfășurare, avem deja cotele pentru favoritele la câștigarea trofeului. Formația lui Pep Guardiola, Manchester City, este marea favorită, având o cotă de 3.25 să ridice trofeul pentru a doua oară în istorie.
Nu poate să lipsească dintre favorite chiar regina absolută a acestei competiții și deținătoarea actuală a trofeului, Real Madrid, pentru care bookmakerii oferă o cotă de 4.00 . Marea rivală a acestora, Barcelona, nu este nici măcar în primele 3, cu o cotă de 13.00 .
Bundesliga are și ea o reprezentată în topul favoritelor, Bayern Munchen, cu o cotă de 12.00 , în timp ce câștigătoarea campionatului german, Leverkusen, are o cotă de 26.00 .
Cu siguranță ne așteaptă un sezon extrem de interesant, cu lupte pe cinste pentru puncte și pentru golaveraj. Timpul ne va spune cu siguranță și dacă noul format va fi un success.
Pentru cele mai proaspete informații și ponturi zilnice analizate de specialistii nostri te invitam sa accesezi centrul de pariere, care te poate ajuta să faci cele mai inspirate alegeri.
Încurajăm jocul responsabil și recomandăm să nu joci mai mult decât îți permiți să pierzi.