Barcelona - Real Sociedad - ponturi la pariuri. Partida care le poate relansa sezonul catalanilor

Barcelona - Real Sociedad (miercuri, ora 22:00, Digi Sport 1, Telekomsport și LookSport+) este meciul de care se leagă ultimele speranțe ale catalanilor pentru titlu. 

Deși suntem la jumătatea lui decembrie, Barcelona a avut un sezon foarte slab. O eventuală înfrângere contra bascilor i-ar duce pe aceștia la 12 puncte de formația lui Koeman. Nu ar fi o diferență de nerecuperat, însă Sociedad nu e singura adversară a lui Messi&Co. Stafful tehnic al formației de pe Camp Nou a admis deja că Ateltico Madrid (9 puncte în plus, același număr de meciuri, va fi aproape imposibil de ajuns, judecând după cât de organizată și constantă e formația lui Simeone).

Barcelona - Real Sociedad ponturi la pariuri | Catalanii speră într-un nou început

Barcelona vine după o săptămână grea, în care a pierdut cu Juventus, scor 0-3, lucru care a privat-o de câștigarea grupei în Champions League. În consecință, catalanii vor juca în optimile competiției cu PSG, finalista de anul trecut. Apoi, după duelul cu "Bătrâna Doamnă", "extrateștrii" nu au reușit să facă un joc convingător contra lui Levante. În cele din urmă s-au impus, scor 1-0, dar pe final au tremurat, oaspeții sperând că VAR-ul le va acorda penalty la ultima fază a meciului.

Koeman a vorbit la superlativ despre Sociedad, dar speră ca partida cu Levante să fi fost prima dintr-o lungă serie de succese, care să salveze sezonul pentru trupa blaugrana.

"Îmi place cum joacă Sociedad, trebuie să fim foarte buni, foarte încrezători în noi înșine, să avem mingea și să încercăm să înscriem. Doar așa vom avea șanse. În general, nu putem fi mulțumiți de campionatul acesta, pentru că am pierdut jocuri pe care nu aveam voie să le pierdem. Dar am muncit mult cu Levante și în multe momente am avut atitudinea pe care mi-o doresc. Sperăm că acele trei puncte ne vor oferi liniște sufletească pentru a termina învingători și în meciul de mâine", a spus Koeman în conferința de presă de marți, pentru ca apoi să vorbească despre speculațiile din presă, potrivit cărora ar fi probleme în vestiar. "Vreau ca echipa să joace mai bine și să câștige mai multe jocuri, acesta este cel mai important lucru. Trebuie să fim mai constanți, dar și accidentările au avut o influență asupra rezultatelor. Calendarul este foarte aglomerat, astfel că în unele partide nu avem prospețime. Dar să știți că e o atmosferă bună în echipă, nu sunt probleme între jucători, așa cum s-a scris. Ieri am avut o petrecere înaintea Crăciunului și a fost mult zgomot. Atmosfera este bună, credeți-mă", a mai spus tehnicianul olandez.

Barcelona se va baza și pe tradiție în perspectiva partidei de miercuri. Ultima victorie a bascilor pe Camp Nou datează din mai 1991, atunci când Real Sociedad se impunea cu 3-1.

Real Sociedad, formația care a uimit fotbalul spaniol

Real Sociedad a arătat de anul trecut că e o echipă puternică, după ce a terminat pe locul 6 ultima stagiune din La Liga. Totuși, unii specialiștii erau de părere că va urma un recul, în condițiile în care în vară formația lui Imanol Alguacil și-a pierdut cei mai buni jucători. În ciuda faptului că s-a sperat mult timp că Martin Odegaard va mai rămâne sub formă de împrumut pentru încă un sezon în Țara Bascilor, Real Madrid l-a adus înapoi pe Bernabeu, Zidane fiind convins că se poate baza pe serviciile lui. Și în apărare Real Sociedad și-a pierdut liderul, Diego Llorente fiind transferat la Leeds, pentru o sumă impresionantă: 20 de milioane de euro.

Stafful administrativ nu a adus fotbaliști de prim plan în schimb, cu o excepție: David Silva, "regizorul" lui Manchester City. O achiziție riscantă, având în vedere că mijlocașul va împlini 35 de ani, dar care s-a dovedit un pariu câștigător. Cel poreclit "El Mago" nu doar că s-a integrat perfect, dar a devenit motorul echipei, pe fază ofensivă toate baloanele trecând pe la el. În zi de grație, David Silva continuă să fie unul dintre cei mai buni mijlocași la construcție din Europa, astfel că Real Sociedad nu doar că a continuat să aibă rezultate, dar jocul a ajuns la un nivel superior stagiunii trecute. 

Cu toate că nu a fost făcut vreun transfer pe bani (s-au adus doar fotbaliști aflați la final de contract), Imanol Alguacil a găsit cel mai bun discurs astfel încât să își capaciteze la maximum jucătorii. De altfel, prezența fostului fundaș dreapta pe banca bascilor e văzută drept principala cauză a revirimentului din ultimii ani.

Imanol Alguacil a făcut minuni pe banca lui Real Sociedad

Inițial, Imanol Alguacil a fost considerat drept o soluție de compromis, fiind numit interimar al echipei, în martie 2018. După o perioadă de 9 meciuri, în care echipa a obținut 5 victorii, oficialii au crezut că e cazul să aducă un tehnician cu pedigree, astfel că Imanol a revenit la Real Sociedad B. Doar că în iarna acelui an i s-a mai dat o șansă la prima echipă, după ce Asier Garitano nu a avut rezultatele așteptate. În presa iberică s-a spus la vremea respectivă că mulți jucători le-ar fi transmis oficialilor că ar fi ideală revenirea antrenorului de la echipa a 2-a, relația avută cu el în scurta perioadă de la finalul stagiunii 2017-2018 fiind excelentă.

Numit la cârma lui Real Sociedad pe 26 decembrie 2018, Alguacil a devenit arhitectul noii echipe a lui Sociedad. A reușit să termine stagiunea respectivă pe 9, iar formația din Țara Bascilor a arătat foarte bine din punct de vedere estetic, deși obiectivul inițial a fost ca echipa să aibă o apărare cât mai exactă. În foarte scurt timp, conducerea i-a prelungit contractul, iar Sociedad a continuat pe un trend ascendent: a terminat sezonul trecut pe 6, performanță care i-a adus calificarea în Europa League, iar acum uimește lumea fotbalului, bascii fiind lideri în La Liga, după o treime din meciuri.

Barcelona - Real Sociedad | Bascii au cel mai bun atac și cea mai bună apărare din La Liga

Real Sociedad e o echipă foarte articulată și organizată, fără mari vedete (excepție David Silva, cum am menționat anterior).

În consecință, stafful tehnic a reușit să îi facă pe jucători să evolueze ca un întreg, iar lucrurile s-au îmbunătățit impresionant în special pe fază defensivă. În actualul sezon din La Liga, liderul campionatului a primit doar 6 goluri în 13 partide. În top 5 campionate din Europa, o singură formație stă mai bine din punct de vedere defensiv decât echipa lui Imanol Alguacil: Ateltico Madrid, cu 0,25 goluri primite/meci. De notat că într-o singură partidă din actuala stagiune, Sociedad a primit mai mult de un gol: în remiza, 2-2, cu Rijeka, în grupele Europa League.

Ceea ce a uimit cel mai mult, însă, a fost ofensiva bascilor. Mikel Oyarzabal e golgheterul la zi al campionatului, cu 7 reușite, și e greu de crezut că va mai rămâne mult timp pe Anoeta. Vârful de 23 de ani se află la al 4-lea sezon în care reușește să fie constant, în fiecare din precedentele 3 stagiuni marcând peste 10 goluri. Acum, Sociedad a ajuns la 23 de goluri marcate, având cea mai bună ofensivă din campionat (e adevărat, în condițiile în care Ateltico Madrid și Barcelona, formații cu 21 de goluri, au două meciuri mai puțin disputate).

Absențe importante în Barcelona - Real Sociedad

Din fericire pentru fanii Barcelonei, Ronald Koeman nu se confruntă cu noi absențe în lot. Totuși, lista indisponibililor cuprinde nume mari, cele mai importante fiind ale lui Gerard Pique și Ansu Fati. Ousmane Dembele s-a accidentat și el, înainte de de duelul cu Juventus, din Champions League și va lipsi, cum pe foaia de joc nu va putea fi prezent nici Sergi Roberto.

Chiar dacă Samuel Umtiti a revenit după aproape 9 luni de absență, francezul din defensivă nu pare încă în starea fizică necesară pentru a duce 90 de minute la cel mai intens nivel. Ca atare, în centrul defensivei e de așteptat să facă din nou cuplu Araujo cu Lenglet.

De partea cealaltă, situația e una și mai complicată. Mikel Oyarzaba, golgheterul echipei, are o problemă musculară și va rata aproape sigur meciul de pe Camp Nou. Aritz Elustondo și-a rupt de curând o coastă și va lipsi în perioada următoare, astfel că Igor Zubeldia va coborî, probabil, din rolul de închizător în cel de fundaș central, lângă Robin Le Normand. 

Luca Sangalli va lipsi și el, existând totodată semne de întrebare în legătură cu recuperările lui Asier Illarramendi și Miguel Angel Moya. În schimb, David Silva și-a revenit total, după ce nu a putut fi prezent în primul "11" în confruntarea din ultima etapă, egalul cu Eibar (1-1).

Barcelona - Real Sociedad - ponturi la pariuri

Absențele de la oaspeți ar trebui să cântărească decisiv în economia partidei, chiar dacă organizarea defensivă a bascilor ar putea să îi dea mari bătăi de cap Barcelonei.

Totuși, în ultimele 20 de dispute pe Camp Nou, catalanii s-au impus de fiecare dată contra adversarei de miercuri. Mai mult, în ultimele 26 de partide pe terenul Barcelonei, oaspeții de mâine au obținut un singur egal.

În ciuda crizei de formă din actuala stagiune, Barcelona merge excelent pe propriul teren, problemele mari venind în deplasare. În campionat, în meciurile de pe Camp Nou, elevii lui Koeman au marcat 3,5 goluri/partidă în ultimele 4 confruntări. Mai mult, în 35 din ultimele 37 de dispute pe teren propriu, în La Liga, formația catalană a obținut victoria.

Credem că sunt suficiente argumente pentru ca Barcelona să obțină un succes în partida care îi poate relansa sezonul, mai ales că Sociedad vine după o perioadă în care a bifat 6 egaluri la rând, în toate competițiile.

Predicția pentru Barcelona - Real Sociedad? Victorie pentru catalani, la o cotă de 1,63, la Betano.

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.