Arsenal - Manchester United, ponturi la pariuri Premier League

Arsenal - Manchester United este marele derby al etapei a 4-a din Premier League, cel mai puternic campionat de fotbal din lume. Duelul dintre "tunari" și "diavoli" are loc pe Emirates, duminică, de la 18:30.

Ambele formații visează să oprească supremația lui City și să câștige titlul de campioană, astfel că derbyurile precum acesta sunt foarte importante, nu doar din prisma punctelor puse în joc, cât și a încrederii dobândite în urma unui succes contra unei rivale.

Arsenal - Manchester United - campanii de transferuri spectaculoase

Pentru a avea șansă în duelul de la distanță cu formația lui Guardiola, care impresionează prin constanța avută de-a lungul celor 38 de etape, e nevoie de investiții. Iar oficialii lui Arsenal și Manchester United au făcut eforturi deosebite în această vară să le ofere celor doi manageri toți jucătorii de care aceștia au avut nevoie.

Arsenal vine după cea mai scumpă perioadă de mercato din istoria sa, oficialii londonezi cheltuind 235 de milioane de euro pentru întărirea echipei. Marea realizare e aducerea fostului căpitan al lui West Ham, Declan Rice, omul care trebuie să aducă liniște și o perfectă organizare la mijlocul terenului. În schimbul internaționalului englez de 24 de ani Arsenal a plătit 116,6 milioane de euro, Rice devenind cel mai scump jucător din istoria grupării de pe Emirates.

Mijlocul a fost întărit și cu germanul Kai Havertz, de la Chelsea, în schimbul căruia s-au plătit 75 de milioane de euro. Și în defensivă au sosit întăriri, Jurrien Timber fiind adus de la Ajax în schimbul a 40 de milioane de euro. Ambii jucători sunt extrem de polivalenți și îi oferă soluții multiple lui Arteta: Havertz poate juca atât ca mijlocaș ofensiv, cât și ca "9" fals sau atacant de bandă stângă, în timp ce Timber evoluează cu succes atât în centrul defensivei, cât și în banda dreaptă, acolo unde a fost distribuit de stafful tehnic al lui Arsenal înainte de accidentare.

Tehnicianul spaniol al "tunarilor" a vrut să aibă absolut toate posturile acoperite, astfel că s-a reușit și împrumutul lui Raya, de la Brentford, unul dintre cei mai buni portari din Premier League. Deocamdată Ramsdale și-a păstrat postul de titular, dar goalkeeperul spaniol îi va face o concurență serioasă.

În ceea ce o privește pe United, aceasta a trecut și ea de bariera celor 200 de milioane de euro investite în transferuri în perioada de mercato încheiată vineri noapte. "Diavolii" aveau nevoie neapărat de un atacant de careu și, după ce discuțiile cu Tottenham pentru Kane s-au blocat (căpitanul naționalei Angliei a ajuns în cele din urmă la Bayern), s-au reoritentat către Rasmus Hojlund. Englezii i-au plătit Atalantei o sumă uriașă pentru puștiul de 20 de ani (75 de milioane de euro) și mulți specialiști îl văd pe danez drept "noul Haaland".

În poartă, a fost adus Onana, de la Inter, pentru 52,5 milioane de euro, camerunezul de 27 de ani trebuind să îl facă uitat pe De Gea. Mijlocul a fost întărit cu Mason Mount, jucător exponențial pentru Chelsea, în schimbul englezului de 24 de ani cheltuindu-se 64 de milioane de euro. În ultima zi de mercato, Ten Hag a mai dat o lovitură, obținând împrumutul lui Sofyan Amrabat de la Fiorentina (10 milioane + clauză de transfer definitiv). Marocanul de 27 de ani a fost unul dintre cei mai buni jucători de la Cupa Mondială din Qatar, iar United și Barcelona au încercat să îl transfere încă din iarnă. În cele din urmă, nord-africanul a ajuns pe Old Trafford în ultimul moment și pare capabil să aducă mult echilibru. Cu el și Casemiro, "diavolii" par să beneficieze de cel mai puternic cuplu de închizători, astfel că e de așteptat să primească foarte puține goluri în actuala stagiune.

Arsenal - Manchester United: forma de moment, ultimele rezultate, statistici

După două victorii la rând în debutul sezonului, Arsenal a dezamăgit în confruntarea cu Fulham, de sâmbăta trecută. Deși au revenit de la 0-1 și au intrat în avantaj, "tunarii" au fost egalați pe final, asta deși adversarii evoluau în "10". "Trebuie să avem o altă atitudine și să arătăm mai multă dorință", a fost concluzia lui Arteta după duelul londonez de acum 7 zile.

Pentru Arsenal a devenit o problemă faptul că nu intră foarte conectată în meciuri, fiind singura echipă din Premier League care a luat în 3 rânduri gol în primele 3 minute ale disputelor, în ultimul an. Toate aceste goluri primite au venit în confruntările de pe teren propriu și e limpede că totul ține de lipsa de concentrare.

Gazdele de sâmbătă nu au pierdut niciun duel din ultimele 5 cu United, pe teren propriu, impuându-se de 4 ori. În fiecare din aceste victorii, Arsenal a reușit să marcheze încă din prima repriză. Luând un avans încă dinainte de pauză, "tunarii" au știut să gestioneze avantajul în fața rivalei.

Și United vine după o partidă dificilă, fiind condusă pe teren propriu cu 2-0 de Nottingham Forest în etapa precedentă. Din fericire pentru fanii "diavolilor", echipa lui Ten Hag a avut forța să revină și să se impună cu 3-2, determinându-l pe olandez să afirme: "Am jucat minunat de la 0-2, băieții au arătat caracter".

Londra a devenit un "tărâm interzis" pentru United în ultima perioadă, Rashford&Co reușind să câștige o singură partidă din ultimele 10 jucate în capitala Angliei, indiferent de adverar (3 egaluri și 6 înfrângeri).

Cei mai importanți jucători pentru cele două formații în perspectiva duelului de duminică vor fi fără îndoială Bukayo Saka și Marcus Rashford. Internaționalul "tunarilor" a marcat în fiecare din ultimele 3 derbyuri cu United, în timp ce vedeta lui Ten Hag are 3 goluri marcate contra lui Arsenal în stagiunea 2022-2023.

Arsenal - Manchester United - absențe și formații probabile

Marea problemă a staffului tehnic al gazdelor în perspectiva primei părți din sezon e accidentarea lui Jurrien Timber. Fundașul venit de la Ajax s-a accidentat grav și a fost operat, astfel că Arteta ar trebui să revină la varianta cu Ben White fundaș dreapta. Internaționalul englez a fost păstrat în centrul defensivei până acum, tehnicianul spaniol preferând să improvizeze cu Partey în banda dreaptă. Rezultatele nu au fost mulțumitoare, astfel că e posibil ca în perspectiva partidei cu United să asistăm la o revenire a "indezirabilului" Gabriel în formula de start, lângă Saliba, cu Ben White trecut în dreapta.

Gabriel Jesus, accidentat în amicalele dinaintea sezonului, și-a revenit și a luat loc pe bancă în ultima partidă, fiind aruncat chiar în luptă pe final. Brazilianul ar putea să revină în primul "11" contra lui United, deși presa engleză anunță că mai probabil ar fi scenariul în care acesta va fi folosit în a doua repriză, pentru a nu se risca o recidivă.

United are mai multe probleme de lot înainte de derbyul de la finalul acestei săptămâni. Varane s-a accidentat și va lipsi, dar marea problemă în defensivă e postul de fundaș stânga. Atât Malacia, cât și Shaw sunt accidentați, astfel că Dalot a fost găselnița lui Ten Hag pentru ultima etapă. Între timp, "diavolii" au obținut împrumutul lui Reguillon, de la Tottenham, dar rămâne de văzut dacă stafful tehnic va apela într-un joc atât de important la un jucător sosit de doar două zile la echipă.

O ultimă absență importantă pentru oaspeții de duminică e Mason Mount, care va reveni la antrenamente abia după pauza generată de meciurile echipelor naționale. Mijlocașul adus de la Chelsea nu a impresionat până acum în tricoul lui United, astfel că absența sa nu ar trebui să fie decisivă în perspectiva rezultatului final al confruntării de pe Emirates.

În schimb, Ten Hag a avut parte și de o veste bună, în contextul în care Hojlund a revenit de săptămâna trecută la antrenamente și e gata să joace din primul minut. "Diavolii" au nevoie ca de aer de un golgheter, dar rămâne de văzut cât de bine și de repede se va adapta noul vârf la fotbalul britanic.

Echipele probabile

  • Arsenal: Ramsdale - White, Saliba, Gabriel, Zinchenko - Odegaard, Partey, Rice - Saka, Nketiah, Martinelli
  • Manchester United: Onana - Wan-Bissaka, Lindelof, Martinez, Dalot - Casemiro, Eriksen - Antony, Bruno Fernandes, Rashford - Hojllund

Arsenal - Manchester United, cote la pariuri și pronostic

Ne așteaptă un duel extrem de echilibrat, între două formații care au pretenții mari de la acest sezon. Arteta și Ten Hag nu vor lăsa nimic la voia întâmplării, astfel că suntem de părere că ne va aștepta un joc închis, în care cel mai probabil golurile vor veni pe greșeli personale.

Cum într-un singur meci din ultimele 9 dueluri directe ambele echipe au marcat, se susține opțiunea noastă la pariuri: sub 3,5 goluri în partida de duminică.



Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.

Legalbet.ro vă oferă zilnic cele mai bune ponturi fotbal si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.