Urartu - Farul, ponturi la pariuri preliminariile Conference League

Urartu - Farul Constanța se joacă miercuri, de la ora 19:00, la Erevan și reprezintă manșa retur din turul doi preliminar al Conference League. În tur, formația lui Gică Hagi s-a impus la limită, scor 3-2.

Învingătoarea acestei duble are un culoar favorabil, în contextul în care în turul 3 preliminar adversara va fi una accesibilă, cel puțin pe hârtie: Flora Tallinn (campioana din Estonia). În măsura în care Farul trece de armeni, primul meci cu estonieni va avea loc pe 10 august, la Ovidiu.

Urartu - Farul: forma de moment, ultimele rezultate, statistici

Urartu este campioana Armeniei și a ajuns în turul 2 preliminar al Conference League după ce a pierdut cu Zrinjski Mostar, în prima rundă a preliminariilor Champions League. A fost o dublă dramatică: după ce a pierdut pe teren propriu cu 1-0, Urartu s-a impus în Bosnia cu 2-1, cu gol marcat în minutul 90+1. S-a intrat în prelungiri, unde ambele echipe au marcat (3-2 pentru armeni), astfel că s-a ajuns la lovituri de departajare. Acolo, Urartu a ratat de două ori și a spus adio visului de a ajunge cât mai departe în preliminariile UCL. 

Înființată în 1992, adversara Farului a purtat până în 2019 denumirea de FC Banats. Ea a câștigat sezonul trecut al doilea titlu din istorie și speră să facă o figură frumoasă în Europa.

După duelul contra campioanei României, de la mijlocul săptămânii trecute, Urartu a debutat și în noul sezon de campionat, reușind să se impună pe terenul lui BMKA, cu scorul de 2-1, grație unei reușite în minutul 88 a lui Ozbiliz.

Hagi trebuie să se mulțumească doar cu Conference League

După al doilea său titlu în România ca investitor/antrenor, Gică Hagi avea ambiții mari pentru sezonul european, după ce Farul a dezamăgit mai mereu în competițiile sub egida UEFA.

Nu a fost cazul, Farul arătându-și încă o dată limitele în competițiile europene: după 1-0 și 0-1 în timp regulamentar cu Sheriff Tiraspol, în primul tur preliminar al Champions League, echipa lui Roberto Bordin a tranșat dubla cu formația lui Hagi în prelungiri (3-0).

"Regele" a fost extrem de dezamăgit de ratarea calificării în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, dar a revenit la sentimente mai bune odată cu succesul cu Urartu, din tur.

"Ușor-ușor, creștem, încercăm să ne revenim, pentru că jucătorii nu sunt toți la același nivel de pregătire. Puterea noastră și fotbalul noastru mereu au fost bazate pe pregătirea foarte bună, pe ambele faze, pe curaj în joc. Mai avem mult de muncă pe partea defensivă, unde încă nu stăm foarte bine. Nu toți facem presiunea cum trebuie. În schimb, ofensiv nu aș avea multe de comentat, am avut ocazii multe. În repriza a doua, am schimbat poziția în teren a mijlocașilor și a fost mai bine. Am riscat puțin și puteam înscrie și mai mult. Dar mai avem de muncă. Mergem în Armenia să facem un meci în care să arătăm că știm să ne luptăm și să ne calificăm", a punctat Hagi după partida de săptămâna trecută.

Campioana României a arătat fragilitate defensivă în acest debut de sezon, dovadă în acest sens și cele 3 goluri încasate de la Poli Iași, în ultimul meci de campionat (moldovenii s-au impus cu 3-1 în deplasare, dar Farul a protejat 8 jucători în perspectiva returului cu armenii). Chiar și așa, după disputa tur cu Urartu, fostul lider al "Generației de Aur" a încercat să minimizeze erorile din apărare, probabil pentru a le da încredere jucătorilor.

"Nu mă îngrijorează că am luat două goluri cu Urartu, îmi place că am marcat mai mult decât ei. Ne revenim, e ca anul trecut, când înscriam goluri. E bine că în campionat am dat patru, acum am marcat trei. În defensivă, trebuie să ne apărăm mai bine, atât individual, cât și colectiv. Facem anumite greșeli foarte mari. Blocul funcțional defensiv nu e scurt, nu e compact, se creeză un spațiu mare în spatele mijlocașilor și al atacanților. Așa ne-a dat Voluntari gol, dar și Urartu. Sunt greșeli mari, dar cum v-am zis unii jucători au șapte antrenamente cu noi și joacă 90 de minute... 

Venim de pe drumuri. E nesiguranță la nivelul de fundași, se vede că-i schimbăm de la meci la meci. Cu majoritatea celor care au fost titulari acum nu am făcut pregătirea. E greu să-i aduci doar în fața meciurilor mari, cu doar o săptămână - zece zile de antrenament. Aici suferim puțin, dar așa a fost situația, am avut și ghinion. Nu vreau să ne creăm însă alibiuri. Larie s-a accidentat în prima zi de cantonament. A fost greșeala noastră, după ce știam că a avut o întindere în ultimele două etape de campionat. Am crezut că e refăcut. A început pregătirea, iar a doua zi s-a accidentat. A fost o pierdere mare pentru noi, pentru că, anul trecut, a jucat cel mai mult și a făcut-o bine de tot", a explicat Gheorghe Hagi.

Urartu - Farul - valoarea loturilor, transferuri și formații probabile

Cu un lot care valorează doar 6,85 milioane de euro, Urartu are în Perisa Persukic cel mai bine cotat jucător (1 milion de euro, conform Transfermarkt). Apărător de bandă dreapta, sârbul a venit în această vară liber de contract, de la Novi Pazar. Ajuns la 25 de ani, el era văzut acum 4-5 ani, pe vremea când evolua la Partizan, un viitor produs important de export pentru fotbalul sârb, dar nu a confirmat încrederea acordată de specialiști.

Pericolul numărul unu pentru poarta Farului ar trebui să fie Leon Sabua, un vârf rus, născut în Georgia. Acesta a sosit la Urartu anul trecut și și-a ajutat echipa să câștige titlul prin cele 7 goluri marcate în 22 de partide.

În această pauză competițională, Urartu și-a pierdut cel mai bun jucător, pe mijlocașul defensiv Iwu Ugochukwu, ajuns la Rubin Kazan în schimbul a 600.000 de euro. Conducerea a încercat să întărească echipa, dar a adus doar jucători aflați la final de contract, cum procedează majoritatea echipelor din Est. Pe lângă Persukic, de care am vorbit mai sus, la Erevan a mai ajuns în ultima lună un fotbalist interesant: Mikayel Mirzoyan. Armeanul de 22 de ani a impresionat stagiunea trecută în tricoul lui BKMA Yerevan (4 goluri și 6 assisturi), dar rămâne de văzut în ce măsură se poate impune la noua echipă.

Farul Constanța, de peste 3 ori mai valoroasă decât Urartu

Lotul campioanei României e cotat la 21,5 milioane de euro, Tudor Băluță fiind văzut de specialiști cel mai valoros jucător (2,8 milioane). Plecat la Brighton în 2019, el nu s-a adaptat la rigorile fotbalului britanic și, după mai mult împrumuturi, a revenit definitiv la formația lui Hagi, pentru care a jucat excelent sezonul trecut, când a fost unul dintre artizanii titlului.

În privința responsabililor cu golul, atribuțiile sunt împărțite de Denis Alibec și Adrian Mazilu. Acesta din urmă reprezintă viitorul, puștiul de 17 ani fiind cumpărat în această vară de Brighton pentru suma de 3 milioane de euro. Produs al Academiei Hagi, Mazilu va mai rămâne la malul mării un sezon, sub formă de împrumut, "pescărușii" dorindu-și ca acesta să capete mai multă experiență înainte de a-l arunca în "focul" celui mai puternic campionat din lume, Premier League. Adolescentul român a marcat până acum 8 goluri pentru Farul în cele 25 de meciuri în care a fost folosit în toate competițiile, dar e de așteptat ca în actuala stagiune, după ce s-a obișnuit cu presiunea, să facă un sezon și mai bun.

Farul l-a pierdut în această vară pe Louis Munteanu, al cărui împrumut de la Fiorentina a expirat, iar Hagi a mai renunțat la alți 11 jucători, printre care Ștefan Bodișteanu, Vlad Morar sau Carlo Casap. La capitolul veniri, campioana din Superligă nu a impresionat, singurul jucător venit în schimbul unei sume de bani fiind Marco Bornino (100.000 de euro, de la Rafaela). Benchaib, Rivaldinho, Diogo Queiros, Nicolae Carnat sau Ionuț Vînă sunt alți fotbaliști ajunși în această vară la malul mării, ei trebuind să acopere posturile deficitare ale echipei.

Echipe probabile:

  • Urartu: Melikhov - Tsymbalyuk, Piloyan, Zotko - Persukic, Salou, Marcos Junior, Margaryan - Mogilevets -  Maksimenko, Leon Sabua
  • Farul: Aioani - Kiki, Larie, Popescu, Borza - Băluță, Nedelcu, Grameni - Mazilu, Alibec, Benchaib

Urartu - Farul: Cote la pariuri și pronostic

Diferența de valoare, pe hârtie, pare clară în favoarea formației din România, însă Farul ne-a obișnuit cu multe surprize neplăcute.

La cum arată apărarea campioanei României, nu e deloc exclus să asistăm la un nou meci cu multe goluri, mai ales că Hagi este un adept al fotbalului ofensiv și refuză în general să se "închidă". 

Un over 2,5 este, ca atare, o variantă, dar noi vom miza pe pedigreeul superior al fotbaliștilor "Regelui". Credem că Farul nu va pierde în Armenia, iar cota oferită de Favbet e extrem de tentantă: 1,53.

Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.