Sezonul 2017 se incheie cu Turneul Campionilor

Duminica, 12 noiembrie, va debuta inca o editie a Turneului Campionilor, competitie care va inchide anul 2017 in circuitul ATP si la care vor participa cei mai buni jucatori din 2017 atat la simplu, cat si la dublu. 


Simplu


Cei 8 participanti in Turneul Campionilor de la Londra coincid cu cel mai bine clasati jucatori din clasamentul general, cu exceptia elvetianului Stan Wawrinka, acesta neputand evolua din cauza unei accidentari. Este vorba despre Rafael Nadal, Roger Federer, Alexander Zverev, Dominic Thiem, Marin Cilic, Grigor Dimitrov, David Goffin si Jack Sock, americanul obtinand calificarea saptamana trecuta, cand a castigat turneul Masters de la Paris. Indiferent de ce se va intampla, Nadal nu mai poate pierde pozitia  de lider al clasamentului ATP, iar Federer pe cea de-a doua.


Federer se afla la a 15-a prezenta la Turneul Campionilor, fiind singurul dintre cei 8 care a castigat competitia. Se intampla in 2003, 2004, 2006, 2007, 2010 si 2011. Desi a participat de 7 ori la aceasta competitie, Rafael Nadal nu a reusit nicio victorie finala, ci doar doua prezente in ultimul act: in 2010 si 2013. 


Sursa foto: www.skysports.com


Croatul Marin Cilic se afla la a treia participare aici, nereusind niciodata sa treaca de faza grupelor, castigand un singur meci. Thiem si Goffin se afla la a doua participare, dupa ce anul trecut au fost eliminati in faza grupelor, Thiem castigand un meci, pierzand doua, Goffin, intrat din postura de rezerva, pierzand un meci. Ceilalti jucatori se afla in premiera la Turneul Campionilor.


Sezonul 2017 se incheie cu Turneul Campionilor, grupele fiind stabilite. Astfel, Nadal va juca in Grupa Pete  Sampras cu Grigor Dimitrov, Dominic Thiem si David Goffin, in vreme ce Federer va evolua in Grupa Boris Becker cu Alexander Zverev, Marin Cilic si Jack Sock. Nadal are avantajul meciurilor directe nu doar asupra tuturor adversarilor din grupa, ci impotriva tuturor celor 7 participanti. In schimb, Federer nu conduce in meciurile directe cu Alexander Zverev, din 4 intalniri fiecare castigand cate doua. De precizat insa ca Nadal nu va putea evolua la capacitate maxima, cel putin in primele jocuri.


Dublu


Sezonul 2017 se incheie cu Turneul Campionilor si la dublu, unde Horia Tecau se afla pentru a cincea oara, dupa editiile din 2011, 2012, 2014 si 2015, la ultima cucerind trofeul. Acum ii va fi greu sa faca asta cu partenerul sau de dublu, olandezul Jean-Julien Rojer, nefiind insa imposibil sa ajunga in semifinale, desi nu e deloc usor. In faza grupelor Tecau si Rojer vor avea adversare perechile Kontinen/Peers, Herbert/Mahut si Harrison/Venus. In cealalta grupa participa perechile Kubot/Melo, Jamie Murray/Soares, fratii Bryan si Dodig/Granollers.


Sursa foto: www.wordpress.com


Perechea formata din Horia Tecau si Jean-Julien Rojer a intalnit de 4 ori perechea Kontinen/Peers, fiecare castigand de doua ori. In schimb, in fata dublului format din Herbert si Mahut a obtinut doua victorii din trei meciuri. Impotriva perechii Harrison/Venus nu a jucat niciodata.


La simplu lucrurile par mai clare decat la dublu


A fost tras la sorti programul primei etape, la simplu Federer deschizand balul cu Sock, pentru ca meciul celalalt din grupa Boris Becker sa se dispute intre Alexander Zverev si Marin Cilic. In grupa Pete Sampras in cea de-a doua zi Thiem va evolua cu Dimitrov, iar Nadal cu Goffin. Pentru fiecare dintre cele 4 meciuri aceasta casa de pariuri prezinta 37 pariuri. 


La fel de interesante sunt si pariurile antepost, in grupa Boris Becker elvetianul Roger Federer (1.4) plecand favorit clar, in urma lui fiind Alexander Zverev (5.5), Marin Cilic (7.00) si Jack Sock (12.0). In grupa Pete Sampras lucrurile nu sunt chiar atat de clare. Rafael Nadal (1.95) pleaca usor favorit in fata lui Grigor Dimitrov (3.3), cei doi fiind urmati de Dominic Thiem (7.00) si David Goffin (8.00). Favorit la titlu este Federer, cu o cota de 1.7, urmat de Nadal (4.5), Zverev (8.00), Dimitrov (12.0), Cilic (15.0), Goffin (22.0), Thiem si Sock (25.0). 


Asta nu este tot, casa de pariuri oferind 13 pariuri speciale, precum anticiparea jucatorului care va ajunge in finala, anticiparea ultimului act, a castigatorului si a invinsului, dar si pariuri ce vizeaza intregul turneu, precum cel ce va avea cei mai multi asi, cel mai bun procentaj de reusita la primul serviciu sau totalul seturilor si al game-urilor din turneu. Mai mult, casa online prezinta pariuri speciale pe jucator referitoare la media asilor, a dublelor greseli, a breakurilor, a game-urilor pierdute sau daca va castiga turneul fara sa cedeze vreun set. Aceste pariuri speciale sunt oferite pentru fiecare din cei 8 jucatori.


In ceea ce priveste proba de dublu, Tecau si Rojer pornesc cu a cincea sansa la castigarea turneului, avand cota 7.5. Favoriti sunt Kontinen si Peers (4.5), urmati de Kubot si Melo (5.00) si Murray/Soares, respectiv B.Bryan/M.Bryan, ambele perechi cotate cu 7.00.


Ai ce pariuri alege la aceasta casa online


Sursa foto Feat.: www.tennis-tourtalk.com