Rapid Bucuresti - FCSB | Cote la pariuri, ponturi si informatii

Rapid joacă primul meci în faţa propriilor suporteri în Superliga, sezonul 2022-2023, urmând să întâlnească pe FCSB, duminică, 24 iulie, cu începere de la ora 21: 30 .Partida din Giuleşti va fi transmisă în direct pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi pe Prima Sport 1.

Un nou adversar incomod pentru Rapid

Gruparea condusă de Adrian Mutu vine după un eşec în Gruia, scor 0-1 cu CFR Cluj. Rapid a fost totuşi la un pas de un rezultat pozitiv, dar Albu a ratat un penalty în minutul 98. Meciul de duminică seara nu îi găseşte pe giuleşteni cu un lot complet, pentru că sunt accidentaţi Belu, Moise, Vojtus, Onea şi proaspat transferatul Dussaut.Va reveni în schimb Săpunaru, acesta neputand fi folosit în meciul mentionat pentru că era suspendat.

Va fi de altfel prima confruntare dintre cele două teamuri pe noua arenă a gazdelor, cu siguranţa iubitorii fotbalului nu vor ezita să fie prezenţi într-un număr cât mai mare.

 RAPID (4-2-3-1): Moldovan - Săpunaru,  Grigore,  Iacob, Júnior Morais - Crepulja, Albu - Pănoiu, Ciobanu,  Costache - Dugandžić.Antrenor: Adrian Mutu.

FCSB a avut un start de sezon dezamăgitor

Când începi Superliga cu un 1-1 în faţa celor de la U Cluj şi pierzi turul din Europa Conference League, 0-1 cu Saburtalo, e clar că nu ar mai fi prea multe de spus. În acest context e de urmărit modul cum va arăta jocul oaspeţilor şi dacă vor reuşi să steargă din impresia pe care au lăsat-o în meciurile menţionate anterior. Nici FCSB nu a fost ocolită de probleme medicale în lot, urmând să lipseasca Cristea, Panţâru şi Dumiter.De asemenea e foarte probabil ca duminica seară să asistăm la unul dintre ultimele meciuri jucate de Florin Tănase la gruparea bucureşteană, asta evident dacă transferul la  Shanghai Port se va concretiza până la urmă.

FCSB (4-3-3): Târnovanu - Haruț, Bouhenna, Dawa, Radunović - Olaru, Oaidă, Tănase - Cordea,  Stoica,  Coman. Antrenor : Toni Petrea.


Rapid Bucureşti vs FCSB – informatii si statistici

 - 18 aprilie 2010, Rapid - FCSB 5-1: a fost cea mai clară victorie reuşită de giuleşteni dintre cele 29 izbutite pe prima scenă.

- Fiecare echipă a câştigat trei dintre ultimele 10 confruntări directe din principala competiţie internă, alte patru partide încheindu-se la egalitate.

- Cea mai recentă întâlnire a fost una de-a dreptul spectaculoasă. Astfel, pe 15 decembrie 2021, în faţa a peste 20.000 de sprectatori, roş-albaştrii s-au impus cu 3-1, prin două goluri înscrise în prelungirile meciului (marcatori Florin Tănase - dublă, Ianis Stoica, respectiv Cristi Săpunaru). A fost al 44-lea succes pentru oaspeţii din această rundă izbutit în campionat în faţa rivalei.

- La nivelul băncilor tehnice, Adrian Mutu (31 de jocuri pe prima scenă) şi Anton Petrea (68 de meciuri în campionat) se vor afla faţă-n faţă pentru întâia oară.

- Media de vârstă a celor două teamuri e următoarea: Rapid - 25 ani şi 5 luni, FCSB - 23 ani şi 8 luni, a doua cea mai mică din campionat.

Statistica meciurilor CFR Cluj şi Rapid Bucureşti din sezonul anterior

15.12.2021 - Liga 1, etapa 20, Fotbal Club FCSB    3 - 1  Rapid București, au marcat Tănase(2), Stoica, respectiv Săpunaru.

 15.08.2021  - Liga 1, etapa 5 Rapid București    1 - 0   Fotbal Club FCSB , meciul a fost de autogolul lui Vinicius.

Rapid vs FCSB,  ponturi pariuri

Niciuna dintre echipe nu a avut un start de sezon la nivelul aşteptărilor, astfel că e de aşteptat ca jucătorii să fie mult mai motivaţi. Dacă punem la socoteala rivalitatea tradiţională şi un stadion care va fi mai mult ca sigur arhiplim, avem toate motivele să credem că spectacolul nu va lipsi.Nu e exclus să avem parte şi de multe reuşite, însă eu vă recomand să mizaţi pe cel puţin un gol reuşit de Florin Tănase.