Rangers - Servette, ponturi pariuri preliminariile Champions League

Rangers - Servette se joacă miercuri seară, pe Ibrox, și contează pentru manșa tur din a treia rundă de calificare pentru Champions League.

Rangers - Servette, forma de moment, rezultate, statistici

Vicecampioana Scoției este la abia al doilea meci oficial al sezonului, fiind calificată direct în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Rangers a debutat în campionat în acest weekend și a suferit o înfrângere neașteptată, pe terenul lui Kilmarnock (0-1).

În precedentul sezon din Scoția, trupa lui Ianis Hagi - care nu va fi titular miercuri - a terminat pe doi campionatul, la 7 puncte de campioana Celtic, reușind 29 de victorii și 5 egaluri în cele 38 de etape. 

Pregătirea de vară nu a adus cele mai bune rezultate pentru cei porecliți "The Gers", echipa lui Michael Beale înregistrând un singur succes în 4 meciuri amicale (contra lui Hamburg). E adevărat, scoțienii au avut adversari redutabili, întâlnind Newcastle, Olympiacos și Hoffenheim.

Rangers a evoluat în sezonul trecut de Champions League și speră să repete performanța. Într-un fel spus "performanța", în contextul în care scoțienii au avut un parcurs dezastruos, terminând cu 0 puncte și un golaveraj de 2-22, într-o grupă cu Liverpool, Napoli și Ajax. Antrenați atunci de Giovanni van Bronckhorst, "The Light Blues" au devenit cea mai slabă echipă din istoria Ligii, depășind recordul negativ al lui Dinamo Zagreb din stagiunea 2011-2012 (0 puncte și un golaveraj de 0-19).

Servette, neînvinsă în noul sezon

Dacă Rangers se află la primul meci al sezonului în Europa, Servette a avut o misiune foarte grea pentru a ajunge în turul 3 preliminar. Elvețienii au trecut de Genk, după o dublă de infarct. După 1-1 în tur, Servette a obținut o remiză dramatică în retur, 2-2, în ciuda faptului că a evoluat în Belgia 87 de minute cu un jucător mai puțin (Enzo Crivelli a fost eliminat în minutul 3). Servette a împins în cele din urmă dubla la penaltyuri, unde s-a impus cu 4-1.

Elvețienii au rezistat eroic în returul cu Genk, în contextul în care au avut o posesie de doar 26%. Băieții lui Rene Weiler au impresionat pe contra-atac, fructificând în gol două dintre cele 4 oportunități de a marca avute.

"Les Grenats" sunt neînvinși și în campionat în acest sezon, unde au evoluat deja în 3 partide (o victorie și două egaluri). În weekend, formația din Geneva a smuls un punct pe terenul lui Lausanne Ouchy, grație reușitei din minutul 90+6 a lui Patrick Pflucke.

Rangers - Servette - transferuri și loturi, față în față

Rangers are un lot cotat la 122 de milioane de euro, cel mai valoros jucător fiind Jose Cifuentes, adus în această vară de la Los Angeles FC. Mijlocașul de 24 de ani din Ecuador a avut 9 goluri și 11 pase decisive în ultimul an pentru formația din MLS, cota sa de piață crescând până la 12 milioane de euro.

Dacă sud-americanul trebuie să demonstreze că se poate adapta în Europa, cel mai bun jucător al lui Rangers sezonul trecut a fost fără îndoială Todd Cantwell. O mare speranță în Premier League acum câțiva ani, fostul mijlocaș al lui Norwich a reușit 6 goluri și 5 assisturi în cele 21 de meciuri de când s-a transferat pe Ibrox.

Scoțienii au pierdut în această vară câțiva jucători importanți, inclusiv pe fostul golgheter Alfredo Morelos, care nu a semnat prelungirea contractului. Antonio Colak (Parma) și Ryan Kent (Fenerbahce) sunt alte două plecări demne de menționat, dar echipa s-a întărit cu mai mulți jucători interesanți. Pe lângă Cifuentes, pe care l-am mențioant deja, Rangers a cheltuit peste 15 milioane de euro pentru a-i transfera pe Danilo (Feynoor), Cyriel Dessers (Cremonese) și Sam Lammers (Atalanta). De asemenea, pe Ibrox a sosit și un goalkeeper cu experiență, liber de contract, Jack Butland (fost la Palace).

Servette, lot de peste 4 ori mai slab cotat decât Rangers

Valoarea jucătorilor din lotul elvețienilor însumează 26 de milioane de euro, cel mai bine cotat fotbalist fiind mijlocașul francez Timothé Cognat. În vârstă de 25 de ani, el a fost adus de la Lyon, în 2019, și a devenit motorul echipei, fiind liantul perfect dintre apărare și atac.

Servette dispune de doi jucători excelenți în atac, dar din păcate pentru fanii echipei Miroslav Stevanovic e accidentat și va rata dubla cu scoțienii. Acesta a reușit în stagiunea 2021-2022 nu mai puțin de 20 de pase decisive în 34 de meciuri de campionat, iar sezonul trecut a impresionat și la capitolul reușite (11 goluri și 11 assisturi pentru Servette pe plan intern). În absența lui, presiunea va apăsa pe umerii ivorianului Chris Bedia, un atacant de 190 cm. Acesta a fost golgheterul echipei stagiunea trecută (12 reușite) și a punctat deja de 4 ori în noul sezon.

Echipele probabile:

Rangers

  • Butland - Tavernier, Goldson, Souttar, Barisic - Lundstram, Raskin, Dowell - Lammers, Dessers, Sima

Servette

  • Mall - Vouilloz, Rouiller, Severin, Baron - Touati, Ondoua, Douline, Kutesa - Guillemenot, Bedia

Rangers - Servette - ponturi pariuri Champions League

Rangers nu e în cea mai bună formă, în timp ce adversara e neînvinsă în actuala stagiune. Totuși, trebuie spus că oaspeții de miercuri seară nu se vor baza pe mai mulți oameni de bază, pe lista de indisponibili numărându-se Theo Magnin, Miroslav Stevanovic, Alexis Antunes, Keigo Tsunemoto, Alexnder Lyng și Jeremy Frick.

Chiar dacă scoțienii nu au încă turate motoarele la maximum, diferența de valoare dintre cele două loturi e enormă. La fel stăm și la capitolul experiență la nivel înalt în Europa, astfel că mizăm pe un succes al lui Rangers.

Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.