Preview Serie A sezon 2017-2018
Pe 19 august va debuta sezonul cu numarul 119 in Serie A, Juventus fiind cea care va deschide balul. “Bianconeri” sunt detinatorii titlului, ajungand la sase succese consecutiv, stabilind un nou record in campionat.
A fost titlul cu numarul 33 din istorie pentru Juventus. La 4 puncte de formatia antrenata de Massimiliano Allegri a sosit AS Roma, urmata la un punct de Napoli si la 15 puncte de Atalanta. Crotone s-a salvat in ultima etapa de la retrogradare, dupa ce a invins-o pe Lazio, astfel Empoli, Palermo si Pescara cazand in Serie B. Au promovat Hellas Verona, Spal si Benevento. Daca Verona a stat doar un sezon in Serie B, Spal revine dupa 49 de ani in Serie A, in vreme ce Benevento se afla in premiera pe prima scena a fotbalului italian.
Juventus si AC Milan s-au intarit cel mai mult in aceasta pauza competitionala, batandu-se in transferuri. Astfel, dintre cele 12 achizitii de peste 15 000 000 euro din Serie A, 10 jucatori au fost adusi de cele doua cluburi. Cel mai scump transfer a fost al lui Leonardo Bonucci, pe care AC Milan a platit 42 000 000 euro. Nici Juventus nu s-a lasat mai prejos, platind pe Federico Bernardeschi 40 000 000 euro. Alte achizitii importante ale milanezilor sunt cele ale lui Andre Silva (38 000 000 euro), Andrea Conti (25 000 000 euro) sau Hakan Calhanoglu (20 000 000 euro).
Sursa foto: www.twitter.com
De cealalta parte, Juventus i-a mai luat pe Juan Cuadrado (20 000 000 euro), Medhi Benatia (17 000 000 euro) sau Douglas Costa (6 000 000 euro, sub forma de imprumut). Cel mai valoros transfer ce nu apartine celor doua cluburi amintite mai sus este cel al lui Milan Skriniar, care a venit la Inter pentru 23 000 000 euro. Il urmeaza Nikola Maksimovic (Napoli, 20 000 000 euro), Rick Karsdorp (AS Roma, 14 000 000 euro), Cengiz Under (AS Roma, 13 400 000 euro) si Marko Rog (Napoli, 13 000 000 euro).
Campionatul va incepe pe 19 august, cu meciul dintre Juventus si Cagliari, incheindu-se pe 20 mai. Avand in vedere transferurile efectuate, cu siguranta multi microbisti asteapta partidele dintre Juventus si AC Milan. Acestea vor avea loc pe 29 octombrie, respectiv 31 martie. Meciurile dintre Napoli si Juventus se vor desfasura pe 3 decembrie, respectiv 22 aprilie, iar cele dintre Juventus si AS Roma pe 23 decembrie, respectiv 13 mai.
Duelurile dintre AC Milan si AS Roma vor avea loc pe 1 octombrie, respectiv 25 februarie, cele dintre AC Milan si Napoli pe 19 noiembrie, respectiv 15 aprilie, iar cele dintre AS Roma si Napoli pe 15 octombrie, respectiv 4 martie.
Evident, castigatoarea ultimelor 6 titluri in Serie A nu putea pleca decat cu prima sansa, cota ei nefiind insa foarte mica. Mai precis, echipa lui Allegri este cotata cu 1.65 la titlu de catre aceasta casa de pariuri. Napoli porneste cu a doua sansa, avand cota 5.5, urmata fiind de AC Milan (7.5) si AS Roma (11.0).
Sursa foto: www.thestar.com
Foarte interesante sunt si pariurile speciale prezentate de casa de pariuri, 22 la numar. Unul dintre ele vizeaza golgheterul campionatului, Gonzalo Higuain fiind favorit la a-si adjudeca acest titlu, avand cota 3.00, urmat de golgheterul sezonului trecut, Edin Dzeko (6.00) si de Mauro Icardi (7.00). Putem chiar pronostica numarul de goluri marcat de Higuain si Dzeko in acest sezon de Serie A. Astfel, limita argentinianului este setata la 27.5 goluri de catre casa online, iar cea a bosniacului la 24.5 goluri.
Ne putem da cu parerea in privinta echipelor care vor prinde top 4, dar si a celor ce nu vor face acest lucru. Totodata, putem pronostica atat echipele care retrogradeaza, dar si pe cele care evita retrogradarea. Benevento are cota cea mai mica la retrogradare, urmata de Spal, Crotone, Hellas Verona, Cagliari si Bologna. De punctat ca lotul celor de la Crotone este cel mai subtire din Serie A, cota lor la retrogradare fiind 1.8, pariul meritand atacat, in opinia noastra.
In cazul in care nu credeti ca Juventus va cuceri cel de-al saptelea titlu la rand, puteti plasa acest pariu la cota 2.1. Totodata, aveti ocazia de a anticipa echipa castigatoare excluzand-o pe Juventus. Aici Napoli porneste favorita, avand cota 3.00, urmata de AC Milan (3.75) si AS Roma (4.5). Alte pariuri antepost prezentate de aceasta casa pariuri online vizeaza echipa care va termina cel mai sus in clasament intr-un duel. Cateva dintre duelurile interesante se vor disputa intre Napoli si AS Roma, Napoli si AC Milan, AS Roma si Inter Milano, Lazio si Fiorentina sau Atalanta si Fiorentina.
Dintre aceste 23 pariuri antepost din Serie A cu siguranta veti gasi cel putin unul care sa va atraga atentia. Puteti plasa un singur pariu antepost din Serie A pe bilet, putandu-l combina insa cu orice alt pariu care sa nu fie din Serie A sau sa nu vizeze una dintre echipele alese deja.
Sursa foto Feat.: www.linkedin.com

Titlul s-ar putea decide in penultima etapa

Juventus este favorita, insa nu certa

Alege acum pariurile antepost care crezi ca vor fi castigatoare
Sursa foto Feat.: www.linkedin.com
Pariorii au decis!
Acestea sunt cele mai bune case de pariuri online la ora actuala.
Uită-te