Monaco - PSV, ponturi la pariuri preliminariile Champions League

Monaco - PSV (marți, ora 21:00) este fără îndoială blockbusterul acestei săptămâni în cupele europene. Cele două forțe din Franța și Olanda se luptă în manșa tur a turului trei preliminar al Champions League, ambele echipe având ca obiectiv clar calificarea în grupele celei mai importante competiții inter-cluburi din lume.

Monaco - PSV | Cum s-au mișcat cele două formații pe piața transferurilor

Monaco a dat marea lovitură în această perioadă de mercato, în contextul în care l-a cedat pe Aurleien Tchouameni la Real Madrid pentru 80 de milioane de euro. Vorbim de al doilea cel mai scump jucător din istoria grupării din Principat, după Mbappe, plecat la PSG.

Evident, Tchouameni este, la 22 de ani, un jucător de mare perspectivă, dar trebuie spus că acesta nu era încă genul de fotbalist care să țină de unul singur mijlocul terenului și să organizeze jocul. Evident, calitate există la fotbalistul cu origini în Camerun, dar mai mult ca sigur că Florentino Perez s-a dus atât de departe cu oferta sa pentru a face uitată ratarea lui Mbappe. Tchouameni era și pe lista lui PSG, iar președintele lui Real a vrut să facă o declarație de intenție cu această mutare.

Pe lângă mijlocașul la închidere, formația monegască i-a mai cedat în această perioadă și pe Pavlovic (la Salzburg, pentru 7 milioane de euro), dar și pe Pietro Pellegri (Torino a plătit 5 milioane de euro pentru semnătura sa).

Cesc Fabregas, liber de contract, a plecat și el, astfel că era de așteptat ca oficialii din Principat să fie extrem de "ofensivi" pe piața transferurilor. Nu a fost nici pe departe așa, deși Monaco se poate lăuda cu două transferuri importante: Minamino, de la Liverpool (15 milioane de euro) și atacantul central Breel Embolo, de la Gladbach, pentru care s-au plătit 12,5 milioane de euro.

În rest, Monaco a mizat foarte mult pe întoarcerea unor jucători la club, după ce au fost împrumutați sezonul trecut; aceștia sunt aproape în exclusivitate tineri, dar gata să fie în sfârșit o souție pentru prima echipă monegască.

În concluzie, Monaco pare să stea ceva mai slab per total, față de stagiunea anterioară, deși la nivel ofensiv lucrurile ar trebui să funcționeze foarte bine.

PSV a cheltuit doar 6 milioane de euro pe achiziți

În ceea ce o privește pe PSV, aceasta a făcut o adevărată revoluție la nivel de lot, chiar dacă în joc nu au fost implicate sume mari, cum se întâmpla în ultimele sezoane.

La capitolul plecări, trebuie să îi semnalăm pe Ritsu Doan și Mario Gotze, ambii ajunși în Bundesliga, la Freiburg, respectiv Eintracht Frankfurt. Vicecampioana Olandei a renunțat și la fotbaliști precum Zahavi, Bruma sau Ryan Thomas, aflați la final de contract și care nu mai intrau în planurile staffului tehnic.

În ceea ce privește venirile, asistăm la un fenomen extrem de interesant, în sensul în care olandezii au adus foarte mulți jucători de la echipe importante, sub formă de împrumut. Este cazul unor fotbaliști precum Savio (Troyes), Ki-Jana Hoever (Wolves) sau Jarrad Branthwaite (Everton). Lotul a fost întărit și cu câțiva jucători liberi de contract, cel mai de notorietate nume fiind cel al lui Xavi Simons, fost la PSG.

Luuk de Jong a fost achiziționat de la Sevilla pentru 3 milioane de euro, și e de așteptat să rupă din nou plasele în Eredivisie, în ofensivă fiind adus și Guus Til, de la Spartak Moscova, tot pentru 3 milioane de euro.

Overall, PSV pare că s-a mișcat inteligent pe piața transferurilor, fără a aloca sume mari pe mutări. A reușit să aducă mai mulți fotbaliști interesanți, care pot aduce plus-valoare, dar e posibil să fie nevoie de ceva timp până când aceștia vor fi integrați în jocul echipei.

Monaco - PSV - forma de moment, ultimele rezultate, statistici 

De 8 ori câștigătoare a titlului în Franța, Monaco a terminat sezonul anterior pe val, reușind 11 meciuri la rând fără înfrângere (9 victorii!, în această perioadă). Totuși, în timpul amicalelor din vară echipa a arătat destule slăbiciuni, mai ales pe fază defensivă, astfel că e de văzut dacă managerul Philippe Clement a reușit să le repare înainte de duelul cu PSV.

Monaco nu a fost niciodată eliminată în turul 3 preliminar al Champions League în ultimii 17 ani. E adevărat, a fost nevoită să dispute meciuri atât de devreme în UCL în doar 3 rânduri, dar de fiecare dată a mers mai departe, înregistrând scoruri confortabile pe Stade Louis II (10-2 golaveraj). Un alt argument în favoarea monegascilor ar fi legat de tradiția duelurilor cu formațiile din Olanda: s-au impus în 6 partide contra batavilor, din 10 dueluri directe, pierzând de doar două ori. E adevărat, însă, ambele înfrângeri au venit în fața lui PSV, astfel că e posibil ca "tradiția" să nu fie atât de importantă în acest caz.

Multe în economia dublei vor depinde, pentru Monaco, de Kevin Volland, golgheterul de anul trecut. După 16 goluri în primul sezon de la venirea de la Leverkusen, atacantul de 30 de ani nu a mai fost la fel de productiv stagiunea trecută, când a reușit "doar" 9 goluri și 11 pase decisive. El rămâne, totuși, pericolul numărul unu pentru orice apărare îi iese în cale lui Monaco.

PSV vine după un meci de poveste, cu Ajax, în Supercupa Olandei

Ruud Van Nistelrooy și-a început mandatul pe banca lui PSV cu o victorie de ținut minte, scor 5-3 cu Ajax, în Supercupă. În club din 2016, fostul mare atacant a început de jos, antrenând mai întâi echipa U17. Acum, responsabilitatea e uriașă, iar Ruud știe că are șansa carierei. El propune un stil extrem de ofensiv, bazat pe posesie, dar rămâne de văzut dacă jucătorii vor fi capabili să interpreteze partitura dorită fără a încasa foarte multe goluri.

Cu o singură înfrângere în 7 din ultimele 8 deplasări în preliminariile UCL (7 victorii), PSV a fost eliminată ultima oară atât de devreme în Ligă de către Benfica (2-1, scor general). În privința partidelor directe cu formațiile din Franța, olandezii au o istorie bogată: 9 victorii, 14 egaluri și 11 înfrângeri.

Cu mulți jucători noi în lot, PSV va spera că magia lui Guus Til de sezonul trecut se va păstra și în actuala stagiune. Împrumutat la Feynoord de către Spartak Mosvoca, fostul său club, mijlocașul ofensiv a reușit să marcheze de nu mai puțin de 6 ori în stagiunea anterioară a cupelor europene (două dintre reușite au fost decisive, Feynoord mergând mai departe grație lor).

Monaco - PSV, probleme de lot, formații probabile și pronostic la pariuri 

Aleksandr Golovin și Kevin Volland vor lipsi în prima etapă din Ligue 1, dar acest fapt e din cauza suspendărilor. Singura problemă pe care o are Clement în alegerea primului "11" e legată de găsirea variantei ideale în defensivă, unde Benoit Badiashile e accidentat din nou. Cel mai probabil, cuplul de fundași central va fi format din Disasi și Maripan, deși cei doi nu oferă foarte mare siguranță.

Echipa probabilă a lui Monaco:

  • Nubel - Aguilar, Disasi, Maripan, Henrique - Vanderson, Fofana, Minamino, Golovin - Volland, Ben Yedder

Stafful medical al lui PSV a avut ceva mai multă treabă în ultima perioadă, în contextul în care  Olivier Boscagli, Carlos Vinicius, Noni Madueke și Mauro Junior au lispit cu toții în disputa cu Ajax, din Supercupă. Acest lucru s-a resimțit mai ales la nivel defensiv, iar stafful tehnic va trebui să rezolve aceste probleme pentru că niciunul dintre jucătorii menționați nu pare să fie în cărți pentru dubla cu Monaco.

Echipa probabilă a lui PSV:

  • Benitez - Hoever, Teze, Ramalho, Max - Veerman, Sangare - Bakayoko, Til, Gakpo - De Jong

Ne așteaptă un duel extrem de echilibrat, între două formații extrem de apropiate din punct de vedere valoric. Ambele au mici probleme defensive, dar foarte probabil vor încerca să le rezolve printr-o abordare mult mai precaută.

Din punctul nostru de vedere, Monaco este formația mai valoroasă, mai matură și care are mai multă continuitate, prin comparație cu sezonul trecut și pleacă având prima șansă. O victorie a monegascilor are o cotă de peste 2, la 888sport.ro și, spunem noi, merită încercată.

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.