Milan - Liverpool, ponturi pariuri Champions League

Milan - Liverpool (marți, ora 22:00, DigiSport, Telekomsport și LookSport) este un duel între două dintre cele mai titrate echipe din Champions League. "Diavolul" are nevoie de victorie pentru a mai spera la calificarea în optimi, în timp ce "cormoranii" sunt deja în faza eliminatorie, de pe primul loc din grupă.

Un duel care în primul deceniu al noului mileniu se traducea în două finale de UCL. Mai întâi, la Istanbul (2005), Gerrard&Co rescriau istoria competiției, revenind incredibil de la 0-3 la pauză, pentru a se impune dramatic la penaltyuri. Doi ani mai târziu, formația lui Ancelotti își lua revanșa în ultimul act al Ligii, impunându-se cu 2-1, după o dublă a lui "Pippo" Inzaghi.

Acum, cele două formații sunt în situații total diferite. După venirea lui Klopp, Liverpool a redevenit o forță, atât în Premier League, cât și în UCL. Formația de pe Anfield a cucerit acum trei ediții trofeul Ligii, iar acum două sezoane a pus capăt și secetei de 30 de ani fără titlu. Liverpool e văzută de specialiști cu a 4-a șansă la câștigarea UCL, iar sezonul în curs a fost unul perfect, echipa având 5 victorii din 5 meciuri în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume. De partea cealaltă, Milan a revenit în Champions League după mai mulți ani de absență, dar momentan nu e o formație care să sperie. Totuși, în ultimul an și jumătate munca lui Pioli s-a văzut, astfel că gruparea de pe San Siro speră în sfârșit la titlu în Serie A.

Milan - Liverpool, ponturi Champions League | În ce condiții se califică italienii


Milan nu și-a imaginat vreo secundă, după startul dezastruos (3 înfrângeri din 3 meciuri) că va juca în ultima rundă având șanse de a se califica în optimile competiției. Dimpotrivă, după eșecul de la Porto, toată presa din Italia vorbea despre prioritizarea campionatului, în contextul în care formația lui Pioli are o șansă reală la un scudetto istoric.

Și, totuși, victoria din etapa a 5-a (de la Madrid, cu Atletico) și jocul rezultatelor au făcut ca Ibrahimovic&Co să poată merge în optimile UCL, chiar dacă în prezent au doar 4 puncte. Asta pentru că Atletico Madrid, pe hârtie a doua favorită a grupei, a pierdut 3 meciuri la rând.

Din păcate pentru fanii "diavolului" calificarea în faza eliminatorie a Ligii nu depinde exclusiv de jucătorii Milanului. O condiție e victoria cu Liverpool, dar aceasta nu e suficientă. Pe lângă succesul din disputa cu trupa lui Klopp, italienii așteaptă un rezultat de egalitate pe Dragao, între Porto și Atletico Madrid. Asta pentru că, în cazul în care campioana Spaniei se impune în Portugalia, va termina cu 7 puncte (la fel ca și Milan, dacă trece de Liverpool), dar va avea avantajul meciurilor directe. Chiar dacă a pierdut cu 1-0 pe teren propriu contra rossonerilor, Atletico se impusese în tur, pe San Siro, cu 2-1. În ceea ce o privește pe Porto, aceasta are un punct în plus față de Milan în prezent, astfel că, dacă va învinge formația rojiblanco, va termina pe 2, independent de ce face trupa lui Pioli.


Milan - Liverpool, Champions League | "Cormoranii", cu rezervele

Liverpool se află într-o perioadă de grație, câștigând ultimele 5 meciuri în toate competițiile. Salah&Co au marcat în această perioadă 15 goluri și au primit unul singur, dar vor veni pe San Siro cu rezervele. Asta pentru că miza partidei e "0" pentru englezi, care sunt calificați de pe primul loc.

În contextul în care până la finalul anului "cormoranii" vor mai avea nu mai puțin de 5 meciuri, fotbaliștii au nevoie de odihnă într-o partidă care contează doar în statistici. Salah, Mane și Jota au fost folosiți meci de meci în ultima perioadă, astfel că presa britanică anticipează că toți vor fi odihniți marți. La fel se va întâmpla cu cei doi fundași laterali, Trent Alexander-Arnold și Robertson, dar și cu Henderson, căpitanul echipei.

În absența trioului letal din față, Klopp va miza probabil pe Minamino și Origi, ultimul aducând golul victoriei, în prelungirile de la Wolves, în weekend. "E o adevărată legendă a clubului", a spus Klopp despre belgian, neuitând de contribuția atât de importantă la cucerirea Ligii Campionilor, acum trei sezoane.

E foarte posibil pentru duelul de pe San Siro să asistăm la o schimbare de modul la Liverpool, care ar putea să renunțe la clasicul 4-3-3 al lui Klopp pentru un 4-4-2. Trebuie spus, însă, că germanul nu va folosi doar fotbaliști de plan secund, asta și ca urmare a indisponibilităților din lot. Harvey Elliott, Firmino și Curtis Jones sunt accidentați, în timp ce Joe Gomez și Nabi Keita sunt incerți. Astfel, stafful tehnic va fi obligat să mizeze pe unii fotbaliști pe care, probabil, și-ar fi dorit să îi protejeze.

Primul "11" probabil al lui Liverpool

  • Alisson - Neco Williams, Matip, Konate, Tsimikas - Milner, Fabinho, Thiago, Ox-Chamberlain - Minamino, Origi 


Milan - Liverpool: date statistice, ponturi pariuri și pronostic

Milan depinde de indirectul Porto - Atletico Madrid pentru calificarea în optimile Ligii, dar trebuie să se gândească în primul rând la propriul meci, pentru că altfel riscă să rateze și participarea în primăvara Europa League. Trebuie spus că istoricul partidelor cu formațiile din Premier League nu este unul care să le ofere prea mult confort rossonerilor: în ultimele 6 partide de pe San Siro contra formațiilor engleze, italienii au pierdut de 5 ori. În patru dintre acele dispute, nici măcar nu au reușit să înscrie. 

Partidele Milanului încep abrupt, fără perioadele de tatonare clasice. Astfel, în 12 din ultimele 14 partide în toate competițiile, primul gol în confruntările avute de echipa lui Pioli a venit în prima jumătate de oră.

Stafful tehnic are multe absențe (Kjaer, Calabria, Castillejo, Pellegri, Plizzari, Rebic și Giroud), iar un rezultat pozitiv pare a fi strâns legat de prestația lui Franck Kessie. Mijlocașul a strâns 30 de goluri de când a sosit pe San Siro și s-a dovedit a fi un adevărat talisman: de fiecare dată când a marcat, echipa nu a pierdut (26 de victorii și 4 egaluri).

Liverpool vine cu un moral bun în Italia, după ce a reușit să o învingă pe Wolves în prelungiri, scor 1-0, în ultima etapă din Premier League. A fost a 4-a victorie la "0" în ultimele 5 partide pentru "cormorani", care vor avea totuși un mic obiectiv marți seară: o victorie ar însemna terminarea grupei cu maximum de puncte, o performanță impresionantă.

Oaspeții au marcat primii în toate cele 5 partide de până acum în UCL, dar turul cu Milan nu a fost nici pe departe o formalitate, chiar dacă în cele din urmă s-a obținut victoria. Chiar dacă a deschis scorul, Liverpool s-a văzut condusă la pauză de Ibra&Co, după o revenire impresionantă a "diavolului". A fost singura dată în cele 22 de meciuri jucate în acest sezon când băieții lui Klopp au fost conduși după 45 de minute.

În contextul în care stafful tehnic va menaja cu siguranță mulți titulari, speranțele ofensive ale englezilor se vor lega de Divock Origi. Belgianul s-a dovedit aproape mereu o "bestie" când s-a apelat la el, iar statistica ne arată că ultimele 6 lui goluri în tricoul lui Liverpool au venit departe de Anfield.

Milan - Liverpool ne aduce în față o dispută cu 13 Cupe/Ligi ale Campionilor, rossonerii "conducându-i" pe englezi în aceset clasament al celor mai titrate cluburi europene (7-6). În privința istoriei întâlnirilor directe, în ultimul deceniu și jumătate cele două formații s-au întâlnit de 5 ori. Milan s-a impus o singură dată, în finala UCL din 2007. În ultimele 3 partide, Liverpool a câștigat mereu, marcând de fiecare dată cel puțin două goluri.

Ne așteaptă un duel echilibrat, în care echipa mai valoroasă, Liverpool, va utiliza mai mulți jucători de plan secund. Firește, rezervele "cormoranilor" sunt în stare să joace de la egal la egal cu Milan chiar și pe San Siro, dar credem noi că diferența de motivație va face de această dată diferența. În consecință, alegem să indicăm ca pronostic victoria gazdelor, cota pentru "1" fiind extrem de tentantă: 2,14, la Unibet.


Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.