Manchester City – PSG, ponturi pariuri Champions League. “Cetățenii”, la un pas de istorie

Manchester City – PSG (marți, 22:00, Look Sport+, Digi Sport 1, Telekom Sport 1) este manșa retur a semifinalelor UEFA Champions League. În tur, englezii s-au impus cu 2-1 și acum sunt mari favoriți la calificarea în finala de pe 29 mai. Partida se dispute pe stadionul Etihad, din Manchester, iar legalbet.ro îți aduce cele mai importante informații înainte de meci.

City vs PSG, duelul șeicilor din UEFA Champions League

Manchester City a fost considerate favorită la calificarea în finală încă din momentul tragerii la sorți, însă partida din Franța nu a fost deloc ușoară pentru englezi. PSG a început foarte bine meciul, iar la pauză conducea cu 1-0, după golul lui Marquinhos, la capătul a 45 de minute în care elevii lui Guardiola au fost de nerecunoscut și nu au contat în atac. 

City a revenit însă după pauză și a  făcut o repriză secundă excelentă. De Bruyne a egalat norocos, după o centrare care n-a fost atinsă de niciun atacant și care l-a păcălit pe Keylor Navas, în timp ce golul victoriei a fost reușit de Mahrez din lovitură liberă. 

PSG a încheiat meciul tur în inferioritate, după ce Idrissa Gueye a văzut cartonașul roșu în minutul 77, însă City nu a reușit să profite de omul în plus și să mai înscrie măcar o dată pentru a-și ușura misiunea. 

Manchester City, traseul spre semifinale

Manchester City este astfel la un singur meci de o calificare în finala așteptată încă din momentul în care Șeicul Mansour a preluat clubul, iar traseul cetățenilor în acest sezon a fost unul perfect.

City a ieșit fără probleme dintr-o grupă din care au mai făcut parte FC Porto, Olympique Marseille și Olimpiacos. În optimi, Manchester City a trecut de Borussia Monchengladbach cu o dublă victorie cu același scor: 2-0. 

În sferturi, englezii au dat peste o Borussia Dortmund aflată în criză de formă și au trecut de germani tot cu o dublă victorie cu scoruri identice: 2-1.

Acum, City începe returul de pe teren propriu de la 2-1 și pare că PSG are nevoie de o minune pentru a mai întoarce soarta calificării.

Marele vis al lui City, marea provocare a lui Guardiola

City țintește câștigarea Ligii Campionilor de un deceniu, însă până în acest sezon n-a reușit să treacă de semifinale, fază în care a mai ajuns în 2016. 

Adus în 2016 să “spargă blestemul”, Guardiola a eșuat până  acum în Champions League, în sezoanele precedente fiind eliminat în sferturi (2018, 2019 și 2020) sau chiar în optimi (2017), de formații în fața cărora City pleca favorită. 

În acest an, Man City a 10 din cele 11 partide jucate în competiție, înregistrând un singur egal (0-0 cu FC Porto, în grupe). 

Guardiola are și el o miză personală deoarece nu a mai reușit să câștige UEFA Champions League de când a plecat de la Barcelona, iar în acest an se împlinește un deceniu de la ultimul succes al spaniolului în această competiție. În 2011, Guardiola cucerea Champions League cu o echipă stelară a Barcelonei, iar între timp nu a mai reușit asta deși a antrenat echipe excepționale la Bayern și City. 

Manchester City, odihnită și fără probleme de lot

Totul indică o calificare a lui Manchester City în finală, în condițiile în care Guardiola are tot lotul la dispoziție, o raritate în mandatul său din Anglia. În plus, City e lider detașat în Premier League, iar în weekend Guardiola și-a permis să joace în fața lui Crystal Palace cu un prim 11 aproape total schimbat față de manșa tur cu PSG. Și a și câștigat fără probleme, scor 2-0. 

Ederson, Rodri și Cancelo au fost singurii titulari din meciul cu PSG care au jucat din primul minut și cu Palace, așa că City va ajunge la ora returului cu PSG extrem de bine din punct de vedere fizic.

 Manchester City, echipa probabilă: Ederson – Walker, Stones, Dias, Cancelo – B. Silva, Rodri, Gundogan – Mahrez, De Bruyne, Foden;

 PSG vrea a doua finală consecutivă

PSG este și ea în așteptarea unui succes în UEFA Champions League de ani buni, însă gloria europeană i-a ocolit pe francezi. Totuși, trupa lui Pocchetino a fost mai aproape decât City de trofeu chiar în sezonul trecut când a ajuns până în finala pierdută în fața lui Bayern Munchen. 

În acest sezon, PSG a avut un traseu extreme de dificil până în semifinale. Campioana Franței a câștigat o grupă grea din care au făcut parte RB Leipzig, Manchester United și Bașakșehir. În optimi, francezii au trecut de Barcelona lui Messi, după o dublă fantastică făcută de Kilyan Mbappe.

În sferturi, PSG a dat de un alt nume greu al Europei, Bayern Munchen, nimeni alta decât formația care îi "sufla" trofeul Champions League în finala din 2020. 

PSG a câștigat pe Allianz Arena, scor 3-2, iar victoria germanilor din retur (0-1) a fost insuficientă pentru o calificare în semifinale.

Se repetă istoria? PSG și calificările obținute în deplasare

PSG a pierdut pe teren propriu manșa tur cu Manchester City, însă ar fi o greșeală să considerăm trupa lui Pochettino un veritabil outsider în returul din Anglia. 

Există un punct comun în cele două calificări spectaculoase reușite de PSG cu Barcelona și Bayern Munchen. Ambele au venit după prestații foarte bune în deplasare și după meciuri mai puțin reușite pe teren propriu.

Cu Barcelona, PSG s-a impus cu 4-1 pe Camp Nou (hattrick Mbappe), în timp ce returul din Franța s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, la capătul a 90 de minute în care Barcelona a lăsat impresia că putea chiar răsturna scorul din tur, dacă Messi, Griezmann și Dembele ar fi fost mai inspirați la finalizare. Argentinianul a ratat chiar un penalty în finalul primei reprize, în timp ce Dembele l-a făcut în mai multe rânduri “mare” pe Keylor Navas, din situații unu-la-unu. 

Cu Bayern, PSG a câștigat spectaculos pe Allianz Arena, scor 3-2, în timp ce în returul din Franța germanii s-au impus cu 1-0. Există deci speranțe pentru Neymar & Co că vor reuși un nou meci mare în deplasare și un rezultat “de calificare”.

PSG are nevoie de o victorie la două goluri sau una la un singur gol, cu condiția să marcheze de cel puțin două ori (la 2-1 pentru PSG s-ar intra în prelungiri). 

Fără Gueye, iar Mbappe va fi doar rezervă. Cum va arăta PSG cu City

PSG va aborda meciul cu City fără suspendatul Idrissa Gueye, care a fost eliminat în finalul partidei din tur, dar și fără vedeta Kylian Mbappe, care e incomplet refăcut.

Mbappe a fost accidentat după meciul cu City și nu a jucat în partida de campionat cu Lens (2-1). Pochettino spera în recuperarea tânărului atacant, însă în cele din urmă echipa medicală a lui PSG nu și-a dat acordul ca acesta să fie folosit din primul minut. RMC Sport anunță că Mbappe va fi lăsat pe bancă și ar putea intra pe parcurs, dacă situația o va cere.

  • PSG, echipa probabilă: Navas - Florenzi, Marquinhos, Kimpembe, Diallo - Danilo, Paredes - Di María, Verratti, Neymar -Icardi

Manchester City - PSG, cote pariuri și date statistice

După victoria cu 2-1 din Franța, cota lui City pentru calificarea în finala Champions League a scăzut până la 1,12, în timp ce calificarea lui PSG are o cotă de 6,25.

În ceea ce privește strict meciul de pe Etihad, Manchester City are o cotă de 1,73 la victorie, în timp ce un egal are cotă de 4,35. Un succes al elevilor lui Pocchetino în 90 de minute a primit o cotă de 4,60 din partea caselor de pariuri. 

Forța ofensivă a celor două formații e recunoscută, iar acest lucuru e vizibil și în cotele oferite: 1,54 pentru "peste 2,5 goluri" și 1,55 pentru "ambele echipe vor înscrie/GG".

Statistica e în mod clar de partea lui City deoarece în 47 de situații când o echipă din Anglia s-a impus în deplasare în manșa tur a unei duble europene, de fiecare dată aceasta a mers mai departe.

City merge excelent pe teren propriu în 2021 și are 12 victorii în ultimele 14 partide, iar în 10 dintre aceste partide avea avantaj încă de la pauză. 

Dacă City e liniștită în ceea ce privește campionatul, fiind ca și câștigătoare a titlului din Premier League, PSG nu are deloc liniște din acest punct de vedere, fiind în pericol să rateze acest obiectiv (PSG e la un punc în spatele liderului Lille, cu trei etape înainte de final).

Dacă City e o forță pe teren propriu, PSG a fost senzațională în deplasare sub comanda lui Pochettino și a câștigat de fiecare dată în ultimele 10 partide jucate departe de casă, inclusiv împotriva Barcelonei și a lui Bayern, așa cum am amintit deja.

Așa cum s-a întâmplat și în tur, mă aștept ca ambele formații să înscrie pe Etihad și nu voi miza pe câștigătoarea partidei. Pronosticul meu este GG, la o cotă de 1,55, la Unibet.


Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.