Manchester United - Chelsea, ponturi la pariuri Premier League

Manchester United - Chelsea se joacă miercuri, de la ora 22:15, pe Old Trafford, și reprezintă derbyul etapei a 15-a din Premier League. Ambele formaţii au avut un start de sezon sub aşteptări, astfel că există o presiune mare înainte de meciul direct. 

Manchester United, fără victorie la formaţiile de top 8

După înfrângerea cu Newcastle, Manchester United a bifat un record negativ incredibil, depăşind graniţa celor doi ani în care nu a reuşit să învingă o formaţie de top 8 din Anglia.

Din pedigree-ul avut de această echipă în era "Ferguson" au mai rămas doar amintiri, iar actualii fotbalişti ai "diavolilor" reuşesc să câştige meciuri doar în compania formaţiilor mici. Acest adevărat handicap de ordin psihologic, când în faţă îi sunt formaţii cu nume, e extrem de evident şi în Liga Campionilor, acolo unde United mai are doar şanse teoretice de a merge în primăvara europeană a UCL.

Ten Hag a admis că există o problemă de ordin mental în rândul jucătorilor săi şi că aceştia nu reuşesc să facă faţă presiunii când întâlnesc echipe cu nume.

"Aşteptam această întrebare, sunt conştient de statistică şi de modul în care am jucat în ultima perioadă în faţa formaţiilor bine clasate. Sunt mereu probleme: mai întâi ne-am încurcat acasă, apoi am avut acea serie de partide în care nu am învins în deplasare. Acum, asta...Trebuie să acceptăm adevărul şi să încercăm să devenim mai rezistenţi în duelurile cu echipele puternice, e nevoie de mai multă concentrare şi încredere", a spus tehnicianul olandez după înfrângerea cu Newcastle.

Ten Hag a pierdut vestiarul lui United

Fostul antrenor al lui Ajax a fost văzut drept salvatorul lui United odată cu sosirea în "Teatrul Viselor", dar nu a reuşit să aducă la echipă acel stil care o ducea pe formaţia din Amsterdam în pragul finalei Champions League.

Deşi a beneficiat de bugete impresionante de transferuri în ultimele ferestre de mercato, jucătorii aduşi de batav s-au transformat rapid în "flopuri". Antony şi Mount sunt cele mai evidente erori manageriale, dar nici Hojlund, văzut drept noul Haaland, nu a confirmat încă. Acesta a avut un randament bun în Champions League, dar în campionat nu a marcat încă vreun gol.

Criza de rezultate a fost însoţită de intransigenţa lui Ten Hag, conflictul cu Jadon Sancho, de exemplu, fiind de notorietate. Jucătorii "diavolilor roşii" şi-au pierdut treptat încrederea în antrenor, iar metodele acestuia deranjează tot mai mult.

Ca atare, după eşecul de la Newcastle, Ten Hag "a pierdut sprijinul a jumătate din primul 11", după cum noteaă Daily Mail, 5 dintre jucătorii care au fost titulari pe St. James' Park fiind convinşi că această criză nu se poate termina cu olandez la cârmă. Deocamdată, boardul încă îi oferă suport lui Ten Hag, dar e limpede că există tabere în vestiar şi că atmosfera de acolo nu e propice performanţei.

Jucătorii îi reproşează managerului că antrenamentele sunt prea grele şi se simt storşi de energie la meciuri, în special pe finalurile de partidă. În plus, stilul pe care Ten Hag vrea să îl imprime şi strategia nu sunt în conformitate cu realele calităţi ale fotbaliştilor.

Manchester United - Chelsea, absenţe şi formaţii probabile

Pe lista absenţelor lui United continuă să figureze trei nume importante - Lisandro Martinez, Casemiro şi Eriksen -, dar şi alţi fotbalişti care, la o adică, puteau să ajute echipa pe finalurile de meci (Evans, Malacia şi Amad Diallo).

Ten Hag se încăpăţânează să joace în centrul liniei de apărare cu Maguire-Lindelof, deşi Varane şi-a revenit complet după accidentare. Din câte se pare, există un conflict mocnit între antrenor şi fostul mare apărător al lui Real Madrid, astfel că nu sunt semnale că francezul va redeveni titular prea curând.

Din câte se pare, stafful tehnic a ajuns la limita răbdării şi cu Marcus Rashford, fotbalist care este doar o umbră a jucătorului world-class din sezoanele trecute. Internaţionalul englez a marcat de doar două ori în actuala stagiune şi există semnale puternice în presa din Regat că Ten Hag are în plan să nu îl mai titularizeze, în speranţa că Marcus "se va trezi". Garnacho a dat un randament excepţional în ultimele meciuri, iar Antony a părut mult mai "viu" decât Rashford, astfel că cei doi ar trebui să ocupe flancurile atacului în confruntarea cu Chelsea.

De partea cealaltă, Pochettino are din ce în ce mai puţini jucători în infirmerie. Astfel, dacă în urmă cu 1-2 luni vorbeam de peste 10 absenţi la Chelsea, acum doar Chilwell, Fofana şi Gusto sunt pe lista fotaliştilor indisponibili cu pretenţii la titularizare.

În confruntarea de miercuri nu va juca Gallagher, care a devenit punct fix la construcţie sub tehnicianul argentinian, dar care a văzut roşu cu Brighton. El va trebui să privească de pe margine acest duel, în primul "11" urmând a reveni cel mai probabil Palmer (doar rezervă în confruntarea cu echipa lui De Zerbi, din weekend).

Cel mai important transfer al sezonului, Nkunku, e în sfârşit apt de joc şi sunt şanse mari să debuteze pe Old Trafford. Fostul golgheter al lui Leipzig nu va fi riscat de la început, nefiind încă la 100%, dar poate fi o variantă excelentă pentru finalul de joc, mai ales dacă Chelsea va avea nevoie de întăriri în ofensivă.

Echipele probabile

  • Manchester United: Onana - Wan Bissaka, Maguire, Lindelof, Shaw - McTominay, Mainoo - Antony, Bruno Fernandes, Garnacho - Hojlund
  • Chelsea: Sanchez - Reece James, Thiago Silva, Badiashile, Colwill - Caicedo, Fernandez - Sterling, Palmer, Mudryk - Jackson

Manchester United - Chelsea - ultimele rezultate, statistici şi pont la pariuri

După 3 victorii la rând, United părea pregătită să "scoată capul la lumină", dar înfrângerea de pe terenul lui Newcastle a avut efectul bulgărelui de zăpadă. S-a terminat doar 1-0 pentru "coţofane", dar rezultatul a fost mincinos, trupa lui Eddie Howe fiind superioară la toate capitolele. United a îmbrăcat "hainele" de echipă mică şi a încercat să se baricadeze în propria jumătate, reuşind un singur şut pe poarta adversă de-a lungul celor 90 de minute.

United suferă în toate compartimentele, dar cele mai mari probleme sunt în ofensivă. Dincolo de cele 6 înfrângeri în 14 meciuri, formaţia lui Ten Hag a marcat de doar 16 ori, cât Bournemouth, Nottingham Forest sau Fulham. Până şi Wolves, formaţia care în mod tradiţional îşi crea cele mai puţine ocazii de a înscrie în precedentele sezoane, a ajuns în actuala stagiune la cota "19".

"Diavolii" ar trebui să se înarmeze cu încredere înainte de a o găzdui pe Chelsea, în contextul în care adversara de miercuri a dezvoltat un adevărat complex "United" în ultimii ani. În ultimele 13 partide directe, londonezii au reuşit o singură victorie în faţa lui Bruno Fernandes&Co. 

Acest lucru nu înseamnă că United a defilat în faţa lui Chelsea, 7 dintre meciuri terminându-se la egalitate. În plus, "diavolii" nu au reuşit să câştige puncte în faţa formaţiilor de top 8 întâlnite în acest sezon, astfel că meciul se anunţă extrem de deschis.

Chelsea vine pe Old Trafford după un thriller cu 5 goluri contra lui Brighton (3-2), partidă în care "albaştrii" nu doar că au rezistat în 10 oameni, dar s-au şi distanţat pe tabela de scor. A fost un succes care a şters într-o oarecare măsură cu buretele înfrângerea dură de pe terenul lui Newcastle (1-4), dar e limpede că trupa lui Pochettino nu e nici pe departe ieşită din criză.

Gruparea de pe Stamford Bridge a câştigat ultima oară pe terenul lui United acum mai bine de 10 ani, în cele 10 partide jucate de atunci în Teatrul Viselor, în campionat, reuşind să smulgă 6 egaluri (4 înfrângeri). Ca să înţelegm cât timp a trecut de la ultima victorie "albastră" în "Teatrul Viselor" e bine să precizăm că, la ultimul succes al lui Chelsea, Sir Alex Ferguson se afla pe banca "diavolilor".

United nu a condus în niciun meci la pauză pe teren propriu, în acest sezon, în timp ce Chelsea nu a fost condusă după 45 de minute în vreo confruntare stagională.

Ca atare, e aproape imposibil de prezis ce se va întâmpla miercuri, mai cu seamă că există acea revoltă a jucătorilor împotriva lui Ten Hag. Anticipăm un meci extrem de echilibrat, diferenţele dintre cele două echipe fiind mici. Credem că sunt şanse mari ca la pauză sau la final tabela să arate un rezultat de egalitate, astfel că vom paria pe acest lucru.

Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.