Manchester City - Liverpool, ponturi la pariuri Premier League

Manchester City - Liverpool se joacă sâmbătă, de la ora 14:30, pe Etihad, și reprezintă marele derby din ultimii ani ai Premier League, față în față fiind ultimele două campioane din cel mai puternic campionat al lumii.

Manchester City - Liverpool sau Guardiola vs Klopp

În teren vor fi jucători ale căror cote de piață depășesc, însumat, 1,5 miliarde de euro, dar disputa de duminică va fi, înainte de orice, un duel între Klopp și Guardiola. Cei doi sunt considerați de majoritatea specialiștilor cei mai buni antrenori din lume în acest moment. Rezultatele vorbesc de la sine pentru cei doi mari tehnicieni, iar actualele formații pe care le conduc sunt creațiile lor.

Guardiola este un manager fantastic, care pregătește în cel mai mic detaliu fiecare amănunt. "Cred că și când ajunge acasă, o pune pe soția lui să stea cum stau jucătorii pe terenul de joc", glumea Danilo, fostul fundaș lateral al "cetățenilor" de curând. Dincolo de preocuparea pentru fiecare amănunt, Pep are marele atu că se poate reinventa permanent. A renunțat la tiki-taka în momentul în care a înțeles că adversarii găsesc soluții pentru blocarea acestei strategii și a transformat-o pe City într-o formație mult mai pragmatică, o echipă care joacă mai direct decât în anii trecuți. Pep a trecut de sezonul anterior la sistemul 3-2-4-1, unul încercat şi de Klopp ulterior în destule dispute, iar noua abordare s-a tradus în tripla istorică pentru City.

Klopp este un exponent al contra-pressingului, prin recuperarea rapidă a balonului după ce s-a pierdut posesia. Cu această strategie, germanul a dus-o pe Dortmund în finala Ligii Campionilor şi a câştigat titlul în Premier League şi Champions League, cu Liverpool. După două sezoane mai puţin reuşite, formaţia de pe Anfield pare să îşi fi dat un adevărat reset, iar jucătorii interpretează din nou perfect ceea ce le cere antrenorul german.

Klopp este fără îndoială cel mai carismatic antrenor din câți au existat vreodată, iar filosofia sa despre fotbal e simplă: pressing continuu și fiecare meci jucat la intensitate maximă, astfel încât adversara să nu aibă timp să își impună jocul. 

În ceea ce privește rivalitatea dintre Klopp și Guardiola, catalanul este în față din punct de vedere al trofeelor obținute de-a lungul carierei. Lucru logic, în contextul în care Pep a condus echipe la cel mai înalt nivel din 2008, atunci când a sosit pe banca Barcelonei. Guardiola e unul dintre cei mai de succes manageri din istoria fotbalului, trecându-și în palmares 36 de trofee, cu Barcelona, Bayern și City, dintre care 3 Champions League. De partea cealaltă, Klopp are "doar" 14 trofee, dar a fost mai mereu la înălţime în confruntările directe cu echipele lui Pep.

Cei doi tehnicieni s-au aflat faţă în faţă de 28 de ori (cel mai consumat duel între doi manageri, de-a lungul timpului), germanul având avantaj la capitolul victorii: 12-11. Interesant e că nimeni nu l-a învins de mai multe ori în carieră pe Guardiola decât Klopp, viceversa fiind de asemenea valabilă (niciun alt manager nu a reuşit mai multe succese în faţa germanului decât Pep).

Manchester City - Liverpool - dueluri cheie

Haaland - Van Dijk va fi poate duelul fundamental pentru partida de sâmbătă. City a avut emoţii în ultima săptămână, după ce Haaland a părăsit lotul Norvegiei, accidentat, dar vikingul s-a antrenat normal în ultimele zile şi va fi gata de start. De altfel, doar 3 jucători din lotul lui Guardiola nu au participat la antrenamente în ultimele zile: Kovacic, Stones şi De Bruyne. Prezenţa lui Haaland în teren va fi fundamentală, nordicul fiind la o reuşită de borna celor 50 de goluri în Premier League. Ar atinge acest reper după doar 48 de partide, mai repede decât oricine în istoria competiţiei (cel mai rapid la 50 de goluri în campionatul Angliei ajunsese până acum Andy Cole, fostul atacant legendar al lui United având nevoie de 65 de partide pentru a seta această bornă).

Haaland îl va avea ca adversar direct pe Van Dijk, căpitanul lui Liverpool după plecarea lui Henderson la arabi. Olandezul vine după o stagiune 2022-2023 mult sub standardele sale, dar acum e din nou jucătorul care, în 2019, termina pe locul secund în cursa pentru "Balonul de Aur".

''Anul trecut am văzut suişuri şi coborâşuri, meciuri bune şi meciuri mai puţin bune. Mi-am menţinut un standard foarte înalt şi încă sunt acolo. Asta am creat şi îmi place asta. Dacă nu este cazul, atunci ceva nu este în regulă. Dar simt că sunt într-un moment bun fizic şi psihic şi simt că sunt important. Mă simt foarte bine şi vreau să continui. Pentru mine cel mai important lucru este ce simt eu, ce simt colegii mei despre mine şi mai ales antrenorul. Tot zgomotul din exterior, fie că este foarte bun sau foarte rău, nu poţi face nimic cu el'', a declarat van Dijk în presa britanică, înainte de City - Liverpool.

Un alt duel care va face diferenţa va fi cel dintre Gvardiol şi Salah. Croatul a fost folosit preponderent în flancul stâng, de la transferul de la RB Leipzig, iar acum e probabil în faţa celei mai mari provocări de la duelul cu Messi, de la Mondiale.

Deşi Liverpool beneficiază de o ofensivă explozivă, în care orice jucător poate face diferenţa, speranţele fanilor oaspeţilor se vor lega în primul rând de Mo Salah. Egipteanul e poate cel mai în formă jucător din Premier League în momentul actual, cu 10 goluri şi 4 assisturi în 12 meciuri jucate. Mai mult, el a punctat de 11 ori contra lui City, niciun alt jucător nemarcând de mai multe ori împotriva unei echipe antrenate de Guardiola, de-a lungul timpului. În măsura în care va reuşi o dublă sâmbătă, Mo ar atinge borna de 200 de goluri pentru "The Reds", o performanţă uimitoare.

Nu în ultimul rând, un duel important în economia partidei poate fi cel dintre Doku şi Alexander-Arnold. Atacantul de bandă stânga belgian e unul dintre cei mai rapizi jucători din lume şi trece cu uşurinţă în duel 1 vs 1 de majoritatea adversarilor. Doku a fost preferat în ultima perioadă lui Grealish, iar Guardiola a tras cartea câştigătoare: Jeremy are 3 goluri şi 6 pase decisive pentru City, în 13 partide jucate. De partea cealaltă, Trent este un fundaş foarte ofensiv, care vine cu centrări utile şi execută perfect fazele fixe, dar pe fază defensivă are lacune mari. Într-un duel direct cu rapidul atacant de bandă al lui City, internaţionalul englez va avea mari dificultăţi.

Manchester City - Liverpool - absenţe şi formaţii probabile

City are în prezent doar trei absenţe, Kovacic, Stones şi De Bruyne fiind singurii jucători care nu au participat la ultimele antrenamente ale "cetăţenilor". Nunes e incert, dar va fi aproape sigur în lot. Totuşi,  presa engleză speculează pe seama faptului că lângă Rodri ar putea să apară Akanji, la închidere, pentru ca apărarea să fie acoperită mai bine. În rest, nu sunt aşteptate surprize din partea lui Guardiola, formula din acest sezon fiind destul de bine conturată, faţă de stagiunile trecute, când catalanul experimenta şi schimba mult mai mult.

În ceea ce îl priveşte pe Klopp, acesta trebuie să facă faţă absenţelor lui Thiago Alcantara, Bajcetic și Robertson, dar doar acesta din urmă era titular indiscutabil în echipa "cormoranilor". Joe Gomez, Gravenberch, Curtis Jones și Konate au revenit la echipa de club cu mici probleme, dar e de aşteptat să fie recuperaţi. O situaţie specială e în cazul celor doi atacanţi sud-americani care au sosit la Liverpool abia joi de la naţionale (Luis Diaz şi Darwin Nunez). Există varianta ca cei doi să fie protejaţi şi aruncaţi în luptă doar în a doua repriză, caz în care Gakpo va juca rolul de "9" fals. Totuşi, cel mai probabil scenariu e cu urugayanul în postura de vârf de careu şi cu Diogo Jota în stânga, pentru 60-65 de minute (portughezul urmând a fi înlocuit de Luis Diaz pe final).

Echipele probabile în City - Liverpool

  • Manchester City: Ederson - Walker, Ruben Dias, Gvardiol - Akanji, Rodri - Foden, Alvarez, Bernardo Silva, Doku - Haaland
  • Liverpool: Alisson - Alexander-Arnold, Konate, Van Dijk, Tsimikas - Gravenberch, MacAllister, Szoboszlai - Salah, Darwin Nunez, Diogo Jota

Manchester City - Liverpool: forma de moment, ultimele rezultate, statistici şi ponturi la pariuri

Primele două formaţii din clasamentul campionatului Angliei sunt faţă în faţă, iar "cetăţenii" vor căuta să se distanţeze de urmăritoarele sale, după ce în etapa anterioară, înainte de pauza internaţională, formaţia lui Guardiola a scăpat printre degete o victorie pe terenul lui Chelsea. Campioana a condus de 3 ori pe Stamford Bridge, dar în prelungiri fostul ei jucător, Palmer, a egalat pentru trupa lui Pochettino, pentru un 4-4 spectaculos.

Partida anterioară a fost prima din cariera lui Guardiola în care o echipă condusă de el marchează şi primeşte cel puţin 4 goluri, în 882 de partide. Catalanul a fost extrem de mulţumit de modul în care echipa sa a tratat faza defensivă, dar a admis că City trebuie să fie mult mai atentă în apărare, dacă vrea să aibă o şansă să repete performanţele de sezonul trecut (când s-a reuşit tripla istorică Premier League, Champions League, FA Cup). Există multe nesincronizări între fundaşi, lipsa de concentrare fiind una dintre cauze. Pep speră ca în partidele cu echipele mari să nu mai existe aceste momente de blackout, dar în ultimele două săptămâni nu a avut cum să lucreze la acest capitol, fotbaliştii fiind plecaţi la naţionale.

După o asemenea nebunie de partidă cu Chelsea, Pep va fi bucuros să se întoarcă pe Etihad, acolo unde formaţia sa a înregistrat 23 de victorii în ultimele 23 de partide în toate competiţiile. City e în prezent la un singur succes distanţă de recordul stabilit de Sunderland în 1892, astfel că partida cu Liverpool poate marca o bornă importantă în istoria grupării din Manchester.

Liverpool a părut în scădere de turaţie la începutul lunii, când un egal obţinut in-extremis, pe terenul nou-promovatei Luton (1-1), a fost urmat de un eşec în Europa League, la Toulouse (3-2 pentru francezi). Băieţii lui Klopp s-au montat imediat după partida din Hexagon şi au obţinut o victorie confortabilă, împotriva unui adversar indomod: 3-0 pe teren propriu cu Brentford, înainte de pauza internaţională.

La finalul săptămânii trecute, jucătorii ofensivi ai lui Klopp au făcut spectacol pentru naţionalele lor: Salah a reuşit un "poker" pentru Egipt, Darwin Nunez a înscris pentru victoria cu Argentina, iar Luis Diaz a reuşit o dublă contra Braziliei (2-1 pentru Columbia). În plus, Diogo Jota şi Szoboszlai au bifat câte un assist pentru Portugalia, respectiv Ungaria, astfel că moralul jucătorilor din atacul "cormoranilor" nu are cum să fie altfel decât ridicat.

Dacă City are 23 de victorii la rând pe teren propriu, Liverpool vine de asemenea după o serie impresionantă în Premier League: a pierdut un singur meci în ultimele 23 de partide jucate în campionat, perioadă în care a bifat 15 succese. De altfel, ultimul eşec al lui Salah&Co a venit tocmai în primăvară, chiar pe terenul lui City. În aprilie, campioana s-a impus clar contra trupei lui Klopp, 4-1, într-o partidă în care golgheterul Haaland nici măcar nu a jucat, fiind accidentat.

Ambele echipe au marcat în 11 din ultimele 13 partide directe, astfel că e greu să ne gândim la alt pariu decât la unul legat de totalul de goluri din meci.

Atât City, cât şi Liverpool sunt explozive de la mijloc în sus şi au fotbalişti care pot face diferenţa. În egală măsură, apărările celor două formaţii au lacune serioase, astfel că nu vedem în ce scenariu nu s-ar marca măcar 3 goluri sâmbătă.

Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete zilei sigur azi care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.