Liverpool - Manchester City, ponturi Premier League. "Cormoranii" își joacă ultima carte în lupta la titlu

Liverpool - Manchester City (duminică, 18:30, Eurosport) este derby-ul etapei cu numărul 23 din Premier League. Ultimele două campioane ale Angliei sunt în fața unui meci care are o miză uriașă în lupta pentru titlu. Gazdele trec printr-un moment dezastruos și sunt obligate să câștige pentru a mai spera la primul loc. În caz contrar, "cetățenii" se distanțează la 10 puncte și cu greu vor mai putea fi ajunși din urmă.

City are nu mai puțin de 20 de meciuri fără înfrângere, în toate competițiile, și are prima șansă la victorie. Jucătorii de cinci stele ai liderului din Premier League au un moral excelent și pot încheia seria neagră pe care o au pe Anfield. De 18 ani nu au mai câștigat pe terenul rivalei.

Liverpool - Manchester City | Starurile lui Jugen Klopp sunt în criză

Liverpool a încheiat 2020 cu două remize, dar nimic nu anunța ceea ce s-a întâmplat în startul acestui an. "Cormoranii" au cedat cu Southampton (0-1), apoi au smuls o remiză albă cu Manchester United. La patru zile distanță au fost învinși de Burnley (0-1) și și-au încheiat invincibilitatea de 68 de meciuri de acasă. A fost prima înfrângere, pe Anfield, după 1369 de zile!

Miercuri, Liverpool a pierdut din nou pe teren propriu și situația devine deja dramatică. Aflată în luptă pentru evitarea retrogradării, Brighton a detonat bomba pe Anfield și s-a impus cu 1-0. Ca să ne dăm seama și mai clar de proporțiile eșecului, campionii en-titre au trimis un singur șut pe spațiul porții adverse. Și nu doar în atac sunt probleme uriașe.

Klopp caută cu disperare soluții în centrul apărării. De altfel, accidentările au făcut ca Liverpool să nu mai arate deloc ca în sezonul trecut, când a cucerit titlul. Fundașii centrali s-au "rupt" unul după altul și s-a apelat la tot felul de improvizații. Virgil van Dijk, Joe Gomez și Joel Matip au în continuare probleme medicale și va mai dura până vor putea reveni pe teren. 

Accidentat este și Fabinho, cel care putea fi o soluție. Liverpool i-a adus pe ultima sută de metri pe Ben Davies și Ozan Kabak. Fundașul de 25 de ani, adus de la Preston North End, ar putea fi titularizat cu City.

Liverpool se întrece în recorduri negative

Campionii en-titre au avut o serie incredibilă de invincibilitate pe Anfield, dar în ultima perioadă sunt de nerecunoscut atunci când joacă pe teren propriu. Eșecul cu Brighton, de miercuri, a dus la o situație uluitoare. "Cormoranii" au ajuns la trei meciuri consecutive, acasă, fără gol marcat! Din octombrie 1984 nu s-a mai întâmplat așa ceva. În momentul de față, Liverpool este fără gol pe Anfield de 348 de minute.

De criza din ofensivă a trupei lui Klopp se leagă forma slabă prin care trece Roberto Firmino. Atacantul de 22 de ani a avut evoluții sub așteptări, iar greul a fost dus de Mohamed Salah. Acesta a înscris 15 goluri în 21 de apariții. Dacă luăm în calcul reușitele din toate competițiile, egipteanul este primul jucător al lui Liverpool, din ultimele trei decenii, care înscrie cel puțin 20 de goluri în patru sezoane consecutive. Ian Rush a fost ultimul care a atins o astfel de bornă (1987).

Jurgen Klopp a anunțat că nu se va putea baza pe Diogo Jota pentru derby-ul din acest weekend. În schimb, se pare că Sadio Mane va reveni în lotul "cormoranilor". Senegalezul s-a "rupt" săptămâna trecută și a lipsit de la antrenamente. Se pare că și Alisson va fi recuperat la timp. 

  • Echipa probabilă a lui Liverpool: Alisson - Alexander-Arnold, Henderson, Davies, Robertson - Thiago, Wijnaldum, Shaqiri - Salah, Firmino, Mane

Liverpool - Manchester City | "Cetățenii" au 9 victorii la rând în Premier League

Manchester City pare de neoprit în drumul spre câștigarea celui de-al treilea titlu în ultimii patru ani. "Cetățenii" au 3 puncte avans față de principala urmăritoare, Manchester United, dar și o restanță de disputat. Chiar dacă au avut un program extrem de încărcat, starurile lui Guardiola nu au făcut niciun pas greșit. Au ajuns la 13 succese la rând, în toate competițiile, situație cu care nu s-au mai întâlnit în întreaga istorie a clubului!

City a câștigat toate cele 9 meciuri disputate în în ianuarie. Nicio altă grupare din primele patru ligi ale Angliei nu a mai reușit așa ceva! De altfel, din 1888 și până în prezent, nu a existat vreo echipă care să obțină atât de multe victorii într-o lună calendaristică.

Raheem Sterling este unul dintre cei mai în formă jucători ai lui Guardiola. Internaționalul englez poate, chiar împotriva fostei echipe, să obțină o performanță remarcabilă. Dacă va marca, va ajunge la 100 de goluri înscrise pentru "cetățeni". Are și 55 de pase decisive.

Ce probleme de lot are Guardiola înaintea derby-ului cu Liverpool

"Cetățenii" încă nu se pot baza pe unul dintre cei mai bun jucători din lot. Kevin De Bruyne s-a accidentat în meciul cu Aston Villa, de la finalul lunii ianuarie. Starul belgian mai are nevoie de câteva săptămâni de recuperare pentru a putea fi apt să joace. El era cel mai bun pasator al lui City.

Nici Kun Aguero nu poate face deplasarea pe Anfield. Atacantul care a avut probleme medicale o lungă perioadă de timp s-a infectat cu Covid-19 și a stat în izolare. A primit un test negativ, dar încă nu este la cel mai bun nivel fizic.

"Încă nu s-a antrenat pe teren. A făcut câteva mișcări zilele trecute, dar mai are nevoie de câteva săptămâni pentru a fi în formă. Important e că a fost testat negativ. Este sănătos și ne va ajuta. Este golgheterul echipei și e bine să știm că ne vom putea baza pe el", a reacționat Guardiola.

Manchester City are o apărare de "fier"

Dacă City era cunoscută pentru numărul uriaș de goluri pe care îl marca, în acest sezon a impresionat cu adevărat în apărare. Echipa de pe Etihad a încasat numai 13 goluri până acum și are, de departe, cea mai bună defensivă. Tottehnam și Arsenal împart a doua poziție, în acest clasament, cu 22 de goluri primite.

Trupa lui Guardiola s-a apărat perfect în ultimele șase confruntări din Premier League. A impresionat cu Brighton (1-0), Crystal Palace (4-0), Aston Villa (2-0), WBA (5-0), Sheffield United (1-0) și Burnley (2-0). Mai mult decât atât, City a primit numai 7 șuturi pe spațiul porții în precedentele 11 partide! Sutele de milioane de euro plătite în ultimii ani pe fundași par să fi avut efect.

  • Echipa probabilă a lui Manchester City: Ederson - Walker, Stones, Dias, Cancelo - Rodri, Fernandinho, Gundogan - Foden, Jesus, Sterling

Liverpool - Manchester City - ce s-a întâmplat în ultimul meci direct

Granzii Angliei s-au întâlnit ultima dată în meciul tur din etapa a 8-a. Pe 8 noiembrie, Liverpool reușea să plece cu un punct de pe Etihad. Klopp a ales atunci o formulă extrem de ofensivă, din care nu au lipsit Roberto Firmino, Sadio Mane, Mohamed Salah și Diogo Jota. A fost recompensat încă din primul sfert de oră.

Kyle Walker l-a doborât pe Mane în careu, iar Salah a deschis scorul din penalty. Replica gazdelor a venit prin Gabriel Jesus, care l-a driblat cu ușurință pe Alexander-Arnold și l-a învins pe conaționalul său, Allison.

Nu a durat mult și arbitrul a arătat din nou punctul cu var, dar careul lui Liverpool. Joe Gomez a atins mingea cu mâna și a fost penalizat după ce faza a fost revăzută cu ajutorul sistemului VAR. De Bruyne a ratat însă surprinzător. Nici măcar nu a nimerit spațiul porții. Pe final, Jota a avut câteva șanse importante de a o readuce pe Liverpool la conducere, dar meciul s-a terminat 1-1.

Liverpool - Manchester City - ponturi la pariuri

Liverpool nu își joacă numai ultima șansă la titlu, ci se luptă și pentru rămânerea în BIG 4. Mai are numai două puncte avans față de ocupanta locului 5, West Ham, iar Chelsea și Everton sunt la patru lungimi în spate. Prin urmare, victoria este singura soluție pentru deținătorii trofeului.

"Cormoranii" au 21 de meciuri la rând fără înfrângere, acasă, cu Manchester City. Seria fabuloasă riscă să se încheie, din moment ce Liverpool nu a marcat în ultimele trei dispute de acasă. S-au înscris sub 2.5 goluri în ultimele 4 partide de pe Anfield.

Jucătorii lui Guardiola au marcat cel puțin douî goluri în precedentele trei deplasări din Premier League. În 8 dintre ultimele 9 meciuri din campionat au condus atât la pauză, cât și la final.

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.