Liverpool - Arsenal, ponturi la pariuri Premier League
Liverpool - Arsenal (duminică, ora 18:30, pe Anfield) este marele derby al campionatului englez, faţă în faţă fiind formațiile care au terminat pe primele două locuri ultima ediţie de Premier League. De asemenea, cele două cluburi sunt văzute de toţi specialiştii drept marile rivale la titlu şi în actuala stagiune, lucru perfect justificat dacă ne raportăm la campaniile de achiziţii fără precedent.
Arteta a fost în teren la ultima victorie a lui Arsenal pe terenul lui Liverpool
Cu peste 200 de meciuri directe jucate, Liverpool și Arsenal au una dintre cele mai consumate rivalități din fotbalul englez. Deși "cormoranii" au obținut mai multe trofee decât rivalii din capitala Angliei (diferenţa, la nivel european, e uriaşă) în era Premier League "tunarii" au mai multe victorii în derby, grație perioadei "Wenger". Totuși, în ultimul deceniu, balanța a înclinat mult mai des în favoarea celor supranumiți "The Reds".
Astfel, Mikel Arteta era în teren ultima oară când Arsenal se impunea pe Anfield, contra lui Liverpool, în Premier League. Se întâmpla în septmebrie 2012, iar "tunarii" câştigau cu 2-0 graţie golurilor lui Lukas Podolski şi Santi Cazorla.
De atunci, au avut loc 12 dispute pe terenul "cormoranilor" în campionat, iar cel mai aproape de un succes au fost londonezii în stagiunea 2022-2023. Atunci, formația lui Arteta a condus cu 2-0 în deplasare, grație reușitelor lui Martinelli și Gabriel Jesus, dar gazdele au obținut un egal in-extremis, Firmino salvând un punct în minutul 87.
Liverpool - Arsenal sau duelul formaţiilor care au investit cel mai mult în această vară
Chiar dacă au un lot excepţional - din care în această vară au plecat Trent Alexander-Arnold (Real Madrid) şi Luis Diaz (Bayern) -, oficialii de pe Anfiled au făcut cea mai bună campanie de transferuri din istoria clubului. Florian Wirtz a devenit cel mai scump jucător transferat vreodată de "cormorani", în timp ce Hugo Ekitike a întărit şi el ofensiva, fiind adus pentru 95 de milioane de euro. Flancurile din defensivă au fost întărite cu Frimpong (Leverkusen) şi Kerkez (Bournemouth), doi apărători laterali ofensivi, capabili să vină cu centrări utile, dar şi să apară la finalizare.
Deşi Liverpool a pus la bătaie deja peste 340 milioane de euro, perioada de mercato se va încheia în forţă, dau asigurări specialiştii din Regat. Darwin Nunez a luat calea Arabiei Saudite, banii obţinuţi pe uruguayan urmând a fi folosiţi ca parte din asaltul final pentru Alexander Isak. Newcastle deja a refuzat o ofertă de 110 milioane de euro dinspre Anfield, dar e de aşteptat ca până luni, când e "transfer deadline day", să se ajungă la un acord pe o sumă mai mare, mai ales că suedezul a refuzat să mai vină la antrenamentele lui Eddie Howe, dorindu-şi neapărat transferul. "Coţofenele" deja au plătit 90 de milioane de euro pentru achiziţionarea lui Nick Woltemade, de la Stuttgart, astfel că suedezul are "drum liber" spre lotul lui Slot.
Şi centrul defensivei va fi întărit, Marc Guehi fiind în continuare un obiectiv. Asta chiar dacă Liverpool a plătit 35 de milioane de euro pe alt fundaş central, Giovanni Leoni, de la Parma. Fostul jucător al lui Chivu are doar 18 ani, iar Slot are nevoie de un partener matur pentru Van Dijk, mai ales că în ultimele zile s-a vorbit despre un interes al lui Chelsea pentru Konate (care riscă să semneze gratis, cu alt club, în iarnă). Deşi Palace a ezitat să renunţe la Guehi, acesta a intrat la rândul lui în ultimul an de contract şi, dacă nu va fi cedat acum, lucrurile pot deveni riscante în termeni financiari. Drept urmare, londonezii discută cu omologii de pe Anfield despre un schimb cu Harvey Elliott, care pare să fie mulţumitor pentru toate părţile.
Dacă se vor concretiza aceste mutări, Liverpool va trece cu siguranţă de 450 de milioane de euro cheltuite pe mutări, în această vară, şi va deveni clubul cu cei mai mulţi bani investiţi în toată istoria fotbalului pe achiziţii, într-o singură fereastră de mercato.
Arsenal, campanie de transferuri fără precedent
"Tunarii", antrenați de Mikel Arteta, vin după trei sezoane consecutive în care au terminat pe locul doi, acumulând mai multe puncte decât orice altă echipă din Premier League în această perioadă.
Chiar şi aşa, titlul a rămas un vis interzis de peste două decenii, dar acum Arsenal pare cu şanse mai mari ca niciodată în ultimii ani să atace primul loc. Asta pentru că ofensiva a fost întărită cu Viktor Gyokeres, atacantul care a marcat 54 de goluri în toate competiţiile pentru Sporting sezonul trecut. Lipsa unui "9", care să garanteze peste 20 de goluri pe sezon, a fost marele minus al londonezilor în ultimele stagiuni, iar acum acest neajuns a fost corectat.
Pe lângă suedez, oficialii de pe Emirates au întărit lotul serios, fotbalişti ca Martin Zubimendi, Noni Madueke, Christian Norgaard și Cristhian Mosquera oferindu-i staffului tehnic soluţii excelente. Primul s-a "instalat" deja în postura de titular indiscutabil, mulţi specialişti estimând că perechea Zubimendi - Rice e cea mai puternică din Premier League, controlând perfect mijlocul terenului.
În această săptămână, conducerea "tunarilor" a mai reuşit două super-achiziţii, suflându-i-l lui Tottenham pe Eberechi Eze, care va da mult mai mult dinamism în banda stângă. De asemenea, s-au cheltuit peste 50 de milioane de euro pe Piero Hincapie, de la Leverkusen, fundașul central sud-american urmând a acoperi plecarea lui Kiwior. În total, Arsenal a pus la bătaie peste 350 de milioane de euro în această vară, fiind în acest moment pe podiumul celor mai mari cheltuieli într-o perioadă de mercato, în istoria fotbalului (după Chelsea şi Al Hilal).
Liverpool - Arsenal - ultimele rezultate, formă şi statistici
Liverpool a câştigat la pas titlul în Premier League, sezonul trecut, terminând cu 10 puncte avans faţă de a doua clasată, Arsenal. Asta în condițiile în care "cormoranii" au fost în vacanţă pe final de stagiune, dovadă că au pierdut două meciuri şi au făcut două egaluri, în ultimele 4 partide ale sezonului.
Chiar şi așa, "The Reds" au avut de departe cel mai bun atac din Anglia, cu 86 de reuşite, la acest lucru contribuind în primul rând forma magnifică a lui Mo Salah din toamna anului trecut. Şi defensiv echipa a stat bine, cu doar 41 de goluri încasate, doar "tunarii" lui Arteta fiind superiori la acest capitol.
În acest debut de sezon, băieţii lui Slot nu au arătat excepţional, primind 4 goluri în duelurile cu Bournemouth şi Newcastle, dar din fericire ofensiva şi-a făcut treaba şi campioana se prezintă cu punctaj maxim la ora derbyului cu Arsenal. Succesele cu 4-2 contra "cireşelor" şi 3-2 împotriva "coţofenelor" s-au datorat în special formei lui Hugo Ekitike, care a reuşit două goluri şi un assist.
Arsenal se bazează pe o defensivă fantastică (doar 35 goluri primite sezonul trecut, lider în Premier League), iar băieţii lui Arteta se simt excelent în deplasare, suferind doar două eșecuri pe teren străin în toată stagiunea anterioară. Totuși, numărul mare de egaluri i-au făcut pe "tunari" să nu poată concura cu Liverpool pentru primul loc.
Arsenal a fost impresionantă în perioada de pregătire, bifând 5 victorii, în fiecare dintre partide marcând de cel puţin două ori. Bukayo Saka, Kai Havertz, Gabriel Martinelli și Noni Madueke au arătat o formă excelentă, iar Viktor Gyokeres s-a integrat rapid.
Odată stagiunea propriu-zisă începută, londonezii s-au impus la limită pe Old Trafford, cu United (1-0), datorită unei faze fixe, capitolul la care "tunarii" excelează cel mai mult. De când Arteta a fost instalat pe Emirates, nicio altă formaţie din Premier League nu se apropie măcar de procentul de goluri ale lui Arsenal din fazele fixe. A urmat un "galop de sănătate", în etapa a 2-a, 5-0 cu nou-promovata Leeds, o confruntare în care Gyokeres a semat o dublă şi s-a anunţat ca un posibil pretendent la titlul de golgheter.
Liverpool - Arsenal, absenţe şi formaţii probabile
Deşi e abia startul sezonului, ambii antrenori au mari bătăi de cap privind accidentările. Astfel, Slot nu se va putea baza pe Frimpong, ceea ce consituie o mare problemă, pentru că şi Bradley, cealaltă variantă pentru postul de apărător lateral dreapta, se confruntă cu probleme medicale. În duelul cu Newcastle, Szoboszlai a fost reprofilat, dar e de aşteptat ca duminică nord-irlandezul să fie forţat. Asta şi pentru că e nevoie de maghiar în linia de mijloc, în contextul absenţei campionului mondial MacAllister.
La Arsenal, situaţia e şi mai complicată, după ce Bukayo Saka şi căpitanul Martin Odegaard au ieşit accidentaţi cu Leeds. Niciunul nu a suferit vreo problemă majoră, însă internaționalul englez va reveni pe teren abia după pauza internaţională. În ceea ce îl priveşte pe mijlocaşul nordic, acesta duce o luptă contra-cronometru pentru a fi declarat apt de medici pentru duminică.
Havertz şi Gabriel Jesus sunt absenţe de durată, în timp ce Ben White e abia revenit după o accidentare. Totuși, acesta din urmă nu mai e neapărat o variantă clară pentru titularizarea în banda dreaptă, Timber fiind mai apreciat de stafful tehnic.
Echipele probabile:
- Liverpool: Alisson - Bradley, Konate, Van Dijk, Kerkez - Szoboszlai, Gravenberch - Salah, Wirtz, Gakpo - Ekitike
- Arsenal: Raya - Timber, Saliba, Gabriel, Calafiori - Zubimendi, Odegaard, Rice - Madueke, Gyokeres, Eze
Liverpool - Arsenal, ponturi la pariuri Premier League
Ne așteaptă un duel de foc, între cele mai bune formaţii din Premier League, care în acest moment au, poate, şi cele mai bune loturi din lume.
Fiind debut de sezon, niciunul dintre antrenori nu își va asuma riscuri, Arteta arătând deja un fotbal minimalist în primul derby jucat în deplasare în acest sezon, cu United.
În ceea ce îl priveşte pe Slot, nici acesta nu va dori să se expună mai mult decât e cazul, în ciuda statutului de gazdă al echipei sale. După 4 goluri primite în ultimele două partide şi cu un Konate visător în defensivă, Liverpool va fi mult mai atentă şi va încerca să arate o mult mai bună organizare.
În consecinţă, există toate premisele pentru un duel extrem de echilibrat, în care diferenţele să fie mici. Cum 4 din ultimele 6 derbyuri dintre cele două formaţii s-au terminat cu remize, mizăm pe un pariu de genul acesta şi duminică: va fi egal la pauză sau la final în super-derbyul Liverpool - Arsenal.
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.

