Leeds – Liverpool: ponturi Premier League. Îl împiedică Bielsa și pe Klopp?
Leeds – Liverpool (luni, ora 22:00, Eurosport HD), este una din cele mai interesante confruntări ale etapei 32 din Premier League și sunt toate șansele să avem un meci spectaculos. Leeds vine după o victorie superbă obținută pe terenul liderului Manchester City, în inferioritate numerică, în timp ce Liverpool se află într-o luptă extreme de strânsă pentru obținerea calificării în viitoarea ediție a Ligii Campionilor.
În tur, cele două formații au oferit un meci fabulos, în chiar prima etapă a sezonului. Liverpool s-a impus cu 4-3, gație unui gol înscris de Mohamed Salah în minutul 88. Egipteanul a reușit un hat-trick în acea partidă.
“El Loco” Bielsa vrea să-l răpună și pe Jurgen Klopp în Leeds - Liverpool
Leeds face un sezon peste așteptări, nou-promovata fiind scăpată deja de grijile retrogradării. 45 de puncte au strâns oamenii lui Bielsa în primele 31 de etape ale sezonului, iar acum ocupă locul 10 în clasament.
Bamford & Co au o serie de trei victorii consecutive în Anglia, ultima confruntare fiind una memorabilă. Leeds a trecut cu 2-1 de Manchester City, chiar pe Etihad, deși a jucat o repriză întreagă în inferioritate numerică.
Stuart Dallas a fost eroul neașteptat al “albilor” în fața trupei lui Guardiola. Fundașul folosit în linia mediană de Bielsa a reușit o dublă în minutele 42 și 90+1 pentru probabil cea mai importantă victorie a lui Leeds din acest sezon.
Fundașul nord-irlandez este unul din oamenii de bază din actuala echipa a lui Leeds și face un sezon de excepție. A fost titular în toate cele 31 de partide disputate până acum și integralist în 30 dintre ele, reușind 7 goluri și 3 pase decisive.
Simetria perfecta din lina de clasament a lui Leeds
Leeds are o serie de patru partide fără înfrângere în Premier League, asta în condițiile în care în această serie au întâlnit două dintre semifinalistele Champions League din acest sezon, pe Chelsea (0-0) și Manchester City (2-1).
Revenită în Premier League după 16 ani petrecuți în diviziile inferioare, Leeds a depășit și așteptările celor mai optimiști fani, iar acum are o linie de clasament excelentă pentru o nou-promovată.
De observat simetria după 31 de meciuri. Leeds are 14 victorii, 3 remize și 14 înfrângeri, iar golaverajul de 0, cu 49 de goluri marcate și 49 primite.
Cu 45 de puncte acumulate, Leeds e salvată matematic de la retrogradare și e mai aproape de o calificare în cupele europene decât de ultimele locuri. O victorie cu Liverpool ar apropia echipa de pe Elland Road la doar 4 puncte de adversara de luni seară, care acum ocupă locul 6 în clasament.
Bielsa, fără căpitan în fața lui Liverpool. Bamford, în prim-plan
Marcelo Bielsa nu se va putea baza pe căpitanul Liam Cooper în meciul cu Liverpool, după ce stoperul a văzut roșu direct în victoria ci Manchester City și va fi suspendat pentru următoarele trei partide.
Vestea bună e ca Leeds a reușit să se impună cu City chiar și în inferioritate, deci tehnicianul argentinian are soluții pentru înlocuirea fundașului. Cel mai probabil, locul lui Cooper în echipa de start va fi luat de tânărul Pascal Struijk (21 de ani), care a strâns în acest sezon 20 de meciuri pentru Leeds, în campionat.
Pe lângă Cooper, Leeds nu se va putea baza nici pe atacantul Rodrigo, în timp ce brazilianul Raphina, unul din cei mai buni jucători din acest sezon este incert după ce a suferit o accidentare la coapsă în finalul partidei cu City.
Totuși, e de așteptat ca Raphina să fie recuperat. Prezența sa pe teren va fi vitală, în condițiile în care a contribuit în acest sezon cu 6 goluri și 7 pase decisive, în cele 26 de partide în care a fost utilizat.
Atenția lui Liverpool va fi cu siguranță ațintită asupra lui Patrick Bamford, golgheterul lui Leeds din acest sezon, cu 14 goluri marcate în Premier League. Bamford va încerca să speculeze problemele din defensive lui Liverpool și să-și treacă din nou numele pe lista marcatorilor, după ce în ultimele două etape (cu Sheffielr United și Man City) nu a reușit să înscrie. Bamford a marcat și în meciul tur, când a egalat la 2 în minutul 30.
Leeds, echipa probabilă:
Meslier – Ayling, Llorente, Koch, Alioski – Dallas, Phillips, Roberts – Raphina, Bamford, Harrison
Absenți Leeds: Cooper (suspendat), Forshaw, Rodrigo
Liverpool și cursa pentru TOP 4 în Premier League
Liverpool traversează un sezon mult sub așteptările fanilor și sub ceea ce au realizat oamenii lui Klopp în istoria recentă. Titlul cucerit anul trecut e deja istorie, iar acum Salah & Co au nevoie de un final de sezon în forță pentru a obține calificarea în ediția viitoare a Ligii Campionilor.
Eliminată din Champions League de Real Madrid, după 1-3 și Spania și 0-0 pe Anfield, Liverpool are acum o singură șansă să participe în competiția supreme la nivel europeant: clasarea în TOP 4 în Premier League.
După 31 de etape, cormoranii sunt pe locul 6 în Anglia, cu 52 de puncte și se luptă cu Leicester, West Ham, Chelsea și Tottenham pentru ocuparea unui loc de Champions League.
Trupa lui Klopp are trei victorii consecutive în campionat și pare în revenire de formă, după ce în precedentele 7 partide înregistrase 6 înfrângeri și o singură victorie. 3 puncte dintr-un total de 21 au obținut cormoranii între 3 februarie și 7 martie, iar în acel moment calasarea în TOP 4 începea să pară utopică.
Totuși, cu 9 puncte din 9 strânse în ultimele trei etape, Liverpool speră acum că își va atinge ultimul obiectiv rămas.
A găsit Klopp cheia pentru problemele din defensivă?
Forma lui Liverpool a fost pusă pe seama accidentărilor multiple suferite de jucători cheie în acest sezon, iar cele mai mari probleme au fost în defensivă, acolo unde primele trei opțiuni de fundași centrali au fost scoase din joc pentru majoritatea sezonului. Van Dijk, Gomez și Matip sunt în continuare accidentați, iar Klopp a improvizat permanent în centrul defensivei.
Totuși, în ultimele trei partide din campionat Liverpool a primit un singur gol și sigur nu vorbim despre o conincidență. Jurgen Klopp a folosit în aceste partide aceeași linie defensivă, o raritate în acest sezon complicat pentru Liverpool.
Trent Alexander-Arnold, Ozan Kabak, Nathaniel Phillips și Andrew Robertson au format apărarea trupei de pe Anfield în ultimele partide și Klopp are încredere că a găsit formula optimă, în condițiile în care nu se poate baza pe mult mai experimentații Van Dijk, Matip sau Gomez în centrul defensivei.
Firmino, Jota sau ambii?
Dacă în ceea ce privește defensiva lucrurile par clare, Klopp are cu siguranță semne de întrebare în privința liniei offensive. În ultimul meci, cu Real Madrid, scor 0-0, germanul i-a folosit pe Salah, Firmino și Mane, însă cei trei nu au reușit să desfacă apărarea “galacticilor”.
Brazilianul nu a mai marcat din ianuarie, în timp ce Mane are un singur gol marcat în ultimele 10 meciuri jucate pentru Liverpool. Salah pare să-și fi regăsit forma, însă e clar că trupa de pe Anfield are probleme și în ofensivă.
Revenit pe teren după o accidentare care l-a scos din joc peste două lui, Diogo Jota poate fi omul-cheie pentru Liverpool în finalul de sezon. Portughezul a marcat de 8 ori pentru Liverpool în doar 817 minute jucate, iar Klopp caută soluții pentru a-I face loc în echipă.
În general, germanul a ales să joace cu unul dintre Jota sau Firmino, însă au fost și partide (înainte de accidentarea protughezului) când i-a folosit împreună pe cei doi, cu o ușoară schimbare a sistemului de joc din 4-3-3 în 4-2-3-1.
Totuși, Firmino e clar ieșit din formă și ținând cont că a fost titular cu Real Madrid sunt șanse mari ca Jota să fie alesul în fața lui Leeds.
Liveprool, echipa probabilă:
Alisson – Alexander-Arnold, Phillips, Kabak, Robertson – Thiago, Fabinho, Wijnaldum – Salah, Jota, Mane;
Absenți Liverpool: Henderson, Matip, Gomez, Van Dijk, Origi, Kelleher;
Leeds – Liverpool, date statistice, cote și ponturi pariuri
Meciul tur dintre cele două formații a fost cu adevărat spectaculos, fiind încheiat cu victoria lui Liverpool, scor 4-3.
Ambele formații au câte trei victorii consecutive în Premier League și e clar că această serie s-a încheia pentru cel puțin una dintre formații după meciul de luni seară. Leeds e o formație fără griji în acest final de sezon, însă Bielsa e un tehnician care nu lasă nimic la voia întâmplării și încearcă să câștige orice meci, chiar dacă vorbim de un “amical” sau o partidă demonstrativă.
De cealaltă parte, Liverpool țintește doar victoria având șansa să urce măcar temporar pe locul 4, ocupat în prezent de West Ham.
Casele de pariuri o văd pe Liverpool favorită certă, cu o cotă de 1,68 pentru victorie. Un success al lui Leeds are cotă de 4,70, în timp ce egalul are cotă 4,60.
Info Leeds - Liverpool
- Ultimele trei victorii ale lui Leeds au venit cu același scor: 2-1, deci au adus peste 2,5 goluri în meci.
- Liverpool a câștigat 7 din ultimele 8 confruntări cu Leeds, în toate competițiile (7 victorii și o remiză). Totuși, cu excepția meciului din tur, celelalte partide s-au jucat înainte de 2016.
- Liverpool are 5 victorii în ultimele 6 meciuri jucate în deplasare în Premier League.
- Liverpool a înscris 21 din cele 29 de goluri reușite în deplasare în a doua repriză a meciurilor. În plus, în doar două deplasări din acest sezon Liverpool nu a reușit să marcheze.
- Liverpool nu a primit gol în ultimele trei partide disputate în deplasare.
Deși Liverpool a arătat bine în ultimele deplasări din Premier League, Bielsa are suficiente “arme” în arsenal pentru a învinge o defensivă care s-a confruntat cu mari probleme în acest sezon. Mă aștept ca Leeds să înscrie pentru al patrulea meci consecutiv jucat în campionat.
În același timp, Liverpool dispune de un atac exploziv care chiar și cu problemele de formă mai sus menționate poate depăși orice devensivă. Cu atât una care nu se va putea baza pe principalul “pion” – căpitanul Liam Cooper.
Mă aștept ca ambele echipe să marcheze în acest meci și Liverpool să se impună. Printre variantele posibile: victorie Liverpool, peste 2,5 goluri în meci sau ambele echipe să marcheze.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.