Fiorentina - Inter Milano | Ponturi şi cote la pariuri

Pe Artemio Franchi, în Serie A, runda a 22-a, se joacă meciul dintre Fiorentina şi Inter Milano, duminică, 28 ianuarie, de la ora 21:45. Meciul de la Florenţa poate fi urmărit în transmisiune directă pe Digi Sport, Orange Sport şi Prima Sport.

Fiorentina are parte de o partidă extrem de dificilă

Gruparea pregătită de Vincenzo Italiano rămâne în zona locurilor fruntaşe, chiar dacă vine după 2 partide fără victorie. Gazdele sunt pe locul 5 cu 34 de puncte, iar în cel mai recent meci au remizat cu cei de la Udinese, tot pe Artemio Franchi.

Nu a fost cel mai bun meci al grupării din Florenţa, pentru că friulanii au condus de două ori, iar golul egalizator, reuşit de Nzola, a venit de abia în minutul 87.

Antrenorul gazdelor are la dispoziţie aproape toţi jucătorii, excepţie făcând Biraghi, aflat în stare de suspendare.

Fiorentina are în Bonaventura şi Gonzalez principalii marcatori din actualul sezon, cei doi având câte 6 goluri marcate.

FIORENTINA (4-2-3-1): Terracciano - Faraoni, Milenkovic, Martinez Quarta, Parisi - Arthur, Duncan- Ikoné, Bonaventura, Sottil - Beltran.

Inter poate reveni în fruntea clasamentului cu un succes la Florenţa

Echipa lui Simone Inzaghi îşi reia parcursul în campionat, după ce a câştigat Supercupa Italiei, 3-0 şi 1-0 cu Napoli. Meciul s-a disputat la Riad, capitala Arabiei Saudite.

Victoria a fost adusă de nimeni altul decât Lautaro Martinez, golgheterul oaspeţilor, cu un gol reuşit în minutul 91.

Inter e a doua în ierarhie, cu 51 de puncte, iar în ultimul meci de campionat, jucat în runda a 20-a, a dispus cu 5-1 de Monza.

Cuadrado e în continuare indisponibil la interişti, iar duminică seara vor absenta doi titulari obişnuiţi, e vorba de Barella şi Calhanoglu, aceştia fiind suspendaţi.

În actualul campionat, Lautaro Martinez, golgheterul campionatului şi al lui Inter, a punctat de 18 ori.

INTER (3-5-2): Sommer- Pavard, De Vrij, Acerbi - Darmian, Frattesi, Asllani, Mkhitaryan, Dimarco- Lautaro, Thuram.

Fiorentina vs. Inter, informaţii şi statistici

  • Doar împotriva Milanului (56), Inter a remizat mai multe meciuri în Serie A decât împotriva Fiorentinei (55) . La acestea se adaugă 71 de victorii pentru oaspeţi și 45 pentru gazde, în cele 171 de meciuri din Serie A.
  • Fiorentina a câștigat doar unul dintre ultimele 13 meciuri împotriva lui Inter în Serie A. E vorba de acel 1-0 la Milano, pe 1 aprilie 2023, cu o reuşită a lui Giacomo Bonaventura.
  • Inter a rămas neînvinsă în ultimele șase meciuri în deplasare împotriva Fiorentinei în Serie A: e vorba trei egaluri, urmate de trei victorii. Oaspeţii nu au câștigat niciodată patru meciuri la rând în deplasare împotriva florentinilor în prima divizie.
  • Fiorentina nu a marcat în trei din ultimele patru meciuri disputate în toate competițiile (dintre care unul a durat 120 de minute, cu Bologna în Cupa Italiei).
  • Inter a câștigat cel puțin 51 de puncte după 20 de meciuri ale sezonului pentru a doua oară în istoria lor în Serie A. Prima dată s-a întâmplat asta în 2006/07, când s-au obţinut 54 de puncte.
  • Giacomo Bonaventura a fost implicat în opt goluri împotriva lui Inter în Serie A (cinci goluri și trei pase decisive), împotriva niciunei echipe a fost implicat în mai multe goluri în turneu (opt tot împotriva Sampdoriei)
  • Marcus Thuram – care a marcat în turul campionatului , când a fost 4-0,  are opt goluri în acest sezon .În epoca celor trei puncte pentru victorie, doar patru jucători în sezonul de debut, atât cu Inter, cât și în Serie A, au atins cifre duble în goluri: Lukaku în 2019/20, Eto'o în 2009/10, Ronaldo în 1997/98 și Djorkaeff în 1996/97.

Fiorentina - Inter, ponturi la pariuri

E al doilea meci consecutiv al Fiorentinei pe arena proprie, cu un adversar evident mai puternic decât Udinese.Gazdele vin după două runde mai puţin reuşite şi cu siguranţă vor încerca să arate că acel 0-4 din tur a fost un accidentat.Proaspăta câştigătoare a Supercupei Italiei vrea cu siguranţă să revină în campionat cu un rezultat pozitiv, care să îi permită să preia şefia clasamentului, mai ales că Juventus a făcut doar 1-1 cu Empoli!