Favorite, cote și transferuri Premier League 2024-2025
Se anunță un sezon Premier League extrem de interesant, în care Arsenal, Liverpool, dar și Manchester United visează să oprească supremația lui Manchester City, formație care a câștigat 6 din ultimele 7 titluri în Anglia.
La probabil ultimul sezon al lui Guardiola pe banca tehnică a "cetățenilor", City nu concepe să nu își treacă în palmares al 11-lea titlu, iar puțini ar paria împotriva grupării de pe Etihad, care, cu doar două excepții în ultimii 13 ani, nu a terminat vreun sezon mai jos de locul doi. Va fi o stagiune interesantă și pentru că Liverpool, formația care i-a pus cele mai mari probleme lui Pep în ultimii 10 ani, intră într-o nouă eră, odată cu plecarea lui Jurgen Klopp. Arsenal, după două locuri doi la rând în Premier League, se anunță principala pretendentă la "coroana" lui City, în timp ce United vrea să dea uitării un sezon de coșmar, în care a ratat calificarea în Champions League.
Ce transferuri din Premier League
Manchester City
Plecări:
- Julian Alvarez (75 de milioane de euro) - la Atletico Madrid;
- Taylor Harwood-Bellis (23 de milioane de euro) - la Southampton;
- Sergio Gomez (9 milioane e euro) - la Real Sociedad;
- Tommy Doyle (5 milioane de euro) - la Wolves;
- Yan Couto (împrumut) - la Dortmund.
Sosiri:
- Savinho (25 de milioane de euro) - de la Troyes;
- Joao Cancelo, Kalvin Philips, Claudio Echeverri, Maximo Perrone - reveniți după împruturi.
Până în acest moment, campania de achiziții a "cetățenilor" a fost mai degrabă modestă, plecarea lui Julian Alvarez fiind văzută de mulți specialiști drept o pierdere destul de grea. Totuși, argentinianul voia să aibă statutul de titular indiscutabil în echipă, lucru imposibil, astfel că în conturile clubului a intrat o sumă uriașă din direcția Atletico Madrid. Savinho, fotbalistul de 20 de ani venit înainte ca argentinianul să plece, a înscris 9 goluri și a dat 10 assisturi sezonul trecut, în echipamentul Gironei (împrumutat la "sora mai mică" a lui City de la Troyes), dar rămâne de văzut dacă se va impune în primul "11". Este de așteptat, totuși, ca până la finalul ferestrei de transferuri, Guardiola să mai aducă 1-2 jucători world class, cu ajutorul cărora să atace titlul și să spere la câștigarea Champions League.
Arsenal
Plecări:
- Emile Smith Rowe (32 de milioane de euro) - la Fulham;
- Mohamed Elneny - liber de contract;
- Arthur Okonkwo, Albert Lokonga, Nuno Tavares, Karl Hein - împrumutați.
Sosiri:
- Riccardo Calafiori (45 de milioane de euro) - de la Bolognaș
- David Raya (32 de milioane de euro, transfer definitiv) - de la Brentford.
Arsenal nu și-a rezolvat încă problema vârfului de careu, dar Kai Havertz a arătat impresionant pe final de sezon în rolul de "9" fals. În pregătiri, Gabriel Jesus, care a avut atât de multe accidentări de la venirea de la City, a impresionat, astfel că poziția de atacant central nu ar trebui să îi pună atât de multe probleme lui Arteta. A fost "betonată" defensiva cu Calafiori, unul dintre cei mai buni tineri apărători italieni, care poate evolua atât în centru, cât și în flancul stâng.
Liverpool
Plecări:
- Fabio Carvalho (23 de milioane de euro) - la Brentford
- Calvin Ramsay - împrumutat;
- Adrian, Joel Matip (liberi de contract);
- Thiago Alcantara - retras.
Sosiri:
- Sepp van den Berg - revenit după împrumutul la Mainz;
- Vitezslav Jaros - promovat de la Liverpool U21.
Arne Slot era de așteptat să producă o mică revoluție la nivel de lot, însă olandezul este extrem de mulțumit de calitatea fotbaliștilor găsiți pe Anfield, astfel că, până în acest moment, nu a operat vreun transfer. Van Dijk a ieșit public și a spus că Liverpool are nevoie de câteva mutări importante pentru a lupta la titlu și e foarte posibil ca în următoarele săptămâni "cormoranii" să aducă un fundaș central și un mijlocaș central.
Manchester United
Plecări:
- Mason Greenwood (26 de milioane de euro) - la Marseille;
- Aaron Wan-Bissaka (17,6 milioane de euro) - la West Ham;
- Willy Kambwala (10 milioane de euro) - la Villarreal;
- Alvaro Carreras (6 milioane de euro) - la Benfica;
- Donny van de Beek, Raphael Varane, Omari Forson, Anthony Martial, Brandon Williams - liberi de contract.
Sosiri:
- Leny Yoro (62 de milioane de euro) - de la Lille;
- Joshua Zirkee (42,5 milioane de euro) - de la Bologna;
- Jadon Sancho, Hannibal, Facundo Pelistri - reveniți după împrumuturi.
După un loc 8 sezonul trecut, Ten Hag are mare încredere că, fără accidentări, United poate arăta o cu totul altă față. Leny Yoro, senzația de 18 ani a Franței, ar trebui să rezolve problemele din defensivă, dar tânărul apărător central și-a început cariera la United cu o accidentare urâtă, astfel că va rata prima parte a sezonului.
Cine luptă pentru primele poziții din Premier League
Manchester City e de o constanță impresionantă și are un lot valoros și echilibrat, Guardiola având rezerve de mare valoare pe aproape toate posturile.
Cu Rodri, poate cel mai bun jucător al lumii în echipă, cu Haaland, omul care a distrus toate recordurile la prima sa stagiune în Premier League și cu De Bruyne, cel mai bun pasator din campionat, printre titulari, City va fi greu de oprit. În ofensivă poate face oricând diferența și Foden, jucătorul care vine după cel mai bun sezon al carierei, dar și vitezomanul Doku, care a crescut de la meci la meci pe final de stagiune trecută. În partidele de pregătire, la rampă a ieșit și Oscar Bobb (atacant de bandă de 21 de ani), el remarcându-se cu două goluri și 4 assisturi în amicale.
Arsenal a terminat fiecare din ultimele două sezoane pe locul secund, de fiecare dată dând senzația în primele două treimi de campionat că poate cuceri titlul, după o pauză de două decenii.
Ca și mentorul său, Guardiola, Arteta are un lot complet, cu dubluri pe post. "Grădinița" lui Arsenal a crescut, astfel că fotbaliști precum Saka, Rice, Odegaard, Martinelli sau Saliba au ajuns la maturitatea deplină din punct de vedere fotbalistic. Calafiori aduce plus-valoare pe defensivă, însă tot nu a fost rezolvată problema aducerii unui vârf de careu, capabil să înscrie peste 20 de goluri/sezon.
City și Arsenal pleacă fără îndoială cu un mare plus în fața tuturor celorlalte formații din Premier League, dar Liverpool nu ar trebui să fie subapreciată. Arne Slot este un manager excelent, iar stilul lui se mulează perfect pe filosofia clubului. Mulți se așteaptă la un recul după plecarea lui Klopp, așa cum s-a întâmplat cu United și Arsenal post Ferguson și Wenger, dar tehnicianul german a lăsat un lot extrem de puternic, mai ales de la mijloc în sus. Mo Salah, Diogo Jota, Darwin Nunez, Cody Gakpo și Luis Diaz au toți potențial să marcheze 10-15 goluri pe sezon, iar Liverpool are un mare avantaj față de concurență. Dacă o eventuală absență a lui Haaland e o lovitură teribilă pentru City, în timp ce o accidentare a lui Saka, spre exemplu, ar produce "deranj" mare la Arsenal, Liverpool are soluții excelente în ofensivă, indiferent de cine și cât va absenta.
Ultima formație pe care experții Legalbet o văd cu șanse să lupte la titlu e Manchester United. O algere puțin contra-intuitivă pentru unii, dacă ne raportăm la faptul că "diavolii" au terminat pe 8 în ultimul sezon, dar acel rezultat mult sub așteptări a venit într-un context special, Ten Hag având în permanență 3 sau 4 titulari accidentați. Odată scăpată de această problemă, formația de pe Old Trafford ar trebui să arate un alt fotbal, deși ultimele săptămâni au adus probleme medicale pentru Yoro și Hojlund, semn că "blestemul" indisponibilităților nu a fost complet depășit.
Echipele tip ale favoritelor din Premier League
Manchester City:
- Ederson - Walker, Stones, Ruben Dias, Gvardiol - Rodri, Bernardo Silva - Foden, De Bruyne, Grealish/Doku - Haaland
Arsenal:
- Raya - White, Saliba, Gabriel, Calafiori - Rice, Odegaard, Havertz - Saka, Jesus, Trossard/Martinelli
Liverpool:
- Alisson - Alexander-Arnold, Quansah, Van Dijk, Robertson - Szoboszlai, Curtis Jones, Elliott - Salah, Diogo Jota (Darwin Nunez), Luis Diaz
Manchester United:
- Onana - Dalot, Yoro, Martinez, Shaw - Mainoo, Casemiro (Mount) - Garnacho, Bruno Fernandes, Rashford - Hojlund
Ce pariem pe sezonul 2024-2025 din Premier League?
Deși Arsenal i-a făcut o concurență extraordinară în ultimele două sezoane lui City, "cetățenii" au rezistat "asaltului" și au câștigat de fiecare dată titlul. Formația lui Guardiola rămâne favorită la cucerirea campionatului (cotă 2,23), însă e greu de anticipat ce se va întâmpla, multe urmând a depinde probabil și de accidentări, dar și de cât de departe vor merge cele două formații în Liga Campionilor și în Cupe. La 2,85 cotă la titlu, Arsenal poate fi o opțiune pentru cei care cred că a venit vremea schimbării în cel mai puternic campionat al lumii, însă experții Legalbet au identificat un alt pariu pe termen lung mult mai sigur.
Erling Haaland a ieșit golgheter în primul sezon pe Etihad, cu 36 de goluri în 35 de partide, pentru ca stagiunea trecută să repete "isprava". Chiar dacă a fost accidentat, norvegianul a înscris de 27 de ori în sezonul 2023-2024 și e de așteptat ca din nou niciun alt atacant să nu poată concura cu el.
Plecarea lui Julian Alvarez înseamnă mai multe minute pentru "viking", care doar în contextul unei accidentări grave poate rata titlul de golgheter. Haaland poate marca cu ușurință cel puțin 25 de sezoane în orice sezon, iar asemenea cifre sunt inaccesibile oricărui alt goleador din Premier League.
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.