Campionatul Mondial de baschet - Ce trebuie sa știi înainte de startul turneului

FIBA World Cup 2023 este cea de-a 19-a ediție ca Mondialului de baschet și va avea la start 32 de echipe. Are loc în perioada 25 august - 10 septembrie, în trei tari: Japonia, Filipine și Indonezia. 

În mod surprinzător, Argentina, finalista din 2019, a eșuat sa se califice la turneul final. Însă la competiție vor fi prezente forțe precum SUA, Spania, Canada sau Slovenia lui Luka Doncic. 

Organizare și istoric Campionatul Mondial de Baschet

Este pentru prima oară când Campionatul Mondial de baschet masculin este gazduit de mai multe tari. Filipine si Japonia au mai organizat aceasta competiție, dar în mod separat. Competiția care incepe pe 25 august mai marcheaz o premiera, insa nu una de bun augur pentru una dintre gazde.

Tot pentru prima oară în istorie, o tara gazda nu a primit biletele pentru a lua startul la turneu. Indonezia a ramas pe dinafara, dupa ce FIBA a impus niște condiții bizare. Indonezia ar fi trebuit sa demonstreze ca este competitiva si sa se califice in primele opt formații la precedenta ediție a Cupei Asiei.

  • Gazdele au eșuat, pierzand contra Chinei în optimile de finală, scor 58-108. Poate ca FIBA a avut dreptate pana la urma. 

Turneul are loc pe cinci arene din cinci orașe diferite. Trei sunt în Filipine, una in Japonia si cealalta in Indonezia. Faza finală a competiției și finala se vor juca în “Mall of Asia Arena” din Pasay, Filipine. Aceasta are o capacitate de 15.000 de locuri. 

Cum se desfășoară Campionatul Mondial de baschet

Sunt 32 de echipe implicate la startul Cupei Mondiale, împărțite cate patru în opt grupe. Primele doua din fiecare grupa avansează în faza următoare,  formată tot din grupe de cate patru. La fel ca în prima faza a competitiei, primele doua clasate vor merge mai departe în competiție, în sferturile de finală. Vor fi și jocuri de clasament, pentru a stabili o ordine finală. 

  • Finala FIBA World Cup 2023 are loc pe 10 septembrie.

Spania este campioana en-titre, castigand finala din 2019, 95-75 cu Argentina. Ricky Rubio, de la iberici, a fost ales MVP-ul finalei. A fost al doilea trofeu pentru spanioli, după cel acontat în 2006. Per total, Statele Unite și Iugoslavia sunt la egalitate pentru cele mai multe titluri, cinci. 

Interesant este ca în 1986 și 2014, atunci cand a gazduit Campionatul Mondial, Spania nici măcar nu a reușit sa prinda podiumul. În istorie, s-a intamplat doar de doua ori ca țara gazda să și câștige trofeul (Brazilia în 1963 și Iugoslavia în 1970). Nici SUA nu s-a impus în 2002, când chiar a reusit contraperformanta sa piarda în sferturile de finală. Lotul era unul destul de generos, cu Wallace, Reggie Miller, Shawn Marion ori Paul Pierce. 

Cine vine și cine absenteaza la FIBA World Cup 2023

Sa stabilim de la fața locului. Poate ca la fotbal o Cupa Mondiala suna răsunător. Genul de eveniment pentru care orice fotbalist ar renunța până și la dolarii din Arabia Saudită (știu, pare greu de crezut). Însă la baschet domina Jocurile Olimpice. 

Acolo vor sa fie toate vedetele, mai ales cele din NBA. Nu la Campionatul Mondial. Așa ca sa nu ne mirăm ca unele staruri au spus pas acestui turneu final. Dar prima data sa discutam despre baschetbaliștii de talie pe care îi vom vedea la FIBA World Cup 2023. 

Probabil Luka Doncic e cel mai important om de la Campionatul Mondial. Slovenul de la Dallas Mavericks și-a dus naționala spre un titlu european în 2017 și nu a spus niciodată “nu” cand a fost vorba sa îmbrace tricoul Sloveniei. De data asta, va trebui sa o faca fara Goran Dragic alaturi. O misiune si mai dificila pentru Doncic, care nu prea are langa un alt jucător de calibru. 

Un alt baschetbalist care ar trebui sa cam facă totul de unul singur este Kristaps Porzingis. Iar Letonia chiar a căzut în “grupa morții”, cu Franța, Canada și Liban. La francezi îi vom vedea pe Gobert, De Colo sau Batum, însă fără Wembanyama, care se va afla în “rookie season” la San Antonio Spurs. Deci de înțeles de ce acesta nu a avut cum sa vina la Mondial. 

Spania este campioana mondiala en-titre si trebuie sa fim cu un ochi pe ea. Din păcate, Rubio a decis sa se retraga cu putin timp inainte de startul competitiei. PG-ul de 32 de ani a hotarat sa ia o pauza pentru a se concentra asupra sanatatii mintale. Spania îi aduce însă pe frații Hernangomez, pe Claver, dar și pe nemuritorul Rudy Fernandez. La 38 de ani, a fost pe teren la ambele titluri mondiale ale ibericilor (2006 și 2019).

  • Pentru una dintre gazde, Filipine, îl vom vedea pe Jordan Clarkson. Jucătorul celor de la Utah Jazz e nascut in State, dar bunica din partea mamei este filipineza. Japonia vine cu Hachimura, pentru ca Lituania să se bazeze pe Valanciunas. Fără Sabonis, din nefericire. 

Dar probabil cea mai notabilă absența de la World Cup 2023 este cea a lui Giannis. Grecul a cochetat mult timp cu o eventuala participare la turneul final, dar a declarat în cele din urma că sezonul precedent din NBA a fost unul extrem de dificil din punct de vedere fizic pentru el și că nu se simte în stare. Fratele sau, Thanasis, este în lotul elen, dar nu prea știm ce impact ar putea avea. 

Canada e plina de jucatori importanti. E de-a dreptul “stacked”, cum s-ar spune. Gilgeous-Alexander, RJ Barrett, dar mai ales Jamal Murray sunt cu toții la Cupa Mondiala. Jokic nu va juca pentru Serbia, însă o va face Bogdanovic. Și poate că Republica Dominicană nu e la primul Mondial, dar e pentru prima oară cand are un jucător world-class în lot. Towns nu a mai jucat pentru naționala sa de la 17 ani. E pregatit pentru o prestație de zile mari?

SUA vine la Campionatul Mondial cu un lot fără strălucire

Nu e deloc o echipa slabă, doar ca ne-am fi așteptat la mai multe nume sonore din partea americanilor. Dar este an preolimpic și mulți baschetbaliști de valoare nu vor să-și forțeze corpul la un CM. Banchero s-a jucat “ping-pong” cu federația italiană și în cele din urma a ales sa reprezinte SUA. Sub “bagheta” lui Steve Kerr vor fi Edwards, Ingram, Haliburton, dar și fostul coleg al lui Doncic din Dallas, Brunson. 

  • Au mai fost astfel de loturi pentru americani și nu s-a terminat cu bine. Ultima oară chiar acum patru ani. 

Ce spun cotele pentru FIBA World Cup 2023

Dacă ne uităm peste cotele oferite de casele de pariuri, vom observa ca americanii sunt favoriti în mod clar. Poți miza pe ei la o cotă de 1.95 la Betano. Doar ca, spre deosebire de alte ediții, acum cota e mult mai mare. Și sunt destule “urmăritoare” care le pot pune bețe în roate. Spania și-a cam depasit apogeul, n-as include-o pe lista favoritelor, însă Canada trebuie sa fie acolo. Și este. Cotă 9.00 pentru canadieni sa castige trofeul mondial.

  • Slovenia este abia a cincea favorită, cu o cotă de 14.00, dar tot Betano ne propune un pariu interesant. Poti miza pe Luka Doncic sa iasa cosgheterul turneului. Iti primesti inapoi de 14 ori suma investită. 

Cum spuneam, avem o grupa a “morții” la acest turneu final. Din grupa H fac parte Franța, Canada, Letonia și Liban. La Mr Bit poți miza pe Canada să câștige grupa la o cotă de 2.00. Nu prea merge sa pui ca se califica, fiindcă vorbim de o cotă de 1.02 ca “The Road Warriors” să avanseze în faza a doua a grupelor. 

Ce trebuie sa stim cand pariem pe FIBA World Cup 2023

  • Ca orice turneu final mondial, și aceasta competitie este una de anduranta.
  • Sunt implicați mulți jucători din NBA, care vin după un sezon greu sau pe care îi așteaptă o stagiune solicitantă. Nu te aștepta sa ii vezi 100% încă din prima faza a grupelor.
  • Echipele mari se încălzesc, de regula, mai greu.
  • Pe urma, asteapta-te ca SUA sa marcheze mult, dar diferențele sa nu fie atat de mari. Nu am mare încredere în ce poate sa facă aceasta echipa din punct de vedere defensiv.
  • Franța se numără printre favorite, însă nu cred ca are forta necesara sa ajungă în top patru. Gobert nu e vedeta care sa te ducă la o medalie mondială. 

Recomandarea noastra este sa incerci mai multi operatori de pe lista caselor de pariuri licentiate pe durata acestui Mondial. În acest mod, vei avea diversitate și vei avea de unde sa alegi cele mai bune optiuni de pariere la Campionatul Mondial de baschet 2023.