Brazilia – Elveția, ponturi pariuri World Cup 2022

Brazilia – Elveția (luni, ora 18:00, în direct pe TVR 1) este meciul care poate decide în mare măsură câștigătoarea Grupei G de la CM 2022. Ambele formații au debutat cu victorii la turneul final, iar înainte de startul competiției erau cotate cu primele șanse la calificarea în optimi.

Brazilia a impresionat în primul meci și a trecut cu 2-0 de Serbia, în timp ce Elveția a dovedit încă o data că este o echipă extrem de solidă și a trecut de Camerun, scor 1-0. 

Brazilia, spectacol în primul meci de la Cupa Mondială

Brazilia este considerată principala favorită la câștigarea turneului și a arătat în meciul cu Serbia că predicțiile specialiștilor sunt întemeiate. Fără să lase senzația că forțează, trupa lui Tite a dominat autoritar partida și a așteptat momentul potrivit pentru a lovi.

Trupa Selecao s-a impus cu 2-0, după o dublă a lui Richarlison, la capătul unui meci în care diferența de pe tabelă putea fi mai mare și în care portarul Vanja Milinkovic-Savic a fost cel mai bun om al Serbiei. 

Brazilia a început turneul final cu o formulă extrem de ofensivă, care i-a ajutat pe Neymar & Co să-și creeze numeroase ocazii și să încheie partida cu 24 de șuturi spre poarta adversă, dintre care 9 au fost cadrate. 

Richarlison a deschis scorul în minutul 62, după o acțiune rapidă, fiind pe fază la șutul lui Vinicius Jr, respins cu greu de portarul advers. A doua reușită a atacantului de la Tottenham a venit în minutul 73 și a fost o veritabilă bijuterie, probabil cel mai frumos gol înscris până acum la World Cup 2022. Același Vinicius a centrat din banda stângă, iar Richarlison a lovit perfect mingea din semi-foarfecă, fără șanse pentru Vanja. 

Brazilia i-a pierdut pe Neymar și Danilo până în optimi

În ciuda prestației încântătoare, nu a fost o seară perfectă pentru Brazilia, deoarece starul Neymar a ieșit de pe teren cu glezna umflată, iar testele ulterioare au relevat o entorsă care îl scoate din joc pe atacantul lui PSG pentru următoarele două partide. 

Neymar nu a marcat cu Serbia, însă a fost omul care a filtrat aproape toate baloanele în atac, cu o poziție ușor retrasă față de tridentul ofensiv format din Vinicius, Richarlison și Raphinha. E clar că Brazilia are nevoie de Neymar dacă vrea să lupte pentru câștigarea marelui trofeu, iar pierderea sa ar reprezenta o lovitură imensă. 

Din fericire, verdictul medicilor a fost că Neymar va mai putea juca la turneul din Qatar, dar o va face abia din faza optimilor, acolo unde Brazilia va ajunge mai mult ca sigur.

Pe lângă accidentarea lui Neymar, Brazilia și-a pierdut și fundașul dreapta titular, pe Danilo, accidentat de asemenea în meciul cu Serbia. Și jucătorul lui Juventus va putea însă reveni pe teren din optimi.

În aceste condiții, e de așteptat ca locul lui Danilo din primul 11 să fie luat fie de Eder Militao – fundaș central de meserie, fie de veteranul Dani Alves (39 de ani). 

În cazul lui Neymar,  foarte probabil Tite va face ușoare ajustări tactice și va începe meciul cu Elveția cu Fred lângă Casemiro și îi va schimba poziția lui Lucas Paqueta, care va primi un rol mai avansat.

Elveția, debut solid la World Cup 2022

De cealaltă parte, Elveția a arătat că rămâne o echipă foarte greu de depășit și s-a impus la limită în meciul cu Camerun, scor 1-0, după un meci în care africanii au ratat destule ocazii și au arătat ca o echipă care se poate lupta pentru calificarea în optimi.

Singurul gol al meciului a fost marcat de Breel Embolo, atacantul născut în Camerun, dar care evoluează pentru selecționata europeană. Pasa decisivă i-a aparținut lui Shaqiri, iar golul a venit după o acțiune cu 13 pase consecutive, semn că echipei lui Murat Yakin nu-I lipsesc deloc abilitățile tehnice. 

Cu 3 puncte obținute în meciul de debut, Elveția e acum într-o poziție foarte bună pentru a-și asigura prezența în optimi și va păstra șanse reale indiferent de rezultatul meciului cu Brazilia. 

Selecționerul Murat Yakin e convins că se află la cârma celei mai bune naționale a Elveției din istorie și un meci cu Brazilia reprezintă “scena” perfectă pentru a demonstra acest lucru.

Elveția, din nou față în față cu Brazilia după 4 ani

Elveția a întâlint Brazilia și la ultima ediție a Cupei Mondiale de Fotbal. În Rusia, acum 4 ani, cele două au remizat, scor 1-1, iar atunci ambele echipe au mers mai departe în competiție.

Cel puțin 6 jucători din primul 11 aliniat de Elveția în confruntarea din 2018 vor fi și acum pe teren din primul minut și asta ne arată cât de omogenă e echipa lui Yakin. În cazul Braziliei, dintre titularii din 2018, doar Alisson, Thiago Silva și Casemiro vor juca foarte probabil din primul minut și acum. 

Pentru Elveția, o calificare în optimi ar reprezenta egalarea performanțelor din 2014 și 2018, însă Xhaka & Co își doresc să facă măcar un pas suplimentar și să joace măcar în sferturi. În faza optimilor, formațiile din această grupă vor da piept cu echipele calificate din Grupa H, din care fac parte Portugalia, Uruguay, Coreea de Sud și Ghana.

Brazilia – Elveția, în Grupa G de la CM 2022. Echipele probabile

  • Brazilia: Alisson – Militao, T. Silva, Marquinhos, A. Sandro – Fred, Casemiro, Paqueta – Raphina, Richarlison, Vinicius Jr.;
  • Elveția: Sommer – Widmer, Akanji, Elvedi, Rodriguez – Sow, Freuler, Xhaka – Shaqiri, Embolo, Vargas;

Brazilia - Elveția, la Cupa Mondială din Qatar – Date statistice și ponturi pariuri

Brazilia este favorită certă în acest meci și are o cotă de 1,50 pentru o victorie, la fel cum s-a întâmplat și în cazul partidei cu Serbia. Egalul are cotă 4,35, iar un succes al Elveției are cotă 6,92. 

Deși Serbia are un lot cu mai multe individualități față de Elveția, la prima vedere, cred că echipa lui Tite se află în fața unui meci mai dificil față de cel din prima rundă. Elveția pare o formație mai solidă din punct de vedere defensiv, iar în plus Brazilia nu se va putea baza pe cel mai bun jucător, Neymar.

E totuși dificil să mizezi împotriva Braziliei luând în considerare ce am văzut în primul meci al sud-americanilor de la acest Mondial. Lotul lui Tite este spectaculos, iar jucători precum Richarlison sau Raphinha par să joace la un nivel superior în tricoul naționalei față de ce arată în mod normal la echipele de club.

Voi miza pe un succes al Braziliei în acest meci, dar și pe un meci cu peste 2,5 goluri înscrise. E un pariu ușor riscant, însă cred ca are șanse de reușită dacă trupa lui Tite va reuși să marcheze relativ rapid, iar Elveția nu va mai avea motive să joace defensiv. Cota oferită de FavBet pentru acest eveniment e de 2,29. Verifică aici de ce bonus poți beneficia pentru CM 2022.

Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la toate meciurile World Cup 2022, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.