Bayern - Arsenal, ponturi pariuri Champions League

Bayern - Arsenal (miercuri, ora 22:00) este poate cel mai atractiv retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Se pleacă de la scorul general de 2-2, într-un duel în care e aproape imposibil de anticipat cine se va califica în semifinalele competiţiei.

Bayern - Arsenal, un duel fără multă istorie, dar cu o favorită clară

Duelul dintre cele două nu e unul încărcat de istorie, în contextul în care, înainte de 2000, cele două formații nu s-au întâlnit niciodată în cupele europene. Asta și pentru că Arsenal, înainte de "era Wenger", a avut o perioadă lungă de secetă, nereușind să mai fie în prim planul fotbalului din Anglia.

Din punct de vedere al pedigreeului european, nu există termeni de comparație între cele două formații. "Tunarii" nu au câștigat niciodată UCL, jucând doar o finală (pierdută contra Barcelonei, în 2006). În plus, londonezii revin în sferturile de finală ale competiției după 14 ani de pauză, tocmai în 2009-2010 ajungând ultima oară între cele mai bune 8 echipe din Europa (înfrângere tot cu Barcelona, 2-2 și 1-4).

În ceea ce o privește pe Bayern, aceasta a câștigat de 6 ori Cupa/Liga Campionilor, ultima oară în 2019-2020, după o finală cu PSG (1-0). Totuși, de atunci, bavarezii nu au mai trecut de sferturi, anul trecut fiind eliminați de o reprezentantă a Premier League, Manchester City (0-3, 1-1).

Arsenal și Bayern s-au întâlnit de 13 ori în Champions League, iar ultimele 3 confruntări dinainte de manşa tur de săptămâna trecută au fost unidirecționate, nemții distrându-se cu adversarii din Regat. Astfel, după un 5-1 pe Allianz Arena în grupe, în 2015-2016, anul următor cele două formații au dat piept în optimile de finală ale competiției. Lewandowski&Co s-au impus tur-retur cu același scor, 5-1, administrându-i lui Arsenal cea mai dură înfrângere în dublă manșă din istoria participărilor în cupele europene.

Kane vs Arsenal

În ciuda sezonului dezastruos al lui Bayern, Harry Kane e unul dintre cei mai în formă jucători din Europa, el ajutându-și echipa cu 39 de goluri și 12 assisturi (în 38 de meciuri), de la transferul de la Spurs, din vara anului trecut.

Căpitanul Angliei a început fotbalul la Arsenal, în 2001-2002, dar nu s-a simțit bine la Academia "tunarilor" și a mers, pe rând, la Ridgeway Rovers și Watford, înainte de a alege Tottenham, formație unde a devenit un simbol.

Din cauza a ceea ce s-a întâmplat acum aproape un sfert de veac, vârful englez a avut mereu "un dinte" împotriva lui Arsenal, jucând mereu la intensitate maximă în partidele directe. Acest lucru s-a tradus în 14 goluri înscrise în poarta fostei rivale din oraș, în 19 partide în care a îmbrăcat tricoul lui Spurs.

În ciuda evoluțiilor sale constant bune în derbyul nordului Londrei, Spurs nu a avut, cu Kane în teren, un palmares pozitiv contra lui Arsenal. Harry a întâlnit-o pe formația din capitala Angliei de 19 ori, bifând doar 7 victorii contra ei. Nici în turul sferturilor UCL, la al 20-lea duel contra "tunarilor", viitoarea Gheată de Aur a Europei nu s-a impus, deşi a înscris din penalty.

Bayern - Arsenal - absenţe şi formaţii probabile, în sferturile Champions League

Alphonso Davies este suspendat pentru gazde, astfel că Tuchel va avea de ales între Guerreiro şi Marzaoui pentru postul de fundaş stânga. Vorbim de o selecţie foarte importantă, în contextul în care titularul îl va avea adversar direct pe Bukayo Saka, cel mai periculos om al "tunarilor", pe hârtie. Presa germană notează că stafful tehnic al bavarezilor pare înclinat în acest moment spre a-l folosi pe marocan în banda stângă, ceea ce ar însemna că Joshua Kimmich va fi distribuit în rolul de fundaş dreapta, deşi în cele mai multe partide a jucate mijlocaş central.

Coman şi Gnabry s-au accidentat şi nu vor putea fi folosiţi, astfel că cei trei oameni din spatele lui Kane par a fi "bătuţi" în cuie: Sane, Muller şi Musiala. Din păcate pentru nemţi, în cazul în care unul dintre aceştia nu va da randamentul scontat, pe bancă nu vor fi multe opţiuni, doar Tel putând să ajute real ofensiva în partea secundă.

În ceea ce o priveşte pe Arsenal, stafful medical duce o luptă contra-cronomentru să îl recupereze pe Odegaard, căpitanul echipei. Arteta l-a schimbat pe nordic pe finalul partidei cu Villa, în ceea ce a părut a fi o mişcare tactică, dar ulterior spaniolul a explicat că a fost forţat să facă această modificare. Accidentarea lui Odegaard nu pare a fi gravă, dar jurnaliştii englezi au dubii serioase în privinţa folosirii lui din primul minut pe Allianz Arena. În cazul în care fostul jucător al lui Real Madrid nu va putea fi recuperat, Jorginho, un mijlocaş cu mare experienţă, îi va lua locul în primul "11".

Zinchenko a greşit grav în weekend la primul gol al lui Villa, ucraineanul arătând încă o dată limite evidente pe faza de apărare. În acest context, Arteta va miza pe Tomiyasu în acea zonă, ca adversar direct pentru rapidul Sane.

Echipele probabile:

  • Bayern: Neuer - Kimmich, De Ligt, Dier, Mazraoui - Laimer, Goretzka - Sane, Muller, Musiala - Kane
  • Arsenal: Raya - White, Saliba, Gabriel, Tomiyasu - Havertz, Jorginho, Rice - Saka, Jesus, Martinelli

Bayern - Arsenal, date statistice şi ponturi la pariuri Liga Campionilor

După 11 ani de hegemonie în Bundesliga, Bayern a fost deposedată de titlu în weekend, când Leverkusen a câştigat în premieră campionatul german. Eliminată şi din Cupă, formaţia bavareză caută să salveze un sezon mult sub aşteptări în Liga Campionilor şi, după 2-2 în tur, cu Arsenal, nu puţini consideră că are şanse peste 50% la "careul de aşi".

Statistica e de partea nemţilor, care, pe lângă palmaresul pozitiv al duelurilor cu Arsenal, s-au calificat mai departe în 22 din cele 25 de ocazii în care au remizat în prima manşă, în deplasare, de-a lungul istoriei dublelor europene.

În plus, pe teren propriu contra adversarelor din Premier League, Bayern are un palmares impresionant: au fost 28 astfel de partide, nemţii terminând învingător în 17 (doar 4 eşecuri). 

Singurul detaliu negativ ţine de faptul că bavarezii au fost eliminaţi cel mai des din Europa în faza sferturilor de finală. S-a întâmplat de 13 ori (record în UCL), inclusiv în fiecare din ultimele 3 campanii. Ca atare, e posibil ca Kimmich&Co să fi dezvoltat un mic complex, iar returul cu Arsenal ne va arăta cât de puternică e Bayern din punct de vedere mental.

De partea cealaltă, Arsenal vine după un meci dezamăgitor cu Aston Villa, 0-2 pe Emirates, Unai Emery, fostul antrenor al "tunarilor", bifând succese tur-retur contra londonezilor. În consecinţă, Saka&Co nu doar că au coborât pe doi în Premier League, dar par să confirme încă o dată că nu au psihicul suficient de puternic: în ultimele două sezoane, Arsenal a pierdut dramatic locul de UCL în detrimentul lui Tottenham, pentru ca anul trecut să piardă un avans de 10 puncte în lupta cu City, la titlu.

Oaspeţii vor avea de luptat cu propriii demoni, în contextul în care fiecare din ultimele 4 duble directe cu formaţiile din Germania au avut acelaşi rezultat: eliminarea din competiţiile europene pentru formaţia din capitala Angliei.

Pentru prima oară în 14 ani în această fază a Ligii Campionilor, Arsenal bifează al 7-lea sfert de finală al competiţiei şi în doar două rânduri a mers mai departe. În istoria recentă, Arsenal s-a descurcat excelent în Europa în partidele din deplasare, pierzând doar 4 din ultimele 21 de meciuri jucate departe de Emirates (12 victorii, 5 egaluri).

Ne aşteaptă o partidă extrem de interesantă, între două formaţii care impresionează în primul rând din punct de vedere ofensiv. Apărarea lui Bayern a comis în acest sezon gafe în serie şi, dacă se va întâmpla din nou un lucru similar, se va evolua cu garda jos. Orice gol încasat de gazde va deschide enorm meciul şi sunt şanse mari să se înscrie mult.

Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.