Arsenal – Chelsea: ponturi la pariuri în Premier League. Derby în Nord-Vestul Londrei

Arsenal - Chelsea (duminică, ora 18:30, Eurosport HD), este derby-ul  Nord-Vestului Londrei și aduce față în față două din marile rivale din Premier League, aflate însă în situații diametral opuse.

Chelsea vine după un sezon foarte bun, încheiat cu cucerirea trofeului UEFA Champions League, în timp ce Arsenal a avut parte de un nou an dezastruos, în care a ratat toate obiectivele și a încheiat pe locul 8 în Premier League.

Start fals pentru Arsenal în Premier League

Fanii lui Arsenal au așteptat noul sezon cu mari speranțe, însă entuziasmul a fost înabușit rapid, după chiar prima etapă. Oamenii lui Arteta au făcut un meci dezamăgitor în fața nou-promovatei Brentford și au pierdut fără drept de apel, scor 0-2.

Așteptat în trecut cu sufletul la gură, derby-ul cu Chelsea are acum darul de a produce neliniște printre fanii tunarilor, în condițiile în care echipa lui Tuchel se numără printe pretendentele la titlu și a început foarte bine sezonul.

Tunarii nu au fost foarte activi pe piața transferurilor în această vară, cea mai importantă mutare fiind aducerea fundașului Ben White. Adus pentru 58 de milioane de euro de la Brighton, White (23 de ani) este văzut de fani drept o soluție pe termen lung, fiind considerat omul care poate aduce liniștea în defensivă. Meciul cu Brentford a arătat însă că oamenii lui Arteta mai au multe de pus la punct în defensivă și rămâne de văzut dacă transferal lui White va putea fi privit drept unul reușit.

Belgianul Sambi Lokonga (21 de ani) a fost adus de la Anderlecht în această vară, pentru 17,5 milioane de euro și și-a făcut și el debutul ca titular în meciul cu Brentford, lăsând însă impresia că nu se ridică încă la nivelul cerut în Premier League.

Odegaard, transferat chiar înainte de meci

Arsenal nu a pus însă punct transferurilor și chiar înainte de derby-ul cu Chelsea anunțat revenirea norvegianului Martin Odegaard, de această dată definitiv, după ce în sezonul trecut a jucat pe Emirates Stadium sub formă de împrumut. 35 de milioane de euro le-a plătit Arsenal celor de la Real Madrid în schimbul  mijlocașului ofensiv de 22 de ani și norvegianul e așteptat să aducă consistență în atacul tunarilor. 

Iar ultimul transfer al lui Arteta din această vară este cel al portarului Aaron Ramsdale, de la retrogradata Sheffield United, pentru 35 de milioane de euro. Aducerea goalkeeperului de 23 de ani a fost anunțată vineri seară, însă nici el, nici Odegaard nu sunt fi în cărți pentru derby-ul cu Chelsea.

Cum va arăta Arsenal în derby-ul cu Chelsea

Atacanții Pierre-Emerick Aubameyang și Alexandre Lacazette au și ei șanse mici să joace în partida de duminică, după ce ambii au ratat și meciul de debut al sezonului. 

Din acest punct de vedere, Arteta are scuza că a fost lipsit de mulți jucători de bază în acest start de sezon. Pe lângă cei doi atacanți, tehnicianul spaniol nu s-a putut baza nici pe Thomas Partey și Gabriel (ambii accidentați), în timp ce internaționalul englez Bukayo Saka a fost trimis pe teren doar în repriza secundă, nefiind încă la 100% din punct de vedere fizic, după ce a făcut parte din lotul Angliei de la Euro 2020. 

Meciul cu Chelsea pare să vină prea devreme pentru Arsenal, în condițiile în care Arteta un prim 11 bine conturat și va fi nevoit să improvizeze din nou. Este foarte probabil să vedem chiar și o schimbare de sistem de joc, iar Arsenal să încerce o apărare cu 3 stoperi pentru a o bloca pe Chelsea.

Arsenal, echipa probabilă:

Leno – White, Holding, Mari – Cedric Soares, Lokonga, Xhaka, Tierney – Saka, Pepe, Smith-Rowe;

Chelsea vrea tot în acest sezon

De cealaltă parte, moralul e la un nivel ridicat în tabăra lui Chelsea. Londonezii au început sezonul cu victoria din Supercupa Europei, obținută la penalty-uri în fața lui Villarreal, iar în campionat au trecut la pas de Crystal Palace, scor 3-0, chiar dacă jucători precum Thiago Silva, Chilwell, Kante, Havertz sau Ziyech nu s-au numărat printre titulari, fiind fie accidentați, fie menajați.

Sub comanda lui Tuchel, Chelsea s-a transformat într-o veritabilă candidată la titlu în Premier League, iar albaștrii vor lupta pentru toate trofeele puse în joc cu un lot extrem de bine echilibrat.

Chelsea și-a completat în această vară lotul cu Romelu Lukaku, atacantul readus pe Stamford Bridge de la Inter, pentru 115 milioane de euro. Belgianul pare piesa lipsă dintr-o echipă care a arătat oricum foarte bine sub comanda lui Tuchel și care în urmă cu câteva luni cucerea UEFA Champions League după o finală cu Manchester City.

Lukaku ar putea debuta la Chelsea chiar în partida cu Arsenal.

Cum va arăta Chelsea în meciul cu Arsenal

Tuchel are la dispoziție un lot excelent, cu dubluri pe toate posturile și ar putea alinia fără probleme două echipe care să plece cu prima șansă în derby-ul cu Arsenal.

Singurii absenți cerți pentru meciul de duminică sunt mijlocașii Christian Pulisic și Ruben Loftus-Cheek, ambii fiind testați pozitiv pentru COVID-19 în săptămâna premergătoare partidei.

Hakim Ziyech și N’Golo Kante sunt incerți după ce au suferit accidentări în Supercupa Europei, însă francezul are șanse să joace din primul minut cu Arsenal.

Menajat în debutul sezonului fundașul stânga Ben Chilwell va continua foarte probabil pe banca, în condițiile în care înlocuitorul său, Marcos Alonso, a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Chelsea în cele două partide oficiale din acest sezon.

Tânărul  Trevoh Chalobah și-ar putea păstra și el locul în defensivă, după două prestații extrem de apreciate.

Chelsea, echipa probabilă:

Mendy – Rudiger, Christensen, Chalobah – Alonso, Kante, Jorginho, Azpilicueta – Mount, Havertz – Lukaku;

Arsenal – Chelsea, date statistice, cote și ponturi pariuri

Chelsea e considerată mare favorită în confruntarea de duminică, însă Arsenal a arătat în trecut că se poate mobiliza exemplar în derby-uri, iar cea mai bună dovadă sunt rezultatele directe din sezonul trecut, când “tunarii” s-au impus în ambele partide: 3-1 pe Etihad Stadium și 1-0 pe Stamford Bridge.

Chelsea are cotă 1,79 pentru o victorie, în timp ce cota pentru un succes al lui Arsenal e de 4,90. Remiza a primit o cotă de 3,80 din partea caselor de pariuri.

Ultimul meci dintre Arsenal și Chelsea a avut loc chiar în această vară, cele două rivale disputând un amical chiar la începutul lunii august. Atunci, Chelsea s-a impus cu 2-1, grație golurilor marcate de Havertz și Tammy Abraham. Pentru Arsenal a înscris Granit Xhaka.

Arsenal – Chelsea, ultimele 5 rezultate directe

  • 1 august 2021: Arsenal – Chelsea 1-2 (amical);
  • 12 mai 2021: Chelsea – Arsenal 0-1 (Premier League);
  • 26 decembrie 2020: Arsenal – Chelsea 3-1 (Premier League);
  • 1 august 2020: Arsenal – Chelsea 2-1 (Finala Cupei Angliei)
  • 21 ianuarie 2020: Chelsea – Arsenal 2-2 (Premier League)

Deși a avut parte de un sezon dezamăgitor, Arsenal stă bine în confruntările directe cu Chelsea, având o serie de 4 meciuri oficiale fără înfrângere de la începutul lui 2020 până acum. Dacă vrea să obțină un rezultat similar și duminică, Arteta va trebui să abordeze defensiv meciul cu Chelsea și să încerce să-l surprindă pe Tuchel pe contra-atac.

Chelsea ne-a obișnuit deja cu un joc extrem de solid în defensivă în mandatul lui Tuchel și mă aștept să avem un derby destul de închis, cu puține goluri.

Cred că Chelsea va reuși să se impună, dar pronosticul meu pentru acest meci este că se vor înscrie sub 2,5 goluri, la o cotă de 1,76, la Unibet.

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.