Anglia - Andorra, ponturi preliminarii CM 2022

Anglia - Andorra, din preliminariile CM 2022, este o partidă în care un singur rezultat e posibil: victoria "celor trei lei". După succesul impresionant din Ungaria, Southgate va da șansa și altor fotbaliști să joace, astfel că întrebarea care se pune e cât de categoric va fi succesul gazdelor.

Anglia a făcut o repriză secundă perfectă la mijlocul acestei săptămâni, în dificila deplasare din Ungaria, administrându-le maghiarilor un usturător 4-0. A fost al 4-lea succes la rând al lui Kane&Co - care au 5 puncte peste locul secund, în grupă - în preliminariile Campionatului Mondial din Qatar; iar golaverajul avut, 13-1, e unul impresionant. Cu un succes contra Andorrei - care reprezintă doar o formalitate - și o victorie în meciul 6 din preliminarii, Anglia are șansa să se califice deja la CM. Ar fi pentru prima oară în ultimele 7 campanii la Mondial când semifinalista de la ultimul turneu final (Rusia 2018) obține biletele de calificare atât de devreme. 

Anglia - Andorra | Trupa lui Southgate stă perfect defensiv, dar promite spectacol

Anglia a impresionat în mandatul lui Southgate prin defensiva extrem de bine organizată. La Euro, a primit doar două goluri în tot turneul, însă finala atinsă (pierdută la penaltyuri, cu Italia) a fost insuficientă pentru o parte din suporteri. Asta pentru că selecționerul dispune de o generație fantastică, în care jucători precum Foden, Grealish, Mount sau Jadon Sancho sunt capabili să creeze. Lucru care s-a văzut în preliminarii, dar la Europeanul din această vară tactica a fost cu totul alta și a vizat strict rezultatele. 

Ca atare, Anglia e obligată să facă spectacol, mai ales când joacă pe Wembley, pentru că o defensivă perfectă nu e suficientă pentru suporteri, dacă nu are ca finalitate un trofeu. Chiar și așa, trebuie notat că în 11 din ultimele 14 partide în toate competițiile (în timp regulamentar), defensiva gazdelor de duminică a fost de netrecut, neîncasând vreun gol (11 victorii și 3 remize, în 90 de minute). Mai mult, dacă este să ne uităm în statistici, din noiembrie 2020 Anglia nu a încasat mai mult de un gol într-un meci (înfrângere contra Belgiei, 0-2).

În consecință, pare improbabil ca Andorra să reușească să înscrie în acest weekend, chiar dacă Southgate va opera cu siguranță mai multe modificări în primul "11". Selecționerul trebuie să știe pe cine se va baza în viitor, dincolo de formația tip văzută la turneul final din vară și care a impresionat, joi, în a doua repriză de la Budapesta. Să ne așteptăm, așadar, la multe schimbări, mai ales că Declan Rice, Raheem Sterling, Harry Kane sau Kyle Walker vor lipsi contra Poloniei dacă primesc galben. 

Maguire, punct fix și el în formația lui Southgate, va fi posibil la rândul său menajat, în contextxul în care John Stones a evoluat foarte puțin pentru City în acest debut de sezon și e proaspăt.

Anglia va folosi o formulă cu multe "rezerve"

Din punct de vedere al problemelor de lot, stafful tehnic al Angliei nu se poate baza pe Calvert-Lewin, accidentat în ultima partidă de Premier League și nici pe Jadon Sancho. Probabil că atacantul de bandă al lui Manchester United ar putea fi folosit, dar nu are vreun sens să se riște într-o partidă cu un deznodămând dinainte știut.

În prima partidă de la Euro, Southgate a surprins, folosindu-l pe Trippier în banda dreaptă. Probabil la fel va proceda și acum, nedorind să îl forțeze pe Shaw. Anglia e de departe naționala cu cei mai buni fundași dreapta, Alexander-Arnold, Reece James, Trippier și Walker dându-i mari bătăi de cap selecționerului în alegerea titularului. Duminică, Southgate va alege probabil să evolueze cu fundașul dreapta de la Atletico Madrid în banda opusă, pentru postul de titular în dreapta urmând a se lupta Trent și Reece James.

Cu toate că Anglia va propune un prim "11" în care vor predomina jucătorii de plan secund, aceștia au o valoare impresionantă și știu că de prestația de duminică poate depinde o viitoare convocare. Astfel, e de așteptat să nu se facă rabat de la efort și gazdele să încerce să înscrie cât mai multe goluri posibil.

Posibilul prim "11" al Angliei

  • Pickford - Alexander-Arnold, Stones, Mings, Trippier - Henderson, Bellingham - Saka, Lingard, Grealish - Bamford


Anglia - Andorra | Oaspeții vin cu un moral excelent

Măreția Wembley-ului copleșește de multe ori echipele mici care vin la Londra să întâlnească Anglia, dar Andorra e într-unul dintre cele mai bune momente din istoria sa fotbalistică. Asta pentru că în ultimele două partide a reușit să plece neînvinsă, chiar dacă adversarii au fost modești (0-0 cu Gibraltar și 2-0 cu San Marino). Este pentru prima oară în ultimii trei ani când oaspeții de duminică reușesc o astfel de serie, după ce în 2018 plecau fără înfrângere din disputele cu Letonia și Georgia (ambele terminate la egalitate).

Totuși, în deplasare, Andorra e o formație vulnerabilă, pierzând ultimele 20 de meciuri jucate departe de casă, în preliminariile pentru Campionatul Mondial. În 13 dintre aceste dispute, jucătorii selecționerului Alvarez nici nu au marcat.

În conftuntările cu formațiile puternice, Andorra a fost mereu "carne de tun". Anul acesta, a disputat 3 partide cu naționale clasate în TOP 50, în ierarhia FIFA, și de fiecare dată a pierdut la 3 sau mai multe goluri diferență. Anglia e pe locul 4 în acel clasament și, chiar dacă va evolua cu mulți fotbaliști de plan secund, are suficiente argumente pentru o victorie concludentă.

Selecționerul oaspeților nu se va putea baza pe Marc Pujol și Jordi Alaez, ambii suspendați, ceea ce va crea puțină panică la nivel defensiv. Din punct de vedere al atacului, toți ochii sunt ațintiți spre Marc Vales, autorul ultimelor 3 goluri pentru Andorra, dar probabil că pe Wembley el va avea sarcini preponderent defensive. 

Echipa probabilă a Andorrei

  • Gomes - Rubio, Nicolas, Llovera, Alavedra, Cervos - Martinez, Vales, Rebes, Martinez - Cucu



Anglia - Andorra, preliminarii CM 2022 | Date statistice și ponturi 

Disputa de duminică va fi a 5-a întâlnire directă dintre cele două echipe, Anglia reușind de fiecare dată să se impună la handicap, fără să primească gol. În ultima vizită pe Wembley, în 2009, oaspeții au plecat cu 6 goluri încasate, într-o confruntare în care Rooney și Jermain Defoe au strălucit.

Pe teren propriu, Anglia e o fiară în preliminarii: în ultimele 11 partide din calificările pentru un Campionat Mondial, "cei trei lei" au marcat de fiecare dată două sau mai multe goluri, cu o singură excepție.

Ne așteaptă, așadar, o partidă extrem de dezechilibrată, iar singura problemă care se pune e legată de diferența de scor. Într-o zi proastă, Andorra poate primi și 7, așa cum s-a întâmplat în amicalul cu Portugalia, de la finalul anului trecut. Totuși, în confruntările oficiale oaspeții de duminică sunt mult mai atenți în defensivă, iar prezența pe Wembley ar trebui să îi inspire. Cum și ultimele două rezultate (un singur gol primit) le va da cu siguranță o mai mare încredere. 

De cealaltă parte, Anglia nu are un Cristiano Ronaldo în luptă cu recordurile, astfel că repetarea unui scor precum cel din amicalul lusitanilor cu Andorra pare improbabil. Asta și pentru că Southgate va căuta să vadă la lucru fotbaliști mai puțin utilizați, iar traseele de joc dintre aceștia nu sunt la fel de bine puse la punct ca în cazul titularilor. Înainte de Euro, "cei trei lei" au avut un amical cu România, în care selecționerul de asemenea a testat, trimițând în primul "11" fotbaliști de plan secund. Rezultatul? Tricolorii au pierdut cu doar 1-0, e adevărat, și grație unui Niță în zi mare. 

În orice caz, nu anticipăm un scor fluviu, iar o partidă sub 5,5 goluri e un pronostic mai mult decât atractiv, la o cotă de 1,75. Andorra nu are cum să înscrie, iar Anglia nu credem că va fi interesată să marcheze la foc automat și să își umilească adversara.