AC Milan - Juventus Torino | Cote la pariuri, ponturi si informatii
Derby-ul AC Milan - Juventus se joacă duminică, 23 ianuarie, cu începere de la ora 21:45 şi face parte din runda a douăzecișitreia din Serie A. Confruntarea de pe San Siro poate fi urmărită şi de iubitorii fotbalului din România, pe canalele Digisport 2, Look Sport şi Telekomsport 2.
AC Milan nu îşi permite încă un pas greşit
Gruparea milaneză se află pe locul al doilea, cu 48 de puncte şi a ratat şansa de a fi pe primul loc, după eşecul nescontat cu Spezia, scor 1-2, din runda precedentă.Milanul a fost dezavantajată de arbitraj, dar în fotbal cel mai important meci e următorul, adică cel de duminică seara, cu o altă mare grupare a fotbalului italian, Juventus Torino. Nu pot juca din varii motive Ballo-Touré, Kessie, Kjaer, Pellegri, Plizzari, şi Tomori, însă antrenorul Stefano Pioli a dovedit de atâtea ori că are soluţii atunci când se confruntă cu probleme de lot.
MILAN (4-2-3-1): Maignan- Florenzi, Kalulu, Romagnoli, Theo Hernandez -Tonali, Bennacer -Saelemaekers, Brahim Diaz, Leao- Ibrahimovic.Antrenor: Stefano Pioli.
Juventus e neînvinsă de 8 etape în Serie A
Torinezii ocupă poziţia a cincea în ierarhia din Serie A, cu 41 de puncte, iar în runda precedentă a dispus cu 2-0 de Udinese. Chiar dacă nu se poate spune că actuala poziţie e una conformă cu aspiraţiile celor de la Torino, e de remarcat faptul că sunt neînvinşi în ultimele 8 runde şi cu siguranţă merg pe San Siro pentru a obţine un nou rezultat pozitiv.Nu fac parte din lot Bonucci, Chiesa şi Ramsey, toţi trei având probleme medicale.
JUVENTUS (4-2-3-1): Szczesny - De Sciglio, de Ligt, Chiellini, Pellegrini - Locatelli, Rabiot - Cuadrado, Dybala, McKennie - Morata. Antrenor : Massimiliano Allegri.
AC Milan - Juventus Torino, informaţii şi statistici
- AC Milan este atât echipa care a învins-o de mai multe ori pe Juventus în Serie A (51), cât și cea împotriva căreia bianconerii au remizat cel mai mult în competiţia internă, (55) . Juventus are şi ea 67 de succese în 173 de meciuri dintre cele două echipe în Serie A.
- Milan e neînvinsă în trei din ultimele patru meciuri cu Juventus din Serie A.
- După remiza din tur, gazdele ar putea rămâne fără eşec în ambele confruntări cu echipa torineză. Ultima dată când AC Milan a rămas neînvins în ambele meciuri ale unui singur campionat împotriva torinezilor a fost în campionatul 2009/10.
- Nu s-a consemnat nicio remiză în ultimele nouă meciuri de pe San Siro dintre Milan și Juventus din Serie A: șase succese are Juventus şi trei rossonerii . Ultimul egal datează din februarie 2012 (1-1 cu goluri, punctând atunci Nocerino și Matri).
- După înfrângerea cu 1-2 împotriva Speziei, Milan ar putea pierde două meciuri consecutive de acasă pentru prima dată din septembrie 2019.
- Juventus este neînvinsă în opt meciuri de campionat (șase victorii și două remize) . E cea mai bună serie pentru oaspeţi din decembrie 2020 (12).
- Massimiliano Allegri a obținut 11 victorii și patru remize împotriva lui Stefano Pioli în Serie A, fiind încă neînvins.
- Ante Rebic de la AC Milan a marcat în ultimele trei meciuri de ligă împotriva lui Juventus.
- Zlatan Ibrahimovic, jucător cu 70 de apariții și 23 de goluri în tricoul Juventus în Serie A între 2004 și 2006, a marcat două goluri împotriva bianconerilor în campionat : ambele pe San Siro cu Milan (iulie 2020 și octombrie 2010). Suedezul ar putea deveni cel mai bătrân jucător care a marcat împotriva lui Juventus în Serie A (40 de ani și 112 zile duminică), învingându-l pe Silvio Piola (39 de ani și 174 de zile în 1953).
- Paulo Dybala a participat la 12 goluri împotriva Milanului în campionat (șapte goluri și cinci pase decisive). Atacantul argentinian nu a marcat încă pe San Siro împotriva rossonerilor în patru meciuri anterioare.
AC Milan vs Juventus Torino, ponturi la pariuri
E genul de meci în care remiza nu ajută, astfel că duminică seara va fi o încleştare de urmărit, între două echipe cu jucători de valoare.La casele de pariuri sportive din România veţi găsi cu siguranţă opţiuni de pariere interesante, iar noi vă sugerăm să mizaţi pe un meci cu cel puţin 3 reuşite, mai ales că echipele ar trebui să fie extrem de motivate pentru a obţine victoria.