15 jocuri cu tema Crăciun pe care să le joci la Betano Casino

Crăciunul este una dintre cele mai importanta sărbători ale creștinismului și totodată prilej de bucurie pentru cei mici, datorită venirii lui Moș Crăciun. Adulții au și ei de ce să se bucure, dat fiind faptul că se pot relaxa direct din propria sufragerie prin gama variată de jocuri pe care Betano Casino o pune la dispoziție.

Cele mai jucate jocuri dintr-un cazino online sunt păcănelele, iar cele cu temă de Crăciun sunt căutate în perioada aceasta a finalului de an. Cum există nenumărați dezvoltatori ale căror jocuri sunt pe această platformă de jocuri de noroc cu licențiată în România, atunci cu siguranță se găsesc cel puțin două jocuri cu tema Crăciun pe care să le joci. O poți face de pe laptop/PC, fie prin intermediul oricărui dispozitiv mobil, indiferent dacă sistemul lui de operare este Android sau IOS. A fost dezvoltată chiar și o aplicație pe mobil în acest sens, foarte bine optimizată.

Angry Elf (Gaming Corps)

În cei aproape trei ani de activitate, furnizorul Gaming Corps a reușit ca de-a lungul timpului să lanseze mai multe producții interesante. Are peste 10 jocuri video, printre care și Angry Elf, unul dintre jocurile cu tema Crăciunul. Spre deosebire de alte sloturi, aici Spiridușul este personajul principal, doar că este unul supărat de volumul mare de muncă, dar care chiar și așa este dornic să ofere premii interesante.

Cel mai mare câștig pe care poți pune mâna în slotul Angry Elf al furnizorului Gaming Corps ajunge la 80.000 X miza și este unul mult peste nivelul decenței în lumea păcănelelor online. Schema jocului este foarte simplă pentru un slot cu 20 de linii de plată. Simbolurile sunt stivuite pe cinci role și trei rânduri, iar jocul lansat în 16 decembrie 2020 a venit însoțit de volatilitate medie și un RTP de 96.26% care se apropie de media industriei.

Fruit Shop Christmas  Edition (NetEnt)

Întotdeauna jocurile de păcănele cufructe au avut succesul scontat, cu atât mai mult când ele au fost lansate în piața jocurilor de noroc de un furnizor recunoscut ca fiind printre cei mai buni, așa cum și NetEnt este considerat. Prin prisma succesului variantei de bază, dezvoltatorul a decis apariția unei variante de Crăciun, cu aceleași caracteristici precum Fruit Shop, doar că grafica este specifică acestei sărbători de iarnă, iar anumite simboluri sunt învăluite în culorile specifice iernii.

Jocul de păcănele Fruit Shop Christmas Edition a apărut în piața jocurilor de noroc la începutul lunii decembrie a anului 2015, ceea ce i-a permis să ajungă un slot popular. Chiar dacă nu s-a întâmplat asta, el rămâne un joc cu real potențial, dovadă stă în valoarea câștigului maxim, ce ajunge până la 80.000 X miza. Volatilitatea slotului este scăzută-medie, iar RTP-ul de 96.71%. Plățile sunt efectuate prin 15 modalități diferite, iar schema jocului este simplă, pe cinci tamburi și t rei rânduri sunt stivuite simboluri ce pot declanșa și funcții speciale.

Christmas Carol Megaways (Pragmatic Play)

Un asemenea dezvoltatorul de succes nu avea cum să rateze tema Crăciun pentru câteva dintre sloturile sale, iar Christmas Carol Megaways este unul dintre ele. Lansat în piața sub emblema Pragmatic Play, slotul rulează cu motor Megaways, ceea ce înseamnă foarte multe linii de plată și un potențial uriaș. Poate că nu impresionează din punct de vedere vizual, dar este un joc interesant, unde bătrânul avar Ebenezer Scrooge este vizitat de fantoma fostului său partener exact în timpul Crăciunului.

Slotul este construit pe povestea lui Charles Dickes, dar Pragmatic Play l-a făcut să fie mai interesant tocmai datorită introducerii funcțiilor speciale și a muzicii ambientale. El a apărut spre sfârșitul anului 2020 și încă nu a prins așa mult la public, care se axează spre jocurile clasice si mult mai cunoscute ale furnizorului. Chiar și așa, vine cu volatilitate ridicată, RTP de 95.59%, care este sub media industriei, dar și cu 200.704 linii de plată. Cea mai mare răsplată ajunge până la 20.000 X miza, iar mizele diferă și sunt cuprinse între câțiva lei și câteva sute de lei pentru o singură rotire.

Golden 7 Christmas (Oryx)

Oryx este un furnizor de jocuri de noroc nu prea cunoscut în industrie, dar are tot timpul să se afirme, având în vedere că a apărut pe piață abia în anul 2010. Din gama sa de jocuri face parte și Golden 7 Christmas, unul dintre sloturile sale fructate cu cinci linii de plată. Este mai mult o copie jocurilor celebre cu atâtea linii de plată, dar până la urmă nu este un capăt de țară că se întâmplă asta, având în vedere că sunt atâtea modele de jocuri.

Simbolul de top al jocului este celebrul „7”, care aduce o plată de până la 200.000 X miza, dar mai sunt și multe alte simboluri fructate interesante. Slotul este unul clasic, simbolurile sunt stivuite pe un ecran format din cinci role și trei rânduri, iar mizele sunt pentru fiecare tip de jucător. Nu există funcții deosebire precum cele care acordă rotiri gratuite sau alte jackpoturi, așa cum se mai întâmplă în cazul altor jocuri asemănătoare.

Christmas Jackpot Bells (Playtech)

Furnizorul Playtech poate face concurență fiecărui provider de jocuri de păcănele, indiferent de tema pe care o propune. Așa se întâmplă cu jocul Christmas Jackpot Bells, care este o variantă mult mai interactivă a celei originale. Vorbim despre un joc cu fructe, unde celebrul și căutatul Șapte Roșu joacă rolul cel mai important pe ecranul de joc. Faptul că poți ajunge la un câștig de 37.500 la finalul unei singure rotiri complete este pentru că ai ocazia să te bucuri de un ecran plin cu astfel de simboluri aducătoare de câștiguri.

Schema jocului este cât se poate de simplă, iar simboluri colorate sunt stivuite pe un ecran alcătuit din cinci role și trei rânduri. Volatilitatea jocului este medie spre ridicată, RTP-ul de 96.03% este foarte puțin sub media industriei, iar în total există cinci linii de plată. Nu există funcții speciale deosebite cum ar fi rotiri gratuite, însă există alte caracteristici mult mai interesante și posibilitatea  ca ecranul de joc să fie învăluit cu același simbol.

Moon Princes Christmas Kingdom (Play n GO)

Moon Princess Christmas Kingdon este un joc de păcănele online volatil de Crăciun și care a fost lansat în piață de către furnizorul Play n GO. Acesta se desfășoară pe o un motor cu plăți de tip cluster 5 X 5 și cu câștiguri în cascadă. Wild-urile sunt generate pe măsură ce alte simboluri sunt eliminate, iar multiplicatorul de câștig crește și el prin poziții speciale. Sunt trei prințese care joacă rolul de simboluri interesante și care contribuie la plățile maxime ce pot ajunge la 15.000 X miza și care pot fi obținute la finalul unei rotiri complete.

Ecranul este frumos deghizat într-un peisaj foarte interesant cu zăpadă multă și brazi, iar ecranul de joc aduce puțin ca un bloc de gheață. Volatilitatea jocului este medie-ridicată, iar RTP-ul este sub media industriei, doar 94.2%. Mai mult decât atât, furnizorul Play n GO a păstrat caracteristicile variantei clasice și aici includem funcția rotiri gratuite. Mizele variază, de la câțiva bani pe rotire și pot ajunge până la o sută de lei.

Aloha! Christmas (NetEnt)

Aloha! Christmas este un remake festiv de iarnă al slotului Aloha!. Au trecut mai mulți ani de la lansarea titlului original, iar datorită succesului său a apărut și versiunea de Crăciun, unde slotul cu tematică Tiki duce jucătorii în Hawaiul însorit pentru sărbătorile sezoniere. În mare parte te poți întreba ce legătură are acest slot cu tema Crăciunul, dar până la urmă diferența este că anumitor simboluri le-a fost adăugată o căciulă de Moș Crăciun.

NetEnt este furnizorul care poartă amprenta acestui slot cu volatilitate medie și RTP de 96%. Câștigul maxim obținut poate ajunge până la 1.750 X miza, care nu este deloc mic dacă ne raportăm la miza maximă a jocului ce poate ajunge și la câteva sute de lei. Modalitatea de plată este de tip Cluster, unde simbolurile câștigătoare dispar și sunt stivuite altele. Ecranul de joc este alcătuit de șase role și tot atâtea rânduri.

Secrets of Christmas (NetEnt)

Tema Crăciunul este foarte bine folosită de furnizorii industriei iGaming, acolo unde regăsim o multitudine de jocuri de păcănele cu potențial uriaș. Se tot lucrează la astfel de titluri pe parcursul întregului an și uneori le lansează cu o lună înaintea acestei sărbători. La fel s-a întâmplat și cu jocul de aparate Secrets of Christmas de la NetEnt, joc care a fost lansat în data de 30.11.2016 și a venit cu volatilitate medie-ridicată, cât și cu RTP de 96.72%, ceea ce se apropie de media industriei.

Simboluri colorate în alb, verde și roșu sunt stivuite pe un ecran alcătuit din cinci role și trei rânduri, iar câștigurile vin în 25 de modalități diferite. Mizele sunt și ele pentru fiecare tip de jucător existent, respectiv între câțiva bani și câteva sute de lei. Simbolurile sunt specifice perioadei, respectiv Clopot, Lumânare, Casa din turtă dulce și multe alte astfel de simboluri ce pot aduce un câștig generos. Există și caracteristici speciale, precum rotiri gratuite unde simbolul Scatter joacă rolul cel mai important. 10 Rotiri Gratuite sunt acordate inițial.

Santa s Wonderland (Pragmatic Play)

Pragmatic Play este poate cel mai de succes furnizor de jocri de noroc din întreaga industrie și mereu lansează sloturi cu real potențial. Așa se întâmplă și cu Santa s Wonderland, un joc de păcănele captivant și care pare o alegere potrivită pentru o schimbare de sezon, respectiv cu sezonul de iarnă. Țara minunilor a lui Moș Crăciun a fost aleasă drept temă pentru un asemenea joc interesant și totodată mai puțin întâlnit în jocurile de păcănele cu tema Crăciunul. Modelul de matematică a fost diluat în mod semnificativ și există câteva minusuri de luat în seamă atunci când îți alegi acest joc.

Opt role și opt rânduri, aceasta este configurația ecranului de joc, iar modalitatea de plată este de tip Cluster. Asta înseamnă că odată ce există simboluri câștigătoare, acestea dispar și în locul lor vor fi stivuite alte astfel de simboluri, iar plățile pot ajunge la 7.500 X miza. Pariurile oscilează de la câțiva bani și până la câteva sute de lei pentru o rotire. Volatilitatea este ridicată, RTP-ul 95.46%, iar data de lansare a fost în 19 noiembrie 2021.

Santa (Pragmatic Play)

Este un joc unde grafica este demențială, iar întreaga configurare a slotului se vede că este atent analizată și dă dovadă de cele mai înalte detalii. Pragmatic Play este furnizorul care pune la dispoziția clienților de cazino online acest joc de păcănele interesant. Tema principală este Crăciunul, motiv pentru care ecranul de joc semnifică iarna și grila de joc este amplasată pe centrul ecranului, alcătuită fiind din cinci role și  trei rânduri pe care sunt stivuite atât simboluri clasice, cât și simboluri specifice temei jocului, cum ar fi Spiridușul verde, Renul, Clopotul auriu și Acadelele în roșu și alb.

Jocul este extrem de interesant și vine cu un simbol Wild ușor de evidențiat. El apare sub forma unei pictograme care îl înfățișează pe Moș Crăciun. Este stivuit doar pe rolele 2, 3, 4 și 5, iar principalul său scop este de înlocuire a tuturor simbolurilor obișnuite, cu excepția Scatterului. Sunt declanșate șase rotiri gratuite prin prisma simbolului Scatter (Brad împodobit), dar pentru asta ai nevoie de trei astfel de simboluri speciale, iar ele sunt stivuite doar pe rolele 2, 3 și 4. Simbolul Cadou de Crăciun declanșează funcția bonus, iar tu ai nevoie de trei asemenea simboluri care sunt stivuite pe rolele 1, 3 și 5. În timpul rundei bonus poți câștiga unul dintre cele patru jackpoturi (Grand, Major, Minor, Mini).

Santa vs Rudolf (NetEnt)

Un furnizorul cu o imaginație bogată și cu foarte multe sloturi interesante, NetEnt te invită să pătrunzi în lumea sărbătorilor de iarnă prin prisma mai multor jocuri, iar unul dintre ele este Santa vs Rudolf. Practic, dacă excludem tema putem spune că este un joc clasic, acțiunea având loc pe un ecran format din cinci role și trei rânduri, iar plățile sunt acordate prin 20 de linii de plată, însă în ambele sensuri. Mizele sunt și ele pentru oricine, poți paria de la câțiva bani și până la câteva sute de lei pentru o singură rotire.

Volatilitatea jocului Santa vs Rudolf de la NetEnt este medie spre ridicată, iar RTP de 96.35% este ușor sub media industriei. El a fost lansat pe piața de jocuri de noroc din întreaga lume în data de 27 noiembrie 2019 și pare să fie un joc de real succes. Rivalitatea dintre Moș Crăciun și Rudolf se poate observa pe timpul desfășurării jocurilor gratuite, atunci când sunt numărate cadourile primite de cele două personaje. Odată activată funcția specială rotiri gratuite, ai parte de 10 jocuri bonus 

Santa s Riches (Novomatic)

Dacă ai fost cuminte anul acesta, află că Moș Crăciun are pentru tine un sac plin cu bunătăți și cu învârtiri gratuite. Învârte rolele jocului Santa s Riches și nu doar că te vei distra la maximum, dar te vei bucura și de sărbători prin intermediul teme. Jocul oferă șanse uimitoare de câștig, iar în loc să fie însoțit de reni, așa cum obișnuiește să facă în preajma Crăciunului, Moșul este însoțit de o mulțime de funcții interesante, printre care și foarte multe rotiri gratuite și câștiguri colosale, așa cum doar furnizorul Novomatic ne-a obișnuit.

Santa s Riches este un joc de păcănele online  unde simbolurile apar pe un ecran format din cinci role și trei rânduri, iar plățile sunt efectuate prin 20 de modalități diferite. Spre deosebire de alte sloturi, acesta începe cu mai multe rânduri blocate, dar pe măsură ce jocul avansează, se dezgheață unul câte unul și astfel sunt obținute poziții suplimentare ce vor deveni jucabile. Lucrul acesta înseamnă că și șansele tale vor crește considerabil. Acestea activează o săgeată situată deasupra ferestrei rolei și dacă aprinzi patru săgeți, atunci vei activa funcția rotiri gratuite și primești cinci rotiri bonus. Dacă o rotire se termină fără câștig, săgețile se sting și o iei de la capăt.

Diamond Link: Mighty Santa (Novomatic)

Foarte cunoscut și un brand puternic în întreaga lume, în special printre cei mici, Mpș Crăciun este un om blând și care răsplătește copilașii cuminți cu cadouri de Crăciun, însă dezvoltatorul GreenTube a vrut să arate și o versiune mai rece a acestui personaj și a făcut asta prin slotul Diamong Link: Mighty Santa. Grafica este superioară, se vede că jocul a fost atent gândit și detaliile sunt cele care fac diferența.

Acțiunea are loc la Polul Nord, acolo unde îl poți vizita pe Moș Crăciun pe toată perioada a anului și unde ai ocazia să faci cunoștința cu întreg echipajul său. În mijlocul ecranului de joc găsești ecranul mai mic pe care sunt aruncate simbolurile, acesta este format din cinci role și trei rânduri, iar combourile câștigătoare apar prin 25 de combinații diferite. Slotul a apărut spre finalul lunii noiembrie a anului 2021, iar volatilitatea este medie și RTP-ul 95%. Cel mai mare câștig obținut ajunge la 1.500 X miza, iar pariurile oscilează între câțiva bani și câteva sute de lei per rotire.

Candy Stars (Pragmatic Play)

Pragmatic Play abordează interesant acest joc, deoarece pune bomboanele în evidență și o face cu succes, așa cum a făcut-o și în alte jocuri, Sweet Bonanza fiind unul dintre ele. Candy Stars are oarecum aceeași temă, însă prezentarea comună este deosebită și îl face să arate ca un joc distractiv, așa cum ne-a obișnuit acest furnizor de jocuri de păcănele online. Este un joc nou, care a apărut pe piața de jocuri de noroc abia în luna octombrie a anului 2020, dar foarte repede a fost adoptat de Betano Casino, acolo unde îl poți juca în voie.

Ecranul este viu colorat cu mov, iar simbolurile stivuite vin pe un ecran format din 3-4-4-4-3 role și tamburi, iar câștigurile sunt legate prin 576 modalități diferite. Volatilitatea este ridicată, RTP-ul 95.02%, puțin sub media industriei, în timp ce câștigul cel mai mare ajunge la 5.000 X miza. Trei diamante (Scatter) sunt necesare pentru declanșarea funcției rotiri gratuite, iar odată ce au fost stivuite vei avea parte de 8 jocuri bonus. Funcția specială rotiri gratuite se poate activa și contracost.

Sweet Bonanza Xmas (Pragmatic Play)

Pragmatic Play este unul dintre cei mai populari furnizori de jocuri de noroc din întreaga industrie iGaming. Este într-o continuă dezvoltare, cu studiouri pentru jocuri și în România, iar lucrul acesta uneori își spune cuvântul. Seria Sweet Bonanza a contribuit din plin la popularitatea dezvoltatorului și drept urmare au apărut mai multe versiuni ale variantei inițiale. Xmas este una dintre aceste variante care a păstrat caracteristicile speciale ale variantei clasice.

În mare este un joc de păcănele fructat, cu funcție specială rotiri gratuite și unde primești 10 jocuri gratuite cu posibilitate de prelungire. Plătește peste tot, iar odată ce simbolurile sunt câștigătoare ele dispar de pe ecran și sunt stivuite altele. Cel mai mare câștig ajunge până la 21.175 X miza, iar volatilitatea este medie-ridicată și RTP-ul este de 96.48%. A fost lansat în data de 19.11.2019, iar simbolurile fructate sunt stivuite pe un ecran alcătuit din șase role și cinci rânduri.

Intră în febra sărbătorilor de iarnă și joaca nenumăratele jocuri de păcănele online de la Betano Casino.