Turneul Campionilor la tenis: Iar câștigă Djokovic?

ATP FINALS 2023 / Turneul Campionilor

Pala Alpitour, Torino (Italia)

Fondat: 1970 (exclusiv masculin)
Oraş/locaţie: Torino (Italia), Pala Alpitour
Categorie: Nitto ATP Finals (1,500 puncte)
Suprafaţă: dură interior (hard indoor)
Premii totale în bani: 15,000,000$
Campion en-titre la simplu: Novak Djokovic (Serbia)
Campioni en-titre la dublu: Rajeev Ram/Joe Salisbury

                "ATP Finals" va avea loc în perioada 12 noiembrie - 19 noiembrie 2023 şi aceasta va fi cea de-a #54-a ediţie a "Turneului Campionilor" (la simplu) şi a #49-a la dublu! Formatul va fi cel bine-cunoscut: opt jucători de simplu şi opt echipe de dublu vor lua startul prestigiosului turneu - împărţiţi în câte două grupe (fiecare va evolua în câte trei meciuri, iar primii doi clasaţi vor avansa în penultimul act al competiţiei, care se va juca în sistem eliminatoriu în ziua de sâmbătă).

                "Pana Alpitour Arena" are o capacitate impresionantă - 12,000 locuri! Compania japoneză "Nitto Denko" este sponsorul principal al "Nitto ATP Finals" pentru a şaptea ediţie consecutivă - eveniment organizat de "Association of Tennis Professionals" - pe scurt "ATP" (Asociaţia Profesioniştilor din Tenis).

Zilnic vom avea câte două meciuri de simplu şi două meciuri de dublu - semifinalele sunt programate pentru 18/11/2023 şi finalele în 19/11/2023!

● ISTORIE:

                Prima ediţie a "ATP Finals" a avut loc în anul #1970 şi-a fost organizată de ITF (Federaţia Internaţională de Tenis), purtând denumirea de "Masters Grand Prix". Până în anul #1990, jucătorii care participau la "Turneul Campionilor" nu primeau puncte în clasamentul oficial de simplu (erau premiaţi doar financiar) - din anul #1999 competiţia a fost preluată de "ATP" şi "ITF" şi-a fost redenumită "Cupa Masters" şi-a fost schimbat şi regulamentul (dacă un jucător sau o echipă de dublu câştiga un turneu de Grand Slam pe parcursul acelui sezon şi totuşi nu se clasa la sfârşitul printre primii opt - dar totuşi se afla între primii douazeci - se califica la "Turneul Campionilor" în dauna celui de-al optulea clasat).

                Stan Smith (Statele Unite) a câştigat prima ediţie a "Turneului Campionilor" - pentru ca singurul român care a fost vreodată numărul unu mondial al ierarhiei de simplu în "sportul alb" - Ilie Năstase - să le câştige pe următoarele trei! Alte nume importante din acea vreme care au triumfat sunt: Jimmy Connors, John McEnroe, Bjorn Borg, Ivan Lendl, Boris Becker, Stefan Edberg, Andre Agassi, Pete Sampras, Alex Corretja, Gustavo Kuerten, Lleyton Hewitt sau David Nalbandian.

                Din anul #2017 de când prestigiosul turneu se numeşte "ATP Finals" campionii au fost următorii (în ordine cronologică crescătoare) - bulgarul Grigor Dimitrov, germanul Alexander Zverev, grecul Stefanos Tsitsipas, rusul Daniil Medvedev, germanul Alexander Zverev şi-n fine sârbul Novak Djokovic.

● RECORDURI:

Cele mai multe titluri de simplu: Novak Djokovic şi Roger Federer (câte şase).

Cel mai vârstnic campion ATP Finals: Novak Djokovic (35 ani - ediţia precedentă).

Cel mai tânăr campion ATP Finals: John McEnroe (19 ani - ediţia din anul 1978).

Cele mai multe victorii la ATP Finals: Roger Federer (cincizeci şi nouă de victorii).

Cele mai multe participări la ATP Finals: Roger Federer (şaptesprezece ediţii).

Cele mai multe finale disputate la ATP Finals: Roger Federer (zece finale).

Cele mai multe titluri consecutive ATP Finals: Novak Djokovic (patru la rând).

● JUCĂTORI CALIFICAŢI LA SIMPLU:

■ GREEN GROUP

1) Novak DJOKOVIC (Serbia)

2) Jannik SINNER (Italia)

3) Stefanos TSITSIPAS (Grecia)

4) Holger RUNE (Danemarca)

Jannik Sinner - Stefanos Tsitsipas | Novak Djokovic - Holger Rune

(meciurile de deschidere ale grupei verzi de la Turneul Campionilor)

■ RED GROUP

1) Carlos ALCARAZ (Spania)

2) Daniil MEDVEDEV (Rusia)

3) Andrey RUBLEV (Rusia)

4) Alexander ZVEREV (Germania)

1 ATP - Novak DJOKOVIC - are treizeci şi şase de ani, a cucerit recent cel de-al #40-lea titlu de nivel ATP Masters "1000" din carieră, este cel mai titrat tenismen din istoria acestui sport şi n-are de gând să se retragă din activitate până-n momentul în care nu va mai putea fi competitiv în faţa mai tinerilor adversari! Cu o singură victorie la "ATP Finals" îşi va securiza matematic locul din clasament.

2 ATP - Carlos ALCARAZ - are doar douăzeci de ani, este jucător de mână dreaptă care execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară-n jur de 1,83m şi beneficiază de suportul antrenorului Juan Carlos Ferrero; nu trece printr-o formă de moment prea bună, dar se aşteaptă o altă stare de spirit a lui la ATP Finals.

3 ATP - Daniil MEDVEDEV - are douăzeci şi şapte de ani, este jucător de mână dreaptă care execută reverul cu ambele mâini, măsoară-n jur de 1,98m şi beneficiază de suportul antrenorului Gilles Cervara; rămâne un tenismen incomod pentru orice tip de adversar prin jocul aşa-zis "robotic" pe care-l practică.

4 ATP - Jannik SINNER - are douăzeci şi doi de ani, este de asemenea dreptaci şi execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară-n jur de 1,88m şi beneficiază de suportul cuplului de antrenori format din Simone Vagnozzi & Darren Cahill; jucând "acasă" şi aflându-se într-o formă de moment bună, poate emite pretenţii aici.

5 ATP - Andrey RUBLEV - are douăzeci şi şase de ani, tot dreptaci şi el şi tot cu ambele mâini execută reverul, măsoară-n jur de 1,88m şi beneficiază de suportul echipei de antrenori formată din Fernando Vicente & Alberto Martin; vine după cel mai bun sezon al carierei şi anul trecut a ajuns până-n semifinale la ATP Finals.

6 ATP - Stefanos TSITSIPAS - are douăzeci şi cinci de ani, este jucător de mână dreaptă care execută backhand-ul cu o singură mână (singurul din competiţie), măsoară-n jur de 1,93m şi beneficiază de suportul antrenorului Apostolos Tsitsipas (tatăl lui); în a doua jumătate a sezonului regulat n-a avut rezultate ok.

7 ATP - Alexander ZVEREV - are douăzeci şi şase de ani, este la rându-i dreptaci şi execută reverul cu ambele mâini, măsoară-n jur de 1,98m şi beneficiază de suportul antrenorului Alexander Zverev Sr. (tatăl lui); s-a recuperat complet după accidentarea suferită la gleznă anul trecut şi va fi o "nucă tare" pentru adversari.

8 ATP - Holger RUNE - are doar douăzeci de ani, tot dreptaci şi tot cu ambele mâini execută backhand-ul, măsoară-n jur de 1,88m şi beneficiază de suportul antrenorului Boris Becker; este debutant la "Turneul Campionilor" şi va evolua fără presiune la Torino, pentru că a obţinut calificarea pe "ultima sută de metri" în dauna polonezului Hubert Hurkacz! Ultimele luni au fost grele pentru nordic, dar de regulă, debutanţii au făcut mai mereu o figură frumoasă la ATP Finals.

● ECHIPELE CALIFICATE LA DUBLU:

■ GREEN GROUP

1) Dodig/Krajicek (#1 ATP Doubles)

2) Gonzalez/Roger-Vasselin (#4 ATP Doubles)

3) Granollers/Zeballos (#5 ATP Doubles)

4) Gonzalez/Molteni (#7 ATP Doubles)

■ RED GROUP

1) Koolhof/Skupski (#2 ATP Doubles)

2) Bopanna/Ebden (#3 ATP Doubles)

3) Ram/Salisbury (#6 ATP Doubles)

4) Hijikata/Kubler (#17 ATP Doubles)

* aceştia din urmă (australienii) s-au calificat la "Turneul Campionilor" pentru că au produs surpriza la Grand Slam-ul de la Australian Open în debutul sezonului

● CRITERIILE DE CALIFICARE:

1) Numărul de meciuri câştigate;

2) Numărul de meciuri jucate;

3) Pentru doi jucători/echipe cu acelaşi număr de victorii după cele trei partide, jucătorul/echipa calificată se va decide în urma meciului direct;

4) Pentru trei jucători/echipe cu acelaşi număr de victorii, se vor lua în calcul şi cel mai mare procentaj de seturi câştigate (set-averajul), iar dacă şi acolo va fi egalitate se va trece-n cele din urmă la cel mai mare procentaj de game-uri câştigate (game-averajul), acest scenariu fiind rar întâlnit totuşi.

● PARIURI ANTEPOST - CÂŞTIGĂTORI ATP Finals

BETANO - Novak Djokovic @ 2,40 | Carlos Alcaraz @ 4,00 | Jannik Sinner @ 6,50 | Daniil Medvedev @ 6,50 | Andrey Rublev @ 15,00 | Stefanos Tsitsipas @ 15,00 | Alexander Zverev @ 15,00 | Holger Rune @ 25,00.

FORTUNA - Novak Djokovic @ 2,18 | Carlos Alcaraz @ 5,00 | Daniil Medvedev @ 5,00 | Jannik Sinner @ 7,00 | Stefanos Tsitsipas @ 12,50 | Alexander Zverev @ 14,00 | Andrey Rublev @ 15,50 | Holger Rune @ 18,00.

● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece vom avea zilnic pronosticuri tenis de la ATP Finals şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România!