Tun de 500.000 de euro la pariuri sportive pe Betano

Opt meciuri de fotbal din oferta Betano la început de săptămână, un bilet multiplu cu o miză de 22 de mii de lei, o cotă de 118, partide decise de VAR și goluri marcate dramatic au adus cel mai mare câștig din istoria Betano, la pariuri sportive: 2,6 milioane de lei (528.000 de euro).

Cota totală a biletului a fost una mare, de 118, însă miza a fost cea care a făcut diferența. Fericitul câștigător a plasat 22.222 de lei pe miză, iar câștigul final a fost de 2.642.149,29 lei, echivalentul a 528.000 de euro.

Povestea biletului câștigător a fost una dramatică. Dintre cele 8 partide incluse pe bilet, multe au fost câștigate la limită, fie cu ajutorul arbitrajului video (VAR) la partida FCSB, fie cu un penalty marcat în minutul 82 de Valencia grație tot VAR-ului, fie cu reușite în minutul 90 pentru Everton și respectiv 90+5 pentru Inter.

Curajul câștigătorului a fost unul extrem de mare. El a plasat miza de aproximativ 5.000 de euro, incluzând victoria celor de la FCSB, atunci când roș-albaștrii au egalat în partida cu Sepsi, la Sf. Gheorghe.

Pe lângă partida din România, pe biletul care a adus cel mai mare câștig din istoria Betano în România au mai fost plasate alte șapte pariuri, toate din fotbal, de la partide care s-au disputat în Premier League, La Liga, Serie A, Cupa Elveției, Cupa Germaniei și Cupa Italiei.

Într-o combinație de pricepere și noroc, biletul câștigător plasat pe cele opt meciuri din oferta Betano a urmat un model țintit: în șase dintre cele opt pariuri combinația a fost șansă dublă cu totalul de goluri. Și s-a dovedit a fi rețeta câștigătoare, chiar dacă într-un meci în care trebuiau să se înscrie minimum două goluri scorul era 0-0 în minutul 83!

Refacem mai jos biletul câștigător, cu fiecare pariu de pe bilet și cu explicații la fiecare meci în parte, pentru a vedea unde a fost pricepere și unde norocul a făcut cu adevărat diferența. Însă, rezultatul care a contat a fost doar acest bilet „verde”, alături de o recompensă uriașă, arătând că în sport orice este posibil, la fel ca și în pariurile sportive.

Sepsi - FCSB (1-2)

Pariu: Rezultat final FCSB (cota 2.25)

Un meci în care Sepsi a deschis scorul devreme, în minutul 6, când pariul câștigător nici nu fusese plasat. Abia în minutul 11 al meciului de la Sf.Gheorghe, după ce Andrea Compagno adusese egalarea pentru FCSB, jucătorul Betano s-a hotărât să mizeze pe victoria roș-albaștrilor. O victorie adusă de golul marcat de Florinel Coman (min.18), dar și de intervențiile decisive ale portarului Ștefan Târnovanu aflat în zi de grație. Sepsi a avut un gol anulat de VAR în partea secundă la Pavol Safranko pentru offside. Dacă golul ar fi fost validat, miza de 22.222 de lei ar fi fost pierdută, iar câștigul de peste o jumătate de milion de euro, ratat!

Everton - Tottenham (1-1)

Pariu: Rezultat X2 și Peste 1.5 goluri (cota 1.78)

Tottenham a deschis scorul după pauză prin Harry Kane, dar X2 a fost obținut in extremis prin reușita lui Michael Keane din minutul 90. Un gol marcat de Everton la puține momente după ce echilibrul numeric fusese stabilit în teren. Golul al doilea a fost esențial și pentru a întruni condiția pariată de minimum două goluri în meci. Dacă scorul rămânea 1-0, biletul era pierdut.

Sassuolo - Torino (1-1)

Pariu: Rezultat final 1X și Sub 4.5 goluri (cota 1.53)

Gazdele au avut un gol anulat de VAR la 1-0 în debutul părții secunde. Per total, un meci cu numeroase ocazii de gol, raportul statistic fiind de 12-16 la șanse de gol. Cele două echipe au avut cumulat șase șuturi periculoase pe poartă, printre care și o bară în contul celor de la Torino la 0-0 în prima repriză.

Valencia - Rayo Vallecano (1-1)

Pariu: Rezultat 1X și Sub 3.5 (cota 1.57)

Oaspeții arenei Mestalla au deschis scorul în minutul 9, prin Santi Comesana. Valencia a alergat apoi după egalare până aproape de finalul meciului, când Justin Kluivert a marcat dintr-o lovitură de la 11 metri, cu opt minute rămase până la ultimul fluier. Un penalty dictat la intervenția VAR, fără de care pariul 1X și, implicit, biletul ar fi fost ratate.

FC Basel - Young Boys Berna (2-4)

Pariu: Rezultat final X2 și Peste 1.5 (cota 1.72)

Young Boys avea deja 2-0 la Basel încă din minutul 15, pariul fiind aproape câștigat din prima repriză. Basel a redus din diferență în debutul părții secunde, dar Young Boys a refăcut rapid diferența de două goluri. Young Boys s-a impus în final, cu 4-2!

Eintracht Frankfurt - Union Berlin

Pariu: Rezultat final 1X și Peste 1.5 (cota 1.91)

Kolo Mouani a fost eroul lui Eintracht Frankfurt cu o dublă. Acesta a deschis scorul în minutul 11 cu o reluare din interiorul careului și tot el a dublat două minute mai târziu cu un lob spectaculos din afara suprafeței de pedeapsă. Gazdele au mai avut un gol anulat pentru offside la Raphael Borre. Același Borre a mai avut o bară în finalul primei reprize.

Bayern Munchen - Freiburg (1-2)

Pariu: Ambele echipe înscriu Da (GG)

Cea mai mare surpriză de marți seara a avut loc la Munchen, unde Freiburg a eliminat pe Bayern în ”sferturile” Cupei Germaniei. Bavarezii au deschis scorul prin Dayot Upamecano (min.19), Freiburg egalând printr-un șut de senzație reușit de Nicolas Hofler (min.27).

Juventus - Inter Milano (1-1)

Pariu: Rezultat final 1X și peste 1.5 (cota 1.98)

Un meci în care, pe lângă 1X, trebuiau să se marcheze și cel puțin două goluri pentru a fi câștigat pariul arăta un scor de 0-0 în minutul 83! Totul părea pierdut. A marcat însă Cuadrado pentru Juve, iar apoi a egalat Inter în minutul 90+5 pentru ca totul să se termine cu 2,2 milioane de lei în contul fericitului și norocosului câștigător!